Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


G. Călinescu şi Corneliu Coposu




Cîteva remarci interesante se pot face pornind de la numărul 571, din 12 iunie, al ADEVĂRULUI LITERAR ŞI ARTISTIC, o publicaţie în care găseşti totdeauna ceva de citit. Editorialul d-lui Cristian Tudor Popescu face o paralelă instructivă între ziariştii de azi şi securiştii de ieri. El se intitulează chiar aşa: Securist şi ziarist. Amîndoi lucrează cu turnători şi au ca materie primă delaţiunea. Turnătorul i se pare directorului publicaţiei acelaşi în anii cînd colabora cu Securitatea şi în anii în care telefonează ori scrie la presă. Dar ziaristul? Diferenţe există, admite dl Popescu. Depinde de felul în care ziaristul îşi face datoria. El e foarte aproape moralmente de securist, cînd, primind o informaţie, în loc s-o publice, îşi cumpără tăcerea de la cel pe care informaţia îl incriminează. În ce-l priveşte, Cronicarul crede că şi turnătorii de ieri diferă de cei de azi: printre cei de azi se află şi oameni de bună-credinţă, pe care doar abuziv îi putem numi cu acelaşi cuvînt pe care-l folosim în legătură cu turnătorii de odinioară, clienţi ai CNSAS-ului. Articolul d-lui Constantin Schifirneţ intitulat G. Călinescu despre naţiune şi naţionalism nu e de necitit, dar e rău conceput. De la titlu: despre cu totul altceva e vorba în articol decît spune titlul. Şi anume despre oportunismul arătat de G.C. în anii de imediat după războiul al doilea, cînd, colaborînd (sau editînd) ziare şi reviste de inspiraţie peceristă polemiza cu partidele istorice pe temele menţionate de dl Schifirneţ. O astfel de polemică a dus-o contra lui Corneliu Coposu, acuzat de neolegionarism. În contextul anilor '45-'47, acuzaţia era mortală. Fireşte că tînărul lider peneţist nu gîndea ca un legionar. Dar pe Călinescu nu-l preocupa adevărul. El voi să condamne un partid şi personalităţile lui. Dl Schifirneţ nu citează un articol în care era ironizat Maniu. Călinescu împingea oportunismul pînă la a compara pe român cu sovieticul, unul leneş şi împleticit, altul, harnic şi călcînd muzical. E drept, comparaţia e de la începutul deceniului următor. Să citeşti şi să nu crezi: Călinescu apreciind călcătura muzicală a sovieticilor, care a lăsat urme pînă azi neşterse în România! Prea blînd, dl Schifirneţ calcă la rîndu-i muzical în străchinile unui respect nemeritat de Călinescu al anilor '40. Oarecum apăsat de acelaşi aer desuet-respectuos şi cu un titlu inexact este şi lunga evocare a d-lui Teodor Vârgolici A sosit ceasul, supraintitulată Din istoricul S.S.R. Nu e aproape nici o legătură cu SSR, dacă omitem două-trei acte de caritate ale fostei noastre organizaţii de breaslă din anii refugiului la Iaşi, începînd din toamna lui 1916. Evocarea enumeră pe acei scriitori care s-au înrolat, au fost răniţi, au fost luaţi prizonieri sau au murit pe frontul primei conflagraţii mondiale. Date utile, deşi cunoscute, ca un fel de prelegere didactică. Ar fi bine dacă dascălii noştri de literatură le-ar aminti elevilor contemporani în intervalul dintre două escapade la discotecă numit proces de învăţămînt. Ceea ce Cronicarul are a-i reproşa d-lui Vârgolici este un prea pios ton care transformă evocarea într-o banală liturghie patriotică. Mult mai amuzant, în stilul binecunoscut şi cititorilor României literare, care-i publică articolele de cîte ori are ocazia, este un text al d-lui Ştefan Cazimir despre obrazul care ar trebui să roşească din pricina ignoranţelor literare ale generaţiei mijlocii de astăzi. Autorul nu împărtăşeşte părerea d-lui N. Manolescu, dintr-un recent editorial, că obrazul cu pricina ar fi al dascălilor de literatură. Ar trebui să roşească, susţine profesorul Cazimir, obrazul regimului totalitar. "Dar cum să roşească un asemenea regim, cînd el a fost şi a rămas roşu de la instalare pînă la deces." Cronicarul crede, el, că dascălii de literatură nu merită a fi cruţaţi în acest fel metonimic de orice răspundere. Lăsaţi-i să roşească, măcar un pic, stimate colega!




