Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Depinde numai de noi, de fiecare în parte, să ni se pară de-a dreptul "complicate" poeziile publicate prin revistele pe care de prea puţin timp le frecventăm. Fiind, noi, la început de drum, de scris şi de citit, şi nedotaţi ca alţii cu talentul ca o nebunie magică, ci "sfioşi şi neîncrezători în gramatica lor", cum cinstit recunoaşte o corespondentă nou-nouţă, şi care sperăm că se va feri de-aici înainte să mai aleagă greşit, între veţi şi ve-ţi, forma corectă. Fiind la început, dezinvoltura şi inocenţa îşi vor face lucrul lor, şi nu vom înceta să învăţăm şi să iubim învăţând, să exersăm, ca sub o vrajă, între etape, mai ales că nimeni, sau prea puţini, s-ar aventura să ne taie elanul de a încerca, de-a evolua spre steaua proprie... Aşadar, stimată domnişoară, ne trimiteţi un poem mai vechi, datat martie 2000, altul din februarie 2003, şi al treilea, şi ultimul, din ianuarie a.c. Sunt poeme de pur antrenament, sentimentale, feminine, utopice. De şapte ani bateţi pasul pe loc, nemulţumită de tratamentul pe care vi-l aplică iubirile de pe parcurs, în interval vă păstraţi cu dinţii strânşi naiv un ideal, acelaşi, în direcţia unui partener pe care-l aşezaţi fie printre zei fie printre gheţari, şi care nu vă înduraţi să recunoaşteţi că vă dezamăgeşte totuşi. E un drum monoton între producţiile din 2000 ("Chiar de întâlneşti gheţari, să ai în suflet soare,/ Căldura ta puternic în juru-ţi să dogoare,/ Să ştii să speri când totul e pe dos/ Şi să alegi din viaţă / ce-i bun şi ce-i frumos") în care un el apărea difuz printre generalităţi, şi cele de mai târziu, îndelung descriptive, indiscrete, unde acelaşi el prinde contur, apare seducător de dulce şi activ ("Cu gândul la tine/ Şi inima bătând,/ Mă văd acum pe mine/ Pierdută, tremurând/ Rătăcind cu mâna pe trupul tău vibrând/ Şi gura-ţi dulce întruna/ Cu sete sărutând// Apoi de foraţa ta/ Mă las sedusă blând. îţi simt fierbinte respiraţia/ şi mă trezesc strigând,/ Iar braţul tău,/ Cu fiecare sărutare,/ Se strange tot mai tare/ în jurul meu într-un dans frenetic,/ Tainic suntem prinşi/ Pe o mută melodie./ Ascunşi în întuneric/ Noi doi, uşor atinşi/ De dulce nebunie.// Doar strigăte şi şoapte/ Refren tulburător,/ Răsună adânc în noapte/ Trezind un nou fior"), în fine, după Ursitoare şi Pasiune, el cade de pe piedestal şi intră într-o piele de dezmoştenit, de idol renegat, slavă Domnului! Se pare însă că femeia n-a îndurat destul, că îşi iubeşte suferinţa şi că tânjeşte nu după iubirea călăului ci după umilinţa pierdută ("îţi simt cuvintele, biciuiri nemiloase lovindu-mă crunt/ Şi nepăsarea, moarte lentă, nemeritata pedeapsă./ Căzută, mă zbat să mă-nalţ, din umilinţa-mi dureroasă,/ De răni adânci mi-e sufletul plin, sângerând.// Destinul ironic a făcut ca torţionarul meu,/ Să fii singurul care mă poate salva.// Tu, cel căruia i-am dat asupră-mi putere de zeu,/ Te-ai întors crâncen împotriva mea.// Uiţi că zeii există doar atunci când credem în ei/ Şi de eretici pământul e plin./ Poţi avea totul, trebuie doar să vrei. Te sinucizi, omorându-mi credinţa în divin!"). Nu ne trebuie mai mult de trei poeme trăite în această manieră ca să înţelegem că sunteţi pierdută pentru ideea de poezie, fie ea şi de dragoste, dacă pe un parcurs de şapte ani nu s-a prea lipit de dumneavoastră şi altceva decât obiceiul de a scrie despre suferinţa pricinuită de dragoste, şi nevoia de a filozofa păgubos pe marginea unei stări maladive de neputinţă. Nu-i duceţi lui grija că s-ar sinucide dacă vă suprimă dumneavoastră credinţa în divin! Puţin îi pasă lui în ce mai credeţi după ce v-a abandonat, după ce v-a găsit pricină, după ce s-a con­vins că se plictiseşte într-atâta sufocantă adoraţiune. N-aţi făcut decât să-i predaţi sistematic armele cu care v-a înfrânt. Când va fi să ne mai trimiteţi versuri, vegheaţi ca să nu se strecoare în grupaj poeme despre umilinţă. Mai bine exersaţi-vă talentul în pasteluri lapidare ori melodioase. Deveniţi un personaj de temut în zona sentimentală. Citind mai mult, mult mai mult decât până acum, încercaţi să învăţaţi de la alţii cum rezolvă ei problemele în care dumneavoastră aţi înregistrat eşec după eşec. Evitaţi plângerile obositoare, reproşurile către chinuitor şi ameninţările puerile. Suntem interesaţi să vă contemplăm metamorfoza uluitoare dintr-un cocon umed şi dizgraţios într-un fluture imens, diurn, ori fie şi într-un funebru fluture de amurg, care-ţi dă fiori ori de câte ori îţi intră pe neaşteptate în peisaj. (Nicoleta Niculescu, Bucureşti) * Student român, doctorand în matematică, la Universitatea Concordia Montréal, ne întreabă, iar răspunsul nostru nu poate fi decât afirmativ, dacă "o parte" din ce scrie, şi scrie versuri, poate vedea lumina tiparului. