Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Varii din vara tîrzie


* În nr. 32 al revistei LUCEAFăRUL, în care Marius Tupan îsi exprimă, sub titlul Chestiunea Călinescu, admiratia pentru Florin Călinescu, există si o pagină dedicată lui G. Călinescu, al cărui centenar e serbat, asa cum se cuvine, tot anul. Deosebit de interesante sînt informatiile (unele putin sau deloc stiute pînă acum) pe care ni le oferă Emil Manu despre familia scriitorului, pe baza unor documente si amănunte obtinute de la Alice Vera Călinescu. Despre mamă, Maria (Marita) Visan, născută în 1874 în comuna Dobroteasa din judetul Olt, aflăm că, rămînînd orfană, a locuit împreună cu unul dintre frati pînă la 16 ani cînd, nemaisuportînd tratamentul brutal al acestuia, fuge la Bucuresti. Chiar de la sosirea în Gara de Nord, un ceferist, Constantin Călinescu, căsătorit cu Maria, născută Căpitănescu (o căsnicie fără copii), o angajează ca servitoare. Marita Visan ă despre care "cei care au cunoscut-o spun că stia multe poezii populare si povesti, că stia să cînte frumos, că-i plăcea să vorbească mult, că se irita usor si era certăreată" (subliniat în text) - naste nouă ani mai tîrziu, la Spitalul Filantropia, un fiu natural, Gheorghe Maria Visan. Criticul s-a numit astfel pînă la 8 ani, în 1907, cînd Constantin Călinescu, înainte de a muri, îl înfiază. * Cît despre identitatea "tatălui necunoscut", Emil Manu afirmă că: "după informatiile luate din mai multe surse (Mihail Dragomirescu, Ovidiu Papadima, Alice Vera Călinescu), a fost Tache Căpitănescu (Căpitanovici), functionar la CFR, fratele Mariei Călinescu, deci cumnatul lui Constantin Călinescu. E usor de înteles, pentru mentalitatea vremii, că familia nu i-a îngăduit să-si recunoască fiul." Studiind fotografia prezumptivului tată, păstrată în arhiva Călinescu, cercetătorul îl recunoaste, după înfătisare si nume, într-un personaj călinescian: "ne gîndim la profesorul Silvestru Capitanovici din Cartea nuntii. Tache Capitanovici s-a sinucis ca si eroul romanului". Un alt element biografic regăsit în opera romanescă este existenta în familia mamei adoptive (ce a supravietuit 40 de ani sotului) a unui nepot: "În familia lui Constantin Călinescu mai era un copil de aceeasi vârstă cu fiul Maritei Visan, Nicolae T. Argeseanu, nepot de soră al Mariei Călinescu. Situatia viitorului scriitor a fost precară, fiind de multe ori pus într-o situatie de intrus, trăind un complex de inferioritate, fată de această rudă reală. Scriitorul a trăit personal - ca biografie sentimentală complexată - starea eroilor săi Otilia, Felix, Jim." Aceste sugestii de interpretare a operei si prin prisma laturilor obscure ale biografiei ar putea fi fertil exploatate. * În vioaia rubrică Cu ochii în 3,14 din DILEMA - un adevărat portret din fărîme al "timpului nostru" - găsim în fiecare săptămînă cîte una ce ar merita un chenar separat. De pildă aceasta, semnată Rsadut Csosasut din numărul 346: ăSe numeste Alphastim, l-au inventat englezii si nu este altceva decît un simplu stimulator cerebral, cu doi electrozi care se prind pe lobii urechilor. De acolo - cînd te apucă nervii, dracii si stresul - undele lui se duc la creier si gata! Îti trece! "Adio anxietătii si stresului!", asa scrie în prospect. Ei, pe dracu^! Serios: poti merge cu el oriunde, îl pui în geantă, în borsetă, în ghiozdan si adio!... Si dacă mi-l fură? Dacă-mi taie geanta în "300"? Adică să urc în "300" cu un stres în plus - că-mi fură aparatul antistres? ăstia ti-l pot fura si de la ureche fără să simti! Cînd eu îti spun că englezii ăstia habar n-au pe ce lume trăiesc...ă.



