Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


De Grieg sau de Grig, rochie sau roche, a nopţii umezeală sau a nopţi umezeală? - aceasta ar fi, multiplicată la nesfârşit, întrebarea la care rămâne să vă răspundeţi singur ori de câte ori veţi lăsa din mână condeiul şi vă veţi revedea produsul, altfel muzical şi cu metrica fără cusur. E limpede că scrieţi de plăcere, şi nu e deloc puţin lucru să fie omul fericit scriind despre micile lui amărăciuni. Că nu veţi depăşi, în schimb, limitele condiţiei de autor jucăuş, cu nostalgii culturale statornic minore este, iarăşi, dureros de limpede: "Aş vrea să dorm sub pod, să am avere/ Doar o umbrelă fără de mâner./ Cu capul rezemat de fierul umed/ S-ascult cum calcă rar Apollinaire.// Să nu-mi dea nimeni bună-dinmineaţa/ Să fiu proscrisul însemnat cu cretă/ Să îl citesc pe Mirabeau când luna/ luceşte ca un far de bicicletă". (George Mălureanu, Ploieşti)  Deciziile importante le luăm singuri, când vine vremea şi când suntem convinşi că trebuie, asumându-ne consecinţele, fie că renunţăm eroic, fie că insistăm, din slăbiciune, pe un drum care nu ne vrea. Ce vă pot spune este că, acum fiind la nivelul unui prim pas naiv şi nevinovat, vi se iartă, dar nu pentru multă vreme, elanurile şi temele copilăroase. Universul mic, sentimental, trebuie lărgit, cultivat, confruntat şi ofilit, dacă este cazul, de probele dure ale maturizării. Să sperăm împreună că va fi bine. (Aura Ştefan, Pasărea)  Că n-aţi vrut să luaţi urma fiarei bătrâne care v-a sfârtecat cândva mieluşeii, ţine aceasta, poate, de o nobleţe sau de o neputinţă a inimii. Fiară bătrână, timpul schimbă oricum mieluşelul liric defectuos într-un berbec taciturn şi activ. Au trecut, iată, patru ani de la citirea manuscrisului, care acum s-a tipărit elegant şi cu literă frumoasă în Mânăstirea din cuvinte. Mă bucur pentru autor şi dau dreptate şi celui care semnează delicat şi înţelept cuvântul înainte, dl. Mihai Rădulescu. Chiar dacă părerea mea fermă rămâne că debutul trebuie să se facă la vreme, adică la tinereţe, debutantului tânăr neluându-i-se astfel şansa de a intra cu folos maxim în competiţia colegială din cadrul generaţiei sale, şi nici aflarea fragedă în atenţia criticii prompte, care nu îl lasă niciodată indiferent. A debuta târziu este ca şi cum ai vrea să pui în circulaţie nu o carte vie, vulnerabilă, ci un mic muzeu definitiv cu piese din toate vârstele şi care nu îndură uşor nici să le amesteci cronologia, nici să le înfrunţi cu variante mai bune sentimentalismul dintâi. Numai dvs. ştiţi, astăzi, cât din efortul migălos al lectorului de manuscris care v-am fost, a fost înţeles şi acceptat, dacă aţi operat cu inimă uşoară micile retuşuri. Sugestiile au o soartă a lor, destul de ingrată, orgoliul auctorial se impune, şi e bine că se întâmplă aşa. Vă mulţumesc, deci, cu sfiala enormă a celei care s-a străduit fără să vă fi învins orgoliul. Cartea dvs. are în sine destulă lumină şi destul aer proaspăt ca să reziste cu răbdare sorţii, oricare ar fi aceasta de aici înainte. Cât priveşte poezia religioasă, insist în convingerea mea că datoria celui care se încumetă să încerce a o scrie este imensă, că nu te poţi apropia de lumea lui Dumnezeu şi de Dumnezeu Însuşi altfel decât cu o infinită smerenie şi simplitate. Sunt răsplătită citind în scrisoarea dvs. lucruri care îmi confirmă intuiţia: "Stilul e omul însuşi. În poezia religioasă însă, - unde m-aţi certat mai aspru, şi bine aţi făcut - am revenit cu umilinţă, renunţând la frondă în favoarea firescului bun simţ impus de relaţia Creator-Creaţie. Ştiam, ştiu că greşesc, dar am trufia să cred că sunt într-o relaţie specială cu Dumnezeu, relaţie care, în nebăneasca mea disperare existenţială, cred că îmi dă dreptul să-L interoghez cu insolenţă, ce şi cum despre sensurile propriei Sale Creaţii. Dar în scris, nu voi mai comite niciodată asemenea blasfemii." Să fie! (Roman Preutu, Bucureşti)