Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Poezie

Foarte rar rubricile de Revista revistelor consemnează apariţii de poezie. Dacă nu se citeşte poezia, de ce s-ar citi comentarea ei, nu e aşa? Răsfoind publicaţiile lunii august, am dat peste destule poezii frumoase, care merită a fi aduse în atenţia cititorilor. În Familia orădeană, o mai veche cunoştinţă: dl Traian Ştef. Cu un admirabil şi trist poem. Tot acolo dl Ion Podosu, pe care Cronicarul îl citeşte pentru prima oară. Poeme simple şi clare. În Revista română (nr. 2) de la Iaşi, o admirabilă pagină Liviu Antonesei. Am putea continua. Citiţi poezie, doamnelor şi domnilor! De scris, se scrie.


Chiţibuşuri


Dl Mircea Iorgulescu trebuia să se facă avocat. Prezenţa d-sale printre criticii literari e destul de ciudată. Cele mai multe cronici literare din revista 22 semnate de d-sa se referă la proceduri. Şi la chiţibuşuri. Aproape nimic în fond. Doar iritări şi frustrări care se defulează pe această cale. În nr. 35 din revista amintită, dl Iorgulescu se ocupă de volumul întocmit de dl Mihăieş la Polirom cuprinzînd textul bine cunoscut al dlui Tony Judt şi ecourile lor în presa românească. Obiecţiile majore privesc ordinea în volum a acestor ecouri. De ce, adică, un comentariu din România literară (nr. 44 din 2001) a fost plasat înaintea articolelor dnilor Iorgulescu şi Brezianu din revista 22 (nr. 45 din 2001), dat fiind că R.l. cu pricina a apărut pe 7 noiembrie, iar 22 pe 6? De ce articolul din Observator de pe 6 noiembrie a fost şi el plasat după? Ca să vezi ce-l frămîntă pe cronicarul de la 22! Cît priveşte conţinutul polemicii, dl Iorgulescu se limitează la a distinge între tabăra antiJudt (limbaj politicos, chiar dacă ironic, pe un ton de surprindere că universitarul american "a produs un text dezolant") şi tabăra pro-Judt (limbaj contondent, ton agresiv, atitudine violentă). Nu mai e cazul să amintim din care tabără a făcut parte dl Iorgulescu însuşi, politicosul, ironicul şi academicul nostru chiţibuşar. * În numărul pe august al revistei băcăuane Ateneu, dl Al. Călinescu vine cu cîteva interesante opinii (la rubrica Proximităţi, despre cartea dlui V. Tismăneanu de la Polirom Scrisori din Washington. Tot acolo dl Tudor Opriş consacră un amplu comentariu recuperator dlui M. Beniuc, "un mare poet nedreptăţit". E adevărat că din ce în ce mai puţin se vorbeşte despre autorul Cîntecelor de pierzanie. E adevărat şi că destule dintre poeziile lui merită atenţie. Problema cu Beniuc nu e însă că a fost neîndreptăţit de critică: a făcut el însuşi tot ce i-a stat în puteri ca să iasă din preocupările cititorilor şi criticilor. E singurul poet din generaţia lui care n-a retractat, fie şi prin opere majore, erorile proletcultiste din anii '50. După ce a fost poet oficial din a doua parte a epocii Dej, a fost poet oficial şi al primei părţi din epoca Ceauşescu. De la cultul unuia, a trecut la cultul altuia. Nici E. Jebeleanu, nici Maria Banuş n-au dovedit o astfel de ignobilă consecvenţă. Dl Opriş ar fi putut lua în considerare aceste circumstanţe. D-sa n-are însă apăsări ideologice. Şi e atît de mîndru a-l fi frecventat personal pe Beniuc ca să-i constate amărăciunile de la senectute, încît uită ce şi-a propus în titlul articolului.


Memoria lui Preda în declaraţii la miliţie


În titlu de o necruţătoare exactitate în ADEVĂRUL: "Pitiţi după colţuri, cîte trei echipaje pe un bulevard, cu noile şi sofisticatele lor radare Poliţiştii de la circulaţie dau amenzi, iar oamenii mor în continuare ca muştele pe şosele". Poate că a sosit momentul ca fluieraşii din poliţia rutieră să-şi schimbe filosofia de pîndari cu una de prevenitori ai accidentelor. Poliţia de la circulaţie ar trebui să se vadă în trafic, patrulînd în zonele cu risc de accidente, nu pe la colţuri de stradă unde au fost schimbate indicatoarele sau pe la intersecţii cu prioritatea discutabilă. Dar pentru ca poliţistul de pe stradă să-şi schimbe filosofia ar mai trebui ca şi ordinele superiorilor săi să conţină o asemenea invitaţie. Poliţistul pîndar aduce bani la buget, în vreme ce poliţistul care patrulează îi descurajează pe cei care sînt înclinaţi să nu respecte legea. Pîndarul de la circulaţie e foarte adesea şi mitarnic, luîndu-şi dreptul în loc să aplice legea, sau închide ochii în funcţie de preţul estimativ al maşinii care trece pe roşu sau nu cedează întîietatea legală pe la intersecţii. Pîndarul nu aplică legea maşinilor scumpe, fiindcă nu se ştie cine e la volanul lor, ceea ce îl face pe şoferul maşinii oarecare să nu aibă încredere în poliţistul care se face că nu vede un delict de circulaţie în funcţie de marca şi eventual de numărul maşinii în culpă. * Ştirea că a fost jefuit prefectul de Hunedoara a dat ocolul întregii prese centrale. Faimosul autor al ideii de clonare a Coloanei lui Brâncuşi a fost văduvit, potrivit declaraţiei sale, de 150 milioane de lei, de 9.000 de euro, 6.000 de dolari, trei telefoane mobile şi de bijuteriile de aur din casă. Lăsînd deoparte bijuteriile, de o valoare neprecizată, plus cele trei telefoane mobile, Cronicarul îşi pune întrebarea ce căutau atîţia bani peşin în casa prefectului? Cînd ai atîţia bani, foloseşti cărţi de credit, nu-i ţii la dospit în casă decît dacă ai de făcut plăţi din mînă, fără ştirea Fiscului. * Cum se face că numai CURIERUL NAŢIONAL, ziar al clanului Păunescu, a luat în serios declaraţia ministrului Industriilor că Bancorex a fost falimentată dinadins, nu din pricină că se autofalimentase acordînd credite masive unor beneficiari, printre care şi G.C. Păunescu, care n-au fost în stare să se achite de datoriile pe care le aveau la Bancorex? * CRONICA ROMâNĂ comite o porcărie fără margini în numele dreptului de informare a cititorilor despre moartea lui Marin Preda reproducînd diverse declaraţii destinate miliţiei din partea unor martori ai ultimelor ore de viaţă ale prozatorului. Directorul acestui ziar, Mircea Micu, altminteri admirator declarat al lui Marin Preda, pune în circulaţie declaraţii care aveau un anumit destinatar, nu marele public, sub pretextul că marele public trebuie să ştie adevăraul. Care adevăr? Cel al declaraţiilor pentru miliţie? A uitat Mircea Micu că asemenea declaraţii se făceau ad hoc şi la comandă? Oricum, poate că descendenţii lui Marin Preda îi vor care socoteală lui Mircea Micu pentru cea mai infernală încercare de denigrare postumă a scriitorului, prin punerea în circulaţie a unor declaraţii destinate miliţiei. * Cronicarul salută reapariţia suplimentului LA&I în COTIDIANUL, dar nu se poate abţine să nu deplîngă faptul că Dorin Tudoran a încetat să mai fie editorialist la acest ziar.