Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


La sfîrşit de anu



Caietele botoşănene Hyperion consacră numărul 4 aniversării dnei Monica Lovinescu. Cîteva superbe fotografii, de la toate vîrstele, ilustrează coperta; în centru, fireşte, dna Monica Lovinescu între microfoanele „Europei libere”. Semnează Gellu Dorian, Daniel Corbu (care i-a luat dnei Lovinescu un interviu în septembrie 1993, cu ocazia vizitei la mănăstirile din Neamţ), Adrian Alui Gheorghe (care reproduce şi un fragment din dialogul purtat în aceeaşi împrejurare în faţa publicului din Piatra Neamţ de către dna Monica Lovinescu şi dnii Ierunca şi Liiceanu), Gh. Grigurcu, Alex. Ştefănescu, Mircea A. Diaconu, Luca Piţu, Ştefan Borbély, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Mihai Gălăţanu, Mihaela Albu * În Paradigma nr. 3-4, multe şi interesante comentarii despre Paul Celan, datorate dlor Marin Mincu, Andrei Corbea, Gheorghe Popescu, George Guţu, Luca Piţu etc. Extrem de utilă este reproducerea unei lungi intervenţii a lui Richard Rorty rostite cu ocazia conferinţei lui Umberto Eco de la Cambridge, 1990, despre Interpretare şi suprainterpretare. E vorba, fireşte, despre pragmatism în raport cu „critica umanistă tradiţională” ca şi cu reformatorii şi adversarii ei din ultima parte a secolului XX. Atît conferinţa lui Eco, de la care au pornit acum treisprezece ani dezbaterile cunoscute sub numele de Tanner Lectures, cît şi intervenţiile unor Rorty, Culler ş.a. vor face conţinutul unui volum aflat sub tipar la Editura Pontica * Şi numărul pe octombrie al revistei Familia are un prim-plan: cu dl Bujor Nedelcovici. În afară de un interviu luat scriitorului la Paris de către dna Florica Mateoc, un amplu comentariu al dlui Ion Simuţ, precum şi numeroase texte de interes, documente, amintiri. Dl Nedelcovici însuşi face o radiografie a ideii de exil literar. D-sa se numără printre cei care nu vor să se întoarcă în ţară. Din fericire, e prezent cu multe cărţi, între care una menită să prezinte dosarul de la Securitate care i-a fost pus la dispoziţie de CNSAS. La o recentă Întîlnire a „României literare”, dl Nedelcovici s-a referit la el şi la consecinţele deschiderii arhivelor fostei instituţii comuniste * „Un fel de sondaj, neoficial, desigur” a condus-o pe dna Gabriela Gavril spre titlul editorialului său din Timpul ieşean pe noiembrie: Imaginea şifonată a revistelor culturale. Cît de şifonată, nu ştim, fiindcă editorialul nu ne comunică procente, cifre, informaţii cuantificabile. Nici număr de respondenţi (toţi, tineri absolvenţi ai universităţii, studenţi şi elevi). Poate, în numărul pe decembrie * În aceeaşi publicaţie, un lung şi spiritual interviu îl are în rol de protagonist pe dl Şerban Foarţă. Între altele, poetul şi eseistul timişorean este de părere că toţi autorii „copţi” (adjectivul şi ghilimelele îi aparţin) ar trebui să fie atenţi la cei mai tineri decît ei. Am putea remarca o disimetrie între concluziile sondajului evocat în editorial şi părerile dlui Foarţă: doar cei „copţi” (care, să recunoaştem, fac majoritatea revistelor culturale) sînt (sau sînt somaţi să fie) atenţi la cei tineri, nu şi invers. Nu e deloc vesel * O autobiografie senzaţională de la începutul anilor ’50 a lui Constant Tonegaru publică revista Contra-Punct din decembrie. Dl Barbu Cioculescu evocă figura poetului şi a generaţiei sale. Sînt reproduse şi cîteva poeme şi un articol (ultimul al lui Tonegaru?) din ziarul Dreptatea, 1946. Totul, foarte interesant. Păcat că nu ştim împrejurările în care poetul a trebuit să scrie pagina autobiografică respectivă (încheiată cu formula pe atunci consacrată: Luptăm pentru pace! şi însoţită de numele celor care puteau da referinţe despre poet: Geo Bogza, inginerul Timotin şi „tov. Weiss, delegată de stradă”) * Revista 22 de la începutul lui decembrie publică un, altminteri, frumos articol polemic al dlui Cristian Bădiliţă, intitulat însă în contradicţie cu textul Noapte bună, Constantin Noica! (căci nu de o despărţire de filosoful de la Păltiniş e vorba, ci de o încercare de a-l regăsi) şi care debutează cu obsedantele de-acum consideraţii ale autorului pe tema culturii române posdecembriste. Dl Bădiliţă, care crede a nu datora României decît cîteva iubiri şi cîteva iluzii (pierdute, desigur!), ceea ce, în fond, e problema lui personală, se răfuieşte din nou cu intelectualii şi criticii din ţară. Ce poţi face decît să ridici din umeri? La un om tînăr şi talentat, obsesia cu pricina este pur şi simplu deprimantă.