Arestarea lui Vali Sterian


Renaste F.S.N.-ul! au exclamat mai multe ziare centrale după întîlnirea de la Cluj a sefilor P.D.S.R., P.D. si A.P.R. În EVENIMENTUL ZILEI, Cornel Nistorescu nu s-a sfiit să-l bănuiască de duplicitate pe seful P.D.-ului din cauză că s-a afisat cu Ion Iliescu la invitatia oamenilor de afaceri condusi de un lider de partid neparlamentar, Dan Voiculescu, proprietar al unui post de televiziune care contează - Antena 1. Dar între această întîlnire si o posibilă renastere a F.S.N.-ului, fie si din bucăti, diferenta e ca între masina Dacia înainte si după venirea francezilor de la Renault. Deocamdată masina e aceeasi, dar a început să nu mai fie la fel, ca imagine, iar în viitor va fi altfel si la pret si la motor. Dacă privim fostul F.S.N. ca pe o Dacie din anii ^90-^91 e greu de crezut că ea ar putea renaste doar pentru că atunci avea o piată importantă si în România si în străinătate. Dacia, dacă păstrăm paralela cu F.S.N., si-a pierdut putin cîte putin creditul în tară si în străinătate, dar si-a păstrat unitatea pînă cînd a trebuit să se recunoască învinsă de simplul fapt că n-a reusit să se metamorfozeze. F.S.N.-ul a dispărut, printre altele si pentru că era oricum condamnat la disparitie. Ca să evolueze, el s-a fracturat. Dar în urma acestei fracturări n-a rezultat aceeasi politică în mai multe variante, ci o serie de prototipuri politice cu succese si înfrîngeri diferite. Între F.S.N.-ul din ^90 si oricare dintre partidele de azi ai căror reprezentanti la vîrf s-au întîlnit la Cluj, deosebirea e mult mai mare decît asemănarea. Elementul comun de astăzi e nostalgia care nu există decît în termeni tehnici, pentru alegători. În presă se speculează asupra faptului că P.D.S.R.-ul si Ion Iliescu sînt în fruntea sondajelor de opinie, ceea ce ar obliga oarecum P.D.-ul si A.P.R.-ul să dea semnale către alegătorii lor că pot, la o adică, să stea la aceeasi masă cu P.D.S.R.-ul, dacă o cer interesele natiunii, dar si dorinta ca după alegerile din 2000 să se afle la guvernare. Nu putem anticipa, deocamdată, ce efecte electorale directe va avea întîlnirea de la Cluj, dar faptul în sine dovedeste existenta unor crize în toate aceste trei partide. P.D.S.R.-ul are alegători, dar n-are imagine internatională convenabilă. P.D. are imagine, dar e în criză de alegători, iar A.P.R. are nevoie să se delimiteze si de P.D. si de P.D.S.R, pentru a se asigura de voturi în anul 2000. Astfel, că întîlnirea de la Cluj nu are cum să ducă la renasterea F.S.N.-ului, ci ea a consemnat existenta unor slăbiciuni lăuntrice în aceste partide. Slăbiciuni mai importante, deocamdată, decît punctele lor tari. * Un personaj interesant din acest punct de vedere e fostul premier Stolojan care poate fi privit, de la distantă, drept numitorul comun, ca tehnocrat, între feluritele ipostaze ale F.S.N. De fapt, un semn al acestei întelegeri ar fi ca vreunul dintre partidele ai căror lideri s-au întîlnit la Cluj să-l propună la prezidentiale pe Theodor Stolojan. Ipoteza aceasta e greu de sustinut, încît întîlnirea de la Cluj nu e altceva decît tot un fel de confruntare preelectorală între liderii unor partide care s-au rupt dintr-un partid initial. * La vremea lor diversi insi ai lumii interlope care aveau procese în calitate de pîrîti au stat liberi pînă s-au hotărît că e mai bine să fugă din tară decît să dea nas în nas cu justitia. Altii stau nearestati de ani de zile, desi au omorît oameni cu masinile pe care le-au condus. În schimb Vali Sterian a fost arestat după accidentul provocat partial de el. Accidentul auto în care un sofer de autobuz s-a ferit de Sterian si a lovit mai multe masini mici, la rînd. Cronicarul nu vrea să spună că Vali Sterian nu e vinovat, dar cînd sînt atîtia infractori dovediti care sînt judecati în libertate, de ce trebuia ca Vali Sterian să fie arestat? E el un pericol public? Dacă l-a lăsat cineva din brate, ca să dea un exemplu, în nici un caz n-a făcut bine aruncîndu-l pe Sterian în puscărie înainte de vreme. Iar dacă politia face exces de zel în ceea ce îl priveste, Vali Sterian ar merita apărat de acele forte politice pentru care el a cîntat în libertate.