Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critica ediţiilor:
A. I. Odobescu (IV) de G. Pienescu


Îndată după trecerea Dincolo a lui Tudor Vianu şi după apariţia volumului întâi al ediţiei, "redacţia" editurii a dat primul semnal de începere a carnavalului saltimbancilor impostori cu costume şi măşti de filologi, cărora, în furiile dansului, li se va mai zări, pe ici pe colo, câte o goliciune de minte, carnaval pus la cale mai de mult şi prevestit mai întâi prin refuzul mut al editurii de a da la cules proiectul ediţiei şi de a-l include în volum la locul hotărât de Tudor Vianu şi de mine. Al doilea semnal a fost dat prin eliminarea numelui meu de la finele Notei asupra ediţiei (cf. A. I. Odobescu, Opere, 1, ed. acad. cit., pp. 10-23). Această eliminare efectuată fără să fi fost cel puţin anunţat telefonic, mă expropria, în cel mai autentic stil bolşevic, de toate drepturile de autor cuvenite, morale şi materiale. Aceste drepturi mi se cuveneau atât pentru textul propriu-zis al "notei", cât şi, mai cu seamă, pentru stabilirea normelor de transcriere filologică a tuturor textelor şi variantelor din ediţie. Această expropriere bolşevică şi, aş spune, aducându-mi aminte de o redactrice, cu evidentă duşmănie, nemotivată decât, poate, de "ura de clasă" pe care mi-o nutrea, a deschis dreptul (ca să zic aşa) la furturi şi furtişaguri ale rezultatelor travaliului meu filologic de câţiva buni ani pe toate textele lui Odobescu, la furturi şi furtişaguri din priceperile mele profesionale, toate devenind, pe cale bolşevică, ale Nimănui. Fiind ale Nimănui sau ale Oricui, acele drepturi materiale şi morale puteau să fie însuşite, folosite şi modificate de Oricine după Orice bun plac al Oricărui intrus nepriceput sau al Oricărui potlogar pseudo-intelectual ori pseudo-filolog, mai pe scurt, al Oricărui "tovarăş bun, de-al nostru", impostor. După cum s-a şi întâmplat. Am avut de-a face cu o situaţie de furt intelectual (îl numesc, totuşi, aşa, dar, mărturisesc, am scris ultimul cuvânt cu oarecare sfială, probabil pentru că a fost şi a rămas implicat Al. Dima şi mai sînt implicaţi şi alţi pseudo-textologi care-i umblau prin preajmă), furtul ordinar, similar cu cel relatat într-un număr anterior al României literare (31 din 11-17 august 2004). Atunci fapta fusese comisă de fiica închipuită a lui Tudor Arghezi. Acum era vorba de un filolog închipuit, care "îngrijise" belfereşte, adică submediocru, o aşa-zisă ediţie a celor două "scene istorice din cronicele româneşti". Voi prezenta această pseudo-ediţie într-alt articol, despre ediţiile postume, "şcolare" şi de "popularizare", din opera lui A. I. Odobescu.

Luându-i de îndată locul lui Tudor Vianu, de coordonator al ediţiei academice de opere odobesciene, Al. Dima alunecase, fudul şi inconştient în situaţia tragi-ridiculă pe care o intuise profesorul atunci când îmi vorbise cu dispreţ şi umor de conţinutul scrisorilor primite de la Al. Dima. Ba chiar respectivul depăşise previziunile lui Tudor Vianu, întrucât m-a eliminat şi pe mine din "colectiv", fără cel puţin a se simţi obligat moral să-mi comunice telefonic ori printr-o scrisoare eliminarea şi să-şi motiveze într-un oarecare fel hotărârea. Atitudine grosolană pe care şi-a însuşit-o şi redactricea, şi editura, socotindu-mă, probabil, sclavul profesorului mort şi deci considerând, după o străveche tradiţie orientală, că trebuie să fiu aruncat de viu în acelaşi mormânt cu Tudor Vianu, fără a mai fi anunţat. După tradiţia civilizaţiei occidentale, de care minţile lor bolşevizate erau şi au rămas străine, atât Al. Dima, cât şi redactricea şi editura aveau obligaţia morală de a-mi cere permisiunea, după eliminarea mea din "colectiv", să folosească, pentru continuarea ediţiei, normele de transcriere a textelor şi a variantelor odobesciene, norme stabilite de mine, precum şi să utilizeze modelul de schemă de prezentare a fiecărui text în parte. Obligaţia morală? Care obligaţie morală din partea unor hoţi "principiali", care îşi motivau hoţiile cu principiul luptei de clasă? Şi-apoi intelectul este ceva care nu este, de vreme ce nu se vede şi nu se poate pipăi şi deci ceva ce nu se poate fura. Ceva cam ca Dumnezeu, pe care nimeni nu-l poate fura. Şi-apoi, de ce ar fi cerut dreptul de a folosi normele de transcriere stabilite de mine de vreme ce nu se pricepeau să le folosească, după cum voi arăta mai departe.

Se spune, după o veche zicală grecească preluată şi transmisă tuturor de latini, "de mortuis nil nisi bene" - "despre morţi, nimic altceva decât de bine". Despre toţi morţii? Nu pot să cred! Cred că numai despre morţii noştri dragi, cei ce au rămas şi vor rămâne în iubirea sufletelor noastre. Deci mărturisesc fără nici o reticenţă că nu am sentimentul nici unei obligativităţi de a-l vorbi de bine pe Al. Dima pentru cum a lucrat în meseria mea şi pentru cum s-a purtat cu mine. Şi nici pe acolita sa, Marta Anineanu, foarte bună lucrătoare la Cabinetul de manuscrise-carte rară al Bibliotecii Academiei Române. Dar, Dumnezeu s-o ierte pentru că s-a lăsat ademenită de incompetentul în textologie Al. Dima şi s-a amestecat şi ea în această grea meserie, ce nu se poate face, mai ales când este vorba de limba literară română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, numai cu cunoştinţele dobândite, îndeosebi despre documentaristică, în excelentul altminteri Cabinet de manuscrise-carte rară al Bibliotecii Academiei Române. Să mai adaug că Marta Anineanu nu m-a întrebat niciodată

dacă-i permit să folosească Nota asupra ediţiei, pe care însă a folosit-o, uneori cam pe nepricepute, după cum de asemenea voi arăta mai departe.

Dar toate acestea sînt zigzaguri prin istoria ediţiei, mici răfuieli de cuvinte şi observaţii generale, neinteresante, atunci când trebuie stabilită prin aprecieri critice riguroase, întemeiate pe exemple precise, exacte - care-i dau paginii, e adevărat, o anumită monotonie, dar aceasta este tonalitatea specifică a criticii de text -, valoarea textologică a unei ediţii. în numărul de săptămâna viitoare, voi da exemplele necesare pentru a demonstra critic că începând cu volumul al doilea şi cu promovarea lui Al. Dima în funcţia de şef de colectiv, a început anularea ediţiei academice de opere complete ale lui A. I. Odobescu.

(va urma)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara