Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"A hackui / a hăcui" de Rodica Zafiu


Termenul jargon suferă de o anume ambiguitate: în ciuda definiţiilor de dicţionar sau a distincţiilor din articolele de specialitate, folosirea lui oscilează între mai multe accepţii: ca sinonim pentru argou (limbaj secret al lumii interlope, al tinerilor, în genere al grupurilor care vor să nu fie înţelese sau să se diferenţieze), ca sinonim pentru limbaj de specialitate sau tehnic, ori cu sensul mai general de limbaj hibrid, amestecat. Originea cuvîntului (în franceză) îl leagă mai ales de prima accepţie (ca tip de argou documentat istoric); în engleză s-a impus mai ales cea de a doua (de limbaj profesional); tradiţia românească îi asociază mai ales semnificaţii sociale (jargonul franţuzit). Termenul îşi dovedeşte utilitatea mai ales cînd denumeşte varianta orală, colocvială a limbajelor de specialitate: cea care nu are trăsăturile culte ale unui adevărat limbaj ştiinţific, ci amestecă registre şi forme, tratându-le cu destulă libertate. Unul din cele mai tipice jargoane de astăzi este cel informatic, despre care am scris de mai multe ori şi care se caracterizează prin răspîndire mare, evoluţie rapidă, elemente familiare, terminologie de specialitate, puternică influenţă - doar parţial adaptată - a unei limbi străine (engleza, în acest caz). Fenomenul contemporan are însă şi un aspect imprevizibil şi destul de spectaculos: într-o bună măsură, jargonul se reapropie de argou. Nu în totalitate, evident; partea sa cea mai îndrăzneaţă regăseşte totuşi condiţiile esenţiale de existenţă a argoului ca limbaj secret şi subversiv, folosit în opoziţie cu legalitatea. Mă refer la ceea ce circulă acum şi la noi sub numele de "jargonul hackerilor"; în texte în engleză, jargon este tot mai des folosit exact în această accepţie specializată, fără alte determinări (un bogat inventar terminologic înregistrat sub acest nume a fost de altfel deja tradus şi adaptat în română, în L. Ivaner, Lexiconul Hackerilor, 1997). Cuvintele şi expresiile informatice pot fi discutate în funcţie de gradul lor de asimilare şi de şansele de impunere în limba comună. Jargonul hackerilor îşi asumă însă perisabilitatea, caracterul marginal, expresiv - devenind o sursă perfectă pentru citate incredibile, exemple tipice de amestec lingvistic. Pentru că interesul celor care-l folosesc e de a se face înţeleşi doar de un anume grup, preocuparea pentru adaptarea lingvistică e minimă. Din paginile româneşti de Internet în care apare acest limbaj se pot aduce numeroase exemple de exces tehnic - "să vă logaţi pe undeva ca root"; "exemplu practic: aţi spart un calculator care e în spatele unui firewall şi nu aveţi cum să uploaduiţi fişiere" (a se observa verbul a uploadui - exemplu de derivare familiară cu sufixul -ui de la un englezism); "atacă serverele cu bug-uri, pun rootkit pe ele şi trimit e-mail hackerului cum că au rootat un anumit IP (...). Iar hackerul îşi citeşte e-mailul şi vede ce servere a mai spart în ultimul timp"; "problema mai poate apărea când există un switch sau routere şi nu vedem cu sniffer-ul toate pachetele din reţea"- adesea în asociere cu stilul familiar-argotic: "adminul află cine este animalul care îl floodează şi se duce şi îl bagă în spital"; "am văzut mulţi hackeri şucăriţi pe admini sau pe ISP-uri tocmai pentru că aceştia i-au ameninţat ori "s-au dat la hacker"" etc.
De fapt, chiar cuvântul hacker are ambiguităţile sale, fiind adesea obiect de dispute şi de exerciţii analitice: folosit curent şi răspîndit prin publicistică cu un sens destul de negativ, marcat de ilegalitate (spargere, acces neautorizat la date şi informaţii secrete), e apărat - din interior - cu argumentele pasiunii şi ale plăcerii sportive. Rezultatul nu e departe de mitul romantic al haiducului, reactualizat cu recuzită modernă. Din punct de vedere lingvistic, e interesantă şi familia lexicală pe care împrumutul recent şi-a constituit-o. Hacker şi hacking sînt atestate în Florica Dimitrescu, Dicţionarul de cuvinte recente (ediţia a II-a, 1997), pe baza unor citate jurnalistice din 1997 (hacker - "spărgător de programe de calculator"). Pe lîngă cele două cuvinte, în paginile tematice din Internet (reviste, liste de discuţii) putem găsi acum şi cîteva derivate: femininul hackeriţe, substantivul nume de acţiune hackerit ("şi "hacker"-itul este o meserie") şi mai ales verbui a hackui (cu formele sale nominalizate hackuit şi hackuire): "zice că grupul lui a hackuit serverul"; "a "hackui" site-uri şi servere de net!"; "site-ul FBI hackuit"; "serverele românesti sunt uşor de hackuit", "sistemele care vor deveni vulnerebile la hackuit"; "dupa ce aţi hackuit BIOS password-ul, intraţi în BIOS"; "găsiţi aici cele mai simple metode de hackuire" ş.a.m.d. Expresivitatea noului verb e desigur legată de omonimia parţială cu mai vechiul a hăcui - "a tăia în bucăţi, a sfîrteca, a ciopîrţi". Surpriza stă aici în regăsirea unei legături etimologice. Pentru că a hăcui (prezentat în DEX ca regional, iar în DLR ca specific Moldovei, dar de fapt intrat de mai multă vreme, prin literatură, în limba comună) provine în română din germanul hacken. Acesta e legat direct - prin origine comună, formă şi sens - de englezescul to hack, verbul care a dezvoltat sensul figurat şi colocvial din informatică.