Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica ediţiilor:
A. E. Baconsky în ediţie critică de Răzvan Voncu


Remarcam în cronica precedenta ca generaţia '60 a început sa faca obiectul unor ediţii de autor sau chiar critice, semn al clasicizarii ei. A.E. Baconsky nu face parte din aceasta generaţie, însa, prin poezia pe care a practicat-o si prin tipul de lirism cultivat la revista Steaua sub conducerea sa, este un precursor al ei.

Des menţionat de istoricii literari care au abordat problema desprinderii de realismul socialist, la începutul anilor '60 (Eugen Negrici, Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Eugen Simion), poetul intrase, totuşi, într-o anume uitare. Din acest punct de vedere, cel puţin, primele două volume ale ediţiei critice îngrijite de Pavel Ţugui şi Oana Safta vin la momentul potrivit. Ele ne propun o relectură a unui scriitor original, inconturnabil în orice istorie a literaturii române din a doua jumătate a secolului XX.

Referinţa de la care s-a pornit în alcătuirea ediţiei de faţă o reprezintă ediţia „semi-critică" (formula le aparţine celor doi îngrijitori) în două volume, scoasă de Pavel Ţugui la Cartea Românească, la începutul anului 1990. Spre deosebire însă de aceasta, noua ediţie este proiectată să cuprindă absolut tot ce a scris Baconsky: poezie, proză, relaţii de călătorie, eseuri şi publicistică. Primele două volume reflectă, prin urmare, ambiţia totalităţii, căci conţin în întregime poezia şi proza autorului, recuperând şi un mare număr de texte rămase în periodice. Volumul întâi este dedicat integral poeziei, iar cel de-al doilea prozei şi (tot după formula editorilor) versificărilor tributare ideologiei anilor '50.

Astfel structurată, putem spune că ediţia A. E. Baconsky - Opere împlineşte simultan două deziderate destul de greu de conciliat. Pe de-o parte, la peste trei decenii de la moartea tragică a scriitorului şi la două de la prăbuşirea comunismului, orice ediţie critică demnă de acest nume trebuia să recupereze, în întregul ei, şi poezia calpă pe care Baconsky a scris-o, după reţete realist socialiste, între 1948 şi 1956. Şi nu numai poezia: sunt de recuperat, în volumele următoare, o mulţime de eseuri şi articole de aceeaşi factură, uitate azi. Pe de alta, orice editor al lui Baconsky e nevoit să ţină cont, într-un fel sau altul, de voinţa fermă a autorului, de a se delimita de creaţia sa tributară realismului socialist, cu atât mai mult cu cât respectiva delimitare s-a produs printr-un gest public de curaj, în cadrul primului Congres al Scriitorilor din R.P.R., desfăşurat între 18 şi 23 iunie 1956.

Soluţia găsită de editori este acceptabilă. Primul volum al Opere-lor cuprinde numai poezia adevărată a lui A. E. Baconsky, începând cu unul dintre textele ce alcătuiesc placheta Două poeme (1956) şi încheind cu apariţia postumă Corabia lui Sebastian (1978). Volumelor li se adaugă 33 de poezii recuperate din antologii şi periodice (inclusiv de dinaintea sincopei realist socialiste). Volumul al doilea este dedicat prozei de ficţiune - adică povestirilor din Echinoxul nebunilor (1967) şi romanului Biserica neagră (apărut postum, în
A. E. Baconsky - Opere, I. Poezie, II. Proză. Versuri, ediţie îngrijită de Pavel Ţugui şi Oana Safta, introducere de Eugen Simion, Academia Română - Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2009, 746+967 p. 1990) - şi, ca Addenda, destul de bogatei producţii de versificaţie realist socialistă de până în 1956. Secţiunea din urmă este alcătuită din volumele anilor '50 şi din 36 de texte pe care Baconsky, din motive astăzi obscure, le-a uitat în paginile publicaţiilor vremii, texte recuperate acum de editori.

Astfel, se respectă voinţa autorului de a fi judecat ca scriitor în primul rând prin opera sa autentică, dar şi imperativul istoriei literare, care cere editorului să ofere inventarul complet al creaţiei lui A. E. Baconsky. Desigur, se poate obiecta că, prin acest mic artificiu, ediţia Ţugui -Safta îşi încalcă propriul principiu cronologic: Baconsky nu începe, totuşi, să scrie în 1956 şi, oricât de mult am aprecia gestul lui de curaj şi valoarea operei de după aceea, nu putem escamota volumele ruşinoase, fie şi numai pentru amănuntul că poartă pe copertă acelaşi nume de prestigiu ca şi Fluxul memoriei (1957) sau Cadavre în vid (1969). Bănuiesc că editorii ar răspunde acestei obiecţii nu numai invocând pietatea faţă de rolul pozitiv jucat de Baconsky după 1956, ci şi indicând confuzia în care ar fi indus cititorul din 2010, mai ales cel tânăr, dacă ediţia de Opere din prestigioasa colecţie a Academiei Române s-ar deschide prin versuri ca „Dar acuma-s timpurile tale;/ Haide, Niculae, printre noi,/ Căci partidul ne deschide cale/ Către viaţa fără de nevoi."...

Însă ediţia critică A. E. Baconsky, realizată de Pavel Ţugui şi Oana Safta, nu este remarcabilă numai prin tactul cu care a împăcat nevoia de adevăr şi relevanţa estetică. Cei doi cercetători au lucrat exemplar la stabilirea textului, chiar când situaţia părea limpede, fiind vorba despre antume. Unele poeme trec dintr-un volum în altul, cum se întâmplă cu câteva ce vor fi mai întâi incluse în retrospectiva memoriei din 1967, iar apoi vor figura în sumarul volumului Cadavre în vid. În toate cazurile, textul de bază adoptat de editori este ultima variantă a fiecărei poezii tipărite în volum sau revistă sub îngrijirea autorului. Acolo unde a fost posibil - adică la unele postume -, s-a făcut şi confruntarea cu manuscrisele (bunăoară, pentru ciclul din Steaua, apărut între aprilie 1984 şi iunie 1985). Însă manuscrisele volumelor antume nu au putut fi descoperite, aşadar a fost imposibilă precizarea eventualelor intervenţii ale cenzurii. În Notă asupra ediţiei, Pavel Ţugui şi Oana Safta arată că, între manuscrisul volumului Corabia lui Sebastian şi ediţia tipărită nu există nici o deosebire: să fie acesta şi cazul volumelor anterioare? Chiar şi al celor de dinainte de „dezgheţul" parţial de la începutul anilor '60? Nu putem şti. Ştim doar că Baconsky prefera să scoată cu totul poezia din sumar, decât să accepte modificările sugerate de cenzură.

Mai ştim cu siguranţă şi că A. E. Baconsky era un „matein": editorii au constatat că poeziile au suferit modificări importante, la trecerea din reviste în volum. Rubrica Note. Comentarii. Variante, de la finele fiecărui volum, menţionează toate
aceste transformări, chiar şi la versificaţiile realist socialiste.

Aceeaşi acribie a vegheat şi în cazul prozei. Textul tipărit al volumului Echinoxul nebunilor şi alte povestiri a fost confruntat cu manuscrisul, faţă de care nu s-au constatat decât intervenţii ortografice şi de punctuaţie. Biserica neagră a beneficiat de nu mai puţin de trei transcrieri: un caiet rămas în posesia fiului Theodor Baconschi şi a mamei sale, Ioana Postică, o transpunere a caietului pe foi veline (cu minime intervenţii stilistice şi corecturi) şi, respectiv, o copie dactilografiată perfect identică, descoperită de Mircea Ciobanu în 1984, la Cartea Românească. Aceasta a constituit textul de bază al ediţiei princeps din 1990, reluat în cea de faţă.

Ediţia Baconsky are toate atributele unei ediţii critice: o introducere (semnată de Eugen Simion), o cronologie (cam fantezistă pe alocuri, căci începe cu anul... 1420, în care este atestat satul Lozova, de unde e originară familia mamei poetului), repere critice, o impozantă bibliografie şi un indice alfabetic al poeziilor după primul vers. Reproşuri evidente nu i se pot găsi, iar felul în care au lucrat până acum Pavel Ţugui şi Oana Safta promite o ediţie critică A. E. Baconsky absolut exemplară, în care vom avea surpriza să redescoperim, între altele, un eseist de fineţe şi un mare publicist. Fiecare capitol al ediţiei are utilitatea sa, elucidează tot ce se poate omeneşte şti în legătură cu contextele operei şi răspunde pedagogic nelămuririlor cititorului lipsit de experienţa epocii lui Baconsky. Fireşte, nu avem garanţia că acest prezumtiv (tânăr) cititor îl va integra pe scriitor în universul său de valori, însă asta nu diminuează cu nimic meritele ediţiei.