Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Actualitatea de Constantin Ţoiu


Vocea de la miazănoapte

Aşezaţi într-un colţ în odaia miresei, cu ştergare şi blide agăţate pe pereţi, privim jocul din Oaş, - cel mai frumos joc pe care l-am văzut vreodată, cel mai semeţ, cel mai răscolitor.

Capetele se clatină, hâţânate din şolduri, în contratimp, ceea ce dă trupurilor aerul unor păpuşi automate, încordând mişcarea cu o mecanică fascinantă.

E o prefăcătorie, un artificiu, o aparenţă înşelătoare, mască încremenită, pusă dinadins peste faţa vie, peste expresia adevărată a sentimentului.

Totul, din nevoia de contrast, pentru a face posibil şocul, surpriza: gura se deschide larg, paroxistic schimbată, - durere sau bucurie la un loc - semnul fiind acelaşi, când se trimite în sus "ţîpuritura", vaietul lung şi ascuţit, de milenii ascuns în vocea nemuritoare a ţării de nord; o sucire falsă a corpului, în dreapta, în stânga, o bătaie frenetică pe toc, pe vârf, pe talpă, din nou pe toc, o altă sucire la dreapta, stârnind vârtejul ameţitor, făcând să se rotească fustele albe, svârlite când într-o parte, când în alta, încreţite, desfăcându-se brusc, frânând ritmul, încurcând legănările, fustele iar se domolesc căzând pe genunchii dezveliţi, o clipă, două, pentru ca vârejul să reînceapă mai viguros, într-un tropot viu, săltat, tact, figuri pe care nici un maestru coregraf nu a reuşit să le transcrie exact într-o veşnică mişcare, reflexele fiind ale unei gândiri şi imaginaţii în veşnică deplasare şi nesupunere...

*

Mama miresei, femeie care a născut unsprezece copii, se strecoară printre dansatori împărţind boace,... coptături,... sticle cu răchie, străchini de borş, dres cu lapte covăsit, smântână, brânză gălbuie.

Ceva cade pe jos şi se sparge cu vuer. Odaia se umple de ţipete.

Toţi se reped la uşe. A venit mirele cu ai lui să fure mireasa...

Nu-l lăsaţi! Confuzia creşte. Afară în tindă starostele nunţii bate nemilos în podea cu toiagul lui împodobit cu panglici de toate culorile, şi, clopoţei...

Gălăgia... bătaia poruncitoare, totul se învălmăşeşte, nuntaşii se opintesc în pragul casei, încropind o apărare...

Cei de afară sunt gata să răzbească...

Pitită sub masă, în patru labe, mireasa priveşte tremurând spre uşă; - şi tremură de-adevăratelea, cu nasul ei cârn scos afară, cu spaima dulce a răpirii în ea, cu părul pieptănat în sus împletit într-un coc scânteietor de perle, rubine şi fel de fel de giuvaeruri, - şi asta, foarte ciudat, îţi trezeşte ideea unui templu indian sau a unei pagode din Asia...

în ţara porţilor de lemn, o tradiţie artistică păstrează în ea curenţii marilor civilizaţii stinse, rătăcind după legile lor obscure, pe întinsul planetei, ca semnul astral al Soarelui-roată-de-car şi Rombul-incaş crestat pe stâlpii caselor din Maramureş.

(Reportaj, 1970)


Spiritul bucureştean (1964)

Inexplicabil cum până acum critica nu a observat în lirica poetului care reclama, odinioară, teribil, libertatea de a trage cu puşca, o trăsătură ce-l caracterizează struc­tural: spiritul tipic bucureştean.

(Introducere la interviul luat lui Geo Dumitrescu în 1964)...

Există spiritul parizian, cunoscut; un umor londonez sec până la macabru; umorul berlinez, gros ca o halbă de bere.

Fiecare metropolă capătă, prin periferiile ei active, un "ton" ce dă suflet oraşului.

Spiritul bucureştean e antigogoaşa, - înţeparea enormităţii.

Restabilirea, la justa măsură, cu ironia acelui zâmbitor... "fugi, domnule, de-aici!" a lucrului bombastic auzit...

Fronda, vioiciunea, plasticitatea vorbirii, invenţia lecicală prodigioasă şi argoul bucureştean au un efect realist atât de incomod, uneori, încât omul mai greoi din alte părţi se simte întrecut, pus în dificultate...

Acest spirit e pentru existenţa cu­rentă, practică.

El te judecă după ce faci, nu după fumurile pe care le ai.

El are în cutele zeflemelii ascunsă pasiunea de a fi, de a trăi cu picioarele pe pământ...

În zona asta, până şi cea mai în­flăcărată canţonetă suferă modificările locului, de un comic refrigerent unic, - ca refrenul auzit pe platforma tram­vaiului 6, în drum spre Podul Constanţei, cântat în gura mare de un băiat:

Ca-ra-ga-ţa del mio cuor sei tu...

Unul dintre cei mai autentici reprezentanţi ai ţinutului de margine bucureştean cu cetăţeni deschişi, ce îşi spun vecine peste gard, ce se întorc glumind de la lucru pe uliţele pietruite, intrând unul câte unul pe portiţele ospitaliere, vara înecate în verdeaţă şi pline de flori, este bucureşteanul Geo Dumitrescu...

Îl văd pe poetul ce-şi compară frun­tea ridată cu scăpăriciul unei cutii de chibrituri, peste catranul căreia s-au tras multe beţe,... îl văd pedalând prin Griviţei pe bicicleta lui... Hermes?... Diamant?... dialogând totdeauna cu un dulău bun şi cam bleg, cu limba scoasă, în urma vehiculului...

Sau copil fiind, alergând cu nuiaua plimbată în goană peste uluci, scoţând arpegii... compunând, în cadenţa lor, bine ritmată, tot hazul şi sonurile existenţei...