Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi - Ecourile poeziei lui Arghezi în revistele blăjene de Ion Buzaşi

Se cunoaște brutalitatea cu care a fost întâmpinată, poezia lui Eminescu la Blaj, la sfârșitul secolului trecut prin pamfletul de tristă amintire Mihailu Eminescu studiu critic, Blasiu, 1891. Deși nesemnat, lumea literară a recunoscut în „anonimul” de la Blaj pe canonicul Al. Grama, un teolog remarcabil de altminteri, dar lipsit de gust estetic. Pamfletul lui Al. Grama, reeditat abia după 1990, a cunoscut de-a lungul timpului replica unor condeie celebre: Lucian Blaga, Șerban Cioculescu, D. R. Popescu ș.a.
Presa blăjeană, de o mare diversitate (poetică, religioasă, literară, pedagogică, științifică, școlară), abordează în perioada interbelică și unele probleme de controversă literară, cum este cazul poeziei lui Arghezi – cu susținători fervenți (mai ales E. Lovinescu și tinerii critici Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu ș.a.) și aprigi contestatari precum Nicolae Iorga.
În revista „Unirea” (1891-1945), publicație politică și religioasă, în nr. din 30 septembrie 1933, când lui Arghezi îi apăruseră doar două volume de versuri, poetul Radu Brateș publică articolul Un psalmist modern, cuprinzând însemnări pe marginea psalmilor din volumul Cuvinte potrivite. Autorul afirmă că „în literatura română modernă poezia religioasă a fost reprezentată prin remarcabile talente.” Dintre aceste talente menționează pe Nichifor Crainic, Ion Pillat, Lucian Blaga și Tudor Arghezi, stăruind în continuare asupra originalității poeziei religioase a acestui psalmist modern:„Poezia religioasă a lui Tudor Arghezi este (…) o îmbinare de rugă și blestem. O dragoste de cele de apoi și o încleștare de realitatea vie, pe care o iubește întreg și fără întrebări. E sufletul lui prea dur și prea crescut în ocolul lumii pentru ca să se despartă de viață fără răzvrătire, dar e gândul prea înalt și pur pentru a nu desprinde semne din cerul de stele și luceferi.” Comparația cu psalmii davidici („prinosul adus Dumnezeului unic e sufletul crescut în patimi și rugă… îmbinare de prorocire și descriere crudă a realității, cântec de mărire a lui Dumnezeu puternic, apărător de vrăjmășii și iubitor de lacrimi”, este făcută pentru a sublinia, din nou, originalitatea psalmilor arghezieni:„dovada unui suflet bogat în impresii, dar care și-a pierdut echilibrul aducător de odihnă.” Chiar dacă unele aprecieri sunt spuse prea categoric, fără nuanțări:„Din poezia sa Arghezi nu apare ca un credincios, liniștit și bun”; „Acest poet e un necredincios”, remarcând un „sentiment confuz și o incoerență în țesătura psalmilor” – aprecierile din final atenuează aceste rezerve cu observații ce probează o înțelegere afectivă a acestui „psalmist modern”. Așadar, Arghezi „este un necredincios”, dar „fără să aducă o jignire sentimentului religios. Poezia sa e o lămurire lăuntrică pentru desăvârșirea sufletului în nemurire.”
