Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
25 de ani de Nicolae Manolescu


Se împlinesc la 4 martie 25 de ani de la cutremurul de pămînt care a luat, printre alte sute de vieţi, şi viaţa cîtorva scriitori. De obicei, comemorăm naşteri. Din nefericire, nu putem uita că există şi morţi. Cei nouă scriitori pe care, într-o carte emoţionantă, Gh. Tomozei, i-a evocat în drumul lor spre eternitate (alăturîndu-li-se el însuşi mai apoi) reprezintă, probabil, cel mai aspru tribut plătit neînţelesei voinţe a lui Dumnezeu de breasla noastră, după acela din războaiele mondiale.
Pe Baconski şi pe Ivasiuc, pe Milo Petroveanu şi pe Veronica Porumbacu, pe Mihai Gafiţa şi pe Daniela Caurea, pe Savin Bratu şi pe ceilalţi, moartea i-a cules fără milă din locuri şi în împrejurări diferite. Totdeauna o moarte este puţintel absurdă. În cutremur, aleatoriul este însă mai mare decît oriunde, aşa că absurdul devine insuportabil.
Chemată să recunoască anumite bunuri familiale scoase de sub dărîmături, fiica Veronicăi Porumbacu şi a lui Milo Petroveanu a descoperit cu stupoare că, în vreme ce din părinţii ei, ca şi din Bacovsky şi Clara, care se aflau în vizită, n-a rămas nimic, nici măcar, vorba ei, o manşetă de cămaşă, farfuriile şi paharele din dulap erau intacte. Şi ce i-o fi condus lui Ivasiuc paşii pe trotuarul din faţa blocului Scala? Acolo era o staţie de troleibuz de care n-avea nevoie (nici nu prea mergea el în mijloace de transport în comun) şi o cofetărie în care nu-mi aduc aminte să fi intrat vreodată. De Savin Bratu m-am despărţit, în holul facultăţii de pe Edgar Quinet, pe la opt şi jumătate. Avusesem ore şi unul, şi altul. Ca deobicei, s-a dus acasă, la Blocul Casata, pe jos. A ajuns exact la timp la întîlnirea cu moartea.
Oribil e şi gîndul că viaţa şi moartea lor au atîrnat de foarte puţin. Ca şi viaţa şi moartea noastră. Ivasiuc voise să ne vedem în seara aceea, dar l-am refuzat. Eram după şase ore de curs. Dacă ne-am fi întîlnit în oraş? I-aş fi salvat eu lui viaţa ori el m-ar fi tras pe mine în moarte? M-am gîndit deseori după aceea la această dublă posibilitate. La Petroveni, în casă, mai trebuia să fie un scriitor, prieten cu ei. Care, oarecum supărat pe Milo, pentru ceva ce el considerase o nepoliteţe (deşi Milo era politeţea în persoană), a plecat, urmat pînă în stradă de insistenţele de a rămîne ale amfitrionului. Dacă le-ar fi cedat?
În viaţă, ca şi în moarte, există totdeauna numeroşi dacă pe cît de tulburători, pe atît de zadarnici. La un sfert de veac de la tragedie, să păstrăm încă un minut de reculegere în amintirea celor plecaţi dintre noi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara