Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Greu de aproximat ce veţi face până la urmă cu talentele şi dexterităţile ce vă trag care încotro. Ceea ce se vede pe manuscrise, de pildă folosirea fantezistă a apostrofului, nu vi se va ierta, chiar dacă se crede abuziv că firilor poetice li se iartă orice. Nici poveste să fie vorba de licenţe poetice! Să luăm o probă, minunându-ne foarte, o lăcrămuţă dă arjânt strălucind în ochişorul cât macul al abuzatului: „Cântă’i nucule de dor şî drag/ Spune’i că şî az’ l’aştept în prag/ An de an/ Frunzăle’ţ’ cad/ Ploile vin/ Peste’o cruce’n ţântirim”. Singurul loc unde să ne aşezăm cu încredere capul, fără să ne spăimântăm, ar fi acesta: „Voi cădea în genunchi şi genunchii mei,/ ca doi îngeri vor cădea/ în genunchii altor îngeri/ ce se roagă la o icoană/ unde stau în genunchii altor îngeri/ Şi se roagă la alţi îngeri/ şi se roagă la îngerii genunchilor mei”. Este chiar neliniştitor de frumos! Păcat că păreţi, sau sunteţi din fire ca într-o permanentă stare de asuprire, exaltat de febre şi euforii care vă lasă pe pagină texte imposibile. (Ioan Ilica, Suceava) * Ce repede a mai trecut şi 2003!

N-am apucat să vă răspundem, cu siguranţă poemele s-au înmulţit şi poate că sunt şi mai bune, pe stările poetice veritabile care-şi visează forma perfectă, metamorfozarea. Cititorul dvs. de serviciu regretă nu de puţine ori că procesul pare să fie prea lent, că gustul vă ajută trei versuri să fiţi la înălţime dar în patrulea vă pierdeţi suflul: „nu mai am cuvinte, am rime,/ nu mai gândesc, ci visez,/ stiloul e plin de apă vie/ şi mă îndeamnă mereu să creez”. La fel se întâmplă în Paparudă, în Vine o vreme, în Trecere, în Parfum de toamnă, aceasta din urmă fiind cea mai legată şi demonstrată, minus, iarăşi, ultimul vers, care periclitează până la lozincă credibilitatea întregului. (Cosmin S., Timişoara) * Mirabilă ca o sămânţă, ca un mesaj secret sau poate doar ca o neglijenţă, cojiţa de pâine din plic? Câtă atenţie trebuie să vă rezervăm când vă enumeraţi printre calităţile de care sunteţi sigură punctualitatea, seriozitatea, simţul umorului, sociabilitatea. Lângă acestea, la loc de frunte, câteva lucruri care vă umplu viaţa: literatura paranormală, călăria, karate, filmele de groază, cititul, natura, animalele, navigajul pe internet. Pe noi ne bucură ce vă bucură pe dvs., dar ne interesează ce folos îşi câştigă scrisul din toate acestea. Cum scrie, la o adică, poezii, o ploieşteancă vivace, elevă, şi dacă cumva versurile sale n-au trecut încă de faza inevitabilă: „pe o stâncă neagră într-un vechi castel,/ Unde cură-n vale un râu mititel,/ Plânge şi suspină tânăra domniţă/ Blândă şi suavă ca o garofiţă”. Nu că ar fi ceva rău în asta, că exerciţiul după clasici n-ar duce chiar nicăieri. Ecoul captat din acea direcţie este, din păcate, de un minor regretabil: „În arena nopţii negre/ Şade vântul şi suspină/ Nu mai vede, nu mai simte/ Lasă liniştea să vină.../ Şi în crunta bătălie/ Doarme azi învins pământul/ I s-a stins a lui făclie/ Măcinând-o groaznic vântul...// Dar mai falnicul războinic/ Nu mai vrea ca să audă...// Cum a fost dar cu putinţă/ Să-şi distrugă astfel tatăl?/ A pierdut a lui ştiinţă/ Şi acum în lacrimi iată-l/ Timpu’ntoarce al lui scut/ Întrebându-se mirat./ Să câştige ce a vrut,/ Săvârşind acest păcat?” Poemul e mai lung, rămâne însă uşor nedemonstrat, eliptic de sens; cu eroii pierduţi, de nerecuperat, dintr-o ceaţă epică densă. Totuşi, să nu ne pierdem speranţa, să rămânem în aşteptare, să fim optimişti. (Daniela Violeta Stoica, Ploieşti) * Mare nedumerire mare! Căci dacă a fost în intenţia dvs. să bateţi Să în loc de Şi, ce ideal propriu nu vă lasă să cedaţi normalităţii în care s-a statornicit limba română şi să-i propuneţi aberaţii ca acestea: „Să orelor ruginească-le vremea; Să zilelor încărunţească-le clipe; Să luminilor strălucească-le Luna; Să anilor nemurire”. Refăcând topica primelor trei versuri am căpătat: „Orelor să le ruginească vremea” spre exemplu. Dar pentru al patrulea n-am găsit soluţie. În rest, poemele curg normal, sau aproape normal. E păcat de Dumnezeu să vă irosiţi vânând himere (Fabricius, Cluj).