Naşterea PSD - temă cu variaţiuni




A vuit presa săptămîna trecută după fuzionarea PDSR-ului cu micul PSDR al lui Alexandru Athanasiu, partidul care deţine şperaclul pentru intrarea în Internaţionala Socialistă. Ziarele care dintr-un motiv sau altul fac cu ochiul către Palatul Victoria şi Cotroceni au titrat ditirambic. CRONICA ROMâNĂ a avut în această fuziune "cea mai importantă mutare pe eşichierul politic românesc. Pentru CURIERUL NAŢIONAL cu acest prilej a avut loc "Un moment istoric în viaţa social-democraţiei româneşti". Editorialistul de serviciu al acestui ziar, George Rădulescu, afirmă nici mai mult nici mai puţin decît că, citez: "Cu toate că, din punct de vedere economic, sîntem departe de sfîrşitul tranziţiei, pe plan politic se poate afirma că, prin ceea ce s-a întîmplat zilele trecute (adică prin amintita fuzionare, n. Cr.), am atins acest deziderat." Pentru ZIUA, cu acest prilej "Concurenţa acerbă pe culoarul social-democraţiei declanşează o bătălie pe viaţă şi pe moarte: Băsescu pune tunul pe Năstase." În editorialul consacrat evenimentului, Dan Pavel comentează fără mirare că chiar de la înfiinţare Partidul Social Democrat condus de Adrian Năstase a pus în funcţiune aspiratorul politic: "Faptul că noul PSD a atras grupuri de politicieni din PD, PRM şi APR, alături de cei din fostele PDSR şi PSDR, era de aşteptat. Nu ar fi de mirare să constatăm că în curînd se alătură la partidul de guvernămînt şi lideri din UDMR." Poate că Dan Pavel o fi ştiind ceva, totuşi Cronicarul se îndoieşte că lideri ai UDMR îl vor părăsi pe Marko Bela pentru Adrian Năstase de dragul social-democraţiei păstorite de fostul PDSR. ADEVĂRUL a titrat ceva mai distant: "Naşterea Partidului Social Democrat - o fuziune în unanimitate". De altfel şi relatarea despre cele petrecute la fuziune e lipsită de accente pro sau contra. Un comentariu mai curînd favorabil celor petrecute la Sala Palatului semnează Cornel Nistorescu în EVENIMENTUL ZILEI. Citez: "PSD, rezultat din asimilarea PSDR de către PDSR are acum tot ce-i trebuie. Un petic de istorie, putere politică, bani, relaţii internaţionale. Am putea spune că şi ideologie (mai ales pe hîrtie). În viaţa cotidiană, PSD va mai trăda încă destule scăpări nostalgice din reacţiile nervoase ale unora dintre membri. La înghesuială sau din neatenţie, vîrfurile PSD nu vor uita ce-au fost. Dar pe ansamblu şi mai ales în aparenţă, partidul cîştigă în modernitate. Nu mai dominat de şapcă, bască şi manivelă. E racordat la mişcarea europeană, are politicieni scutiţi de grija zilei de mîine (unii dintre ei sînt chiar foarte bogaţi) şi nu se mai poate purta ca o formaţiune politică ce ridică sărăcimea peste noapte pentru a-i ciomăgi pe îmbogăţiţi." Cine ştie de unde poate sări iepurele în privinţa ridicării sărăcimii, căci PSD-ul e un partid care numără peste jumătate de milion de membri, ceea ce, vorba unui personaj al lui Caragiale, înseamnă "famelie mare, renumeraţie mică, după buget". ROMâNIA LIBERĂ nu s-a lăsat impresionată de spectacolul fuzionării pe care l-a considerat doar "mare tam-tam" în schimb şi-a prevenit cititorii cu un titlu cu litere mari: "PSD şi-a încălcat statutul". Încălcarea statutului s-a făcut, scrie ziarul, de dragul politicienilor migratori - aceştia n-au trecut prin filtrul organizaţiilor locale pentru a putea primi funcţii de conducere, ci au obţinut funcţiile dorite la nici 30 de minute după ce s-au înscris în partid. În sfîrşit COTIDIANUL e de părere că: "Năstase are partid cu pedigree şi tradiţie istorică". Dar iată cum priveşte Cotidianul istorica fuzionare a celor două partide: "Partidul rezultat în urma fuziunii, PSD, e tot PDSR, cu aceiaşi oameni, aceleaşi metode şi aceeaşi istorie din ultimii zece ani, care îşi însuşeşte însă şi trecutul istoric al PSDR, trecut cu care nici PDSR-ul, nici cei care îl conduc nu au nici o legătură." Probabil că după ce a citit acest articol, Vasile Dîncu, ministrul Informaţiilor publice l-a sfătuit pe preşedintele noului partid să mai lucreze la imagine.