Saddam Hussein şi procesul Ceauşeştilor



Capturarea lui Saddam Hussein a dat de lucru presei centrale toată săptămâna trecută. Prins într-un fel de pivniţă, lângă Tikirt, oraşul său natal, fostul dictator al Irakului semăna mai curând a “bătrîn boschetar”, a remarcat un oficial american citat de EVENIMENTUL ZILEI. Din cauza înfăţişării jalnice a lui Saddam au apărut imediat scenariile de presă. Agenţia israeliană Debka, citată de ZIUA, e de părerea că fostul preşedinte irakian ar fi fost ţinut captiv timp de trei săptămâni. Cităm din Ziua: “Răpitorii au purtat negocieri cu americanii pentru a obţine recompensa de 25 de milioane de dolari. Din motive de imagine, americanii au renunţat la tratative şi au organizat operaţiunea “Red Drawn”. În momentul scoaterii din aşa-zisa ascunzătoare, Saddam părea înfometat şi bătut. “Numele meu este Saddam Hussein. Sînt preşedintele Irakului şi vreau să negociez” * Unul dintre scenariştii autohtoni este Ion Cristoiu. Invitat la la Realitatea TV, televiziunea al cărei director a fost în timpul războiului din Irak, analistul a declarat în direct şi la o oră de vîrf că persoana capturată nu e Saddam Hussein, ci una dintre sosiile acestuia * Două dintre ziarele centrale cele mai importante, ADEVĂRUL şi Evenimentul zilei, ignoră scenariile, dînd credit versiunii oficiale. Independent unul de celălalt, ambele cotidiane, au titrat că Saddam a fost prins ca un şobolan * Tot în presa centrală a apărut observaţia că luna decembrie nu le prieşte dictatorilor. Lună fatală pentru Saddam şi pentru Ceauşescu. În România, tirurile de armă au încetat imediat după executarea lui Ceauşescu, pedeapsă care se pare că-l paşte şi pe fostul dictator irakian. La Bagdad, vestea arestării lui Saddam i-a făcut pe susţinătorii acestuia să producă noi atentate ucigaşe. Cronicarul îndrăzneşte să avanseze ipoteza că aceste atentate sînt şi consecinţa unei probabile furii a susţinătorilor lui Saddam care au dat curs tuturor îndemnurilor lui de rezistenţă eroică împotriva invadatorului. E greu să nu li se fi întunecat judecata celor care au luat în serios comunicatele belicoase ale lui Saddam văzîndu-l pe autorul lor cît de cooperant se lăsa căutat de păduchi şi la dinţi de medici * Încît n-ar fi de mirare ca unii dintre cei care îl susţin pe fostul dictator să-şi închipuie că personajul capturat de americani nu poate fi adevăratul Saddam Hussein. N-ar fi de mirare ca unii dintre ei, cei mai fanatici, să nu accepte că acesta e adevăratul Saddam, chiar şi atunci cînd vor fi convinşi că el e. Nu excludem nici posibilitatea ca vreuna dintre sosiile sale să fie scoasă la iveală pentru a lansa noi comunicate la rezistenţă * Pentru a sparge acest cerc vicios va trebui ca americanii să-l scoată la vedere pe Saddam Hussein, ras tuns şi frezat, iar acesta să ofere suficiente detalii din care să reiasă, fără putinţă de tăgadă, că el e cel cu pricina * Mai nou, în presa centrală din România se semnalează că au dispărut documentele procesului Ceauşescu. Fără doar şi poate că există destule persoane care au tot interesul ca documentele procesului să dispară. Dar dacă ziarele n-au făcut o greşeală căutînd unde nu trebuia, şi documentele cu pricina s-au volatilizat, procesul Ceauşeştilor va putea fi reconstituit şi fără ajutorul Justiţiei. Cît despre faptul că aceştia n-au fost judecaţi într-un proces normal, cei doi au “beneficiat” de serviciile une justiţii subordonate politic antrenate în acest scop timp de patru decenii de totalitarism. Într-un fel, Ceauşeştii şi-au pregătit procesul, impunînd Justiţiei să se supună comenzii politice, în nenumărate procese transformate în mascarade judiciare în ultimii ani ai totalitarismului de familie din România. Cronicarul e de acord cu cei care consideră azi că procesul Ceauşeştilor e scandalos, privit după standardele unei Justiţii normale. Dar unde era normalitatea Justiţiei române în decembrie 1989?