Singura revistă literară care apărea în perioada interbelică în orașul iluminismului românesc era „Blajul”, redactată și susținută material de profesorii liceului din localitate. Animatorii ei, Pavel Dan, Radu Brateș, Nicolae Comșa, Dionis Popa, Virgil Stanciu se vor strădui să învioreze publicația amenințată de provincialism prin comentarea unor probleme ce frământau opinia literară a epocii. Se intervine astfel în polemica Iorga-Arghezi (v. „Blajul” An III, nr. 5 și 6-10). Poetul Cuvintelor potrivite susținuse într-un elogiu al „săptămânii cărții” o opinie care li s-a părut publiciștilor blăjeni cam prea categorică în formularea ei apodictică: „Cetățeanul trebuie împrietenit cu cartea indiferent de autor, de volum și de calitate” (v.„Gazeta Cărții”, 12 mai 1935). Dionis Popa, cronicarul literar al revistei „Blajul”, comentează articolul arghezian, unindu-se doar parțial în opinii și formulând o rezervă netă: „Indiferent de autor și de volum, fără discuție, dar indiferent de calitate, socotim că este o afirmare necugetată”, pentru că „săptămâna cărții și ziua în care se cântă cărții osanale n-ar fi îngăduit să fie pusă în serviciul cărții în general indiferent de calitate, ci ar trebui să reprezinte o acțiune riguroasă de scoatere în evidență a operelor prețioase atât ca realizare literară sau valoare științifică, cât și ca înălțare etică ”(v. „Blajul”, An III, 1936, nr.5). Citind revista de la Blaj, Iorga se înfurie, de bună seamă nu pentru opiniile cronicarului, pe care nu mai are răbdare să le parcurgă și văzând că Arghezi, acceptat parțial, este numit în comentariu „unul din cei mai mari scriitori contemporani”, publică o notiță vehementă intitulată O judecată scâlciată din foaia de la Blaj, în care reproduce un fragment din articolul lui Dionis Popa, la finele căruia adăuga o memorabilă apostrofă mustrătoare. „Blajule, Blajule, cum te fură răspopiții ortodoxiei!” (v. „Cuget clar”, 9 sept., 1936, p. 144)
În polemică intervine circumspectul dascăl de literatură română, Nicolae Comșa, un animator al vieții culturale locale din Blajul interbelic, prin articolul O nouă direcție literară (v. „Blajul”, An III, 1936, nr. 6-10, p. 348-354). Vizibil marcat de prestigiul adversarului, intervenția sa polemică adoptă un ton de aleasă urbanitate, dar articulează cu fermitate dezacordul tinerei generații de profesori blăjeni, câțiva dintre ei și scriitori, în campania antiargheziană: „Explicația – scrie Nicolae Comșa – nu poate fi alta decât că dl N. Iorga n-a citit nici măcar atât cât am citat noi acum. Or, doar judecată scâlciată să fie cuprinsă în atributele în «unul din cei mai mari». Asta e! Desigur. Dar nu suntem noi vinovați, dacă judecat după volumul Cuvinte potrivite, dl Arghezi este într-adevăr un poet de mare valoare.” Comentând campania lui Iorga împotriva lui Tudor Arghezi din „Cuget clar”, Nicolae Comșa arată că de fapt „se face nu critica operei, ci critica persoanei și oricine pomenește elogios numele poetului este blamat și huiduit”. Arătând că Iorga ambiționa prin „Cuget clar”să imprime „o nouă direcție literară”, profesorul blăjean sublinia cu claritate lipsa oricărei șanse în această perspectivă „revista «Cuget clar» de până acum prea puțină literatură bună a publicat… În al doilea rând, o publicație în care huiduirile pe jumătate nemotivate și greșite ocupă trei sferturi și creația parțial valoroasă din punct de vedere artistic ocupă abia un sfert, poate fi considerată inima unei noi directive literare?” se întreabă Nicolae Comșa.
Finalul intervenției lui Nicolae Comșa, după ce exprimă scepticismul în reușita tentativei lui N. Iorga de a imprima „o nouă direcție” literaturii române, arată că în viitor aceste „valori incontestabile” (citește poezia lui Arghezi!) vor ocupa locul meritat:„Va trebui să așteptăm atunci tot de la tineretul acesta «obraznic», care reprezintă și valori incontestabile, acțiunea de curățire și înnoire a cărții românești. Viitorul va confirma.”
Intervenția lui Dionis Popa și apoi a lui Nicolae Comșa în polemica Iorga- Arghezi reprezintă paginile de cel mai mare interes istorico-literar ale publicației blăjene, iar cititorul de azi are sentimentul unei revanșe față de nedreptul pamflet antieminescian, apărut la Blaj, în 1891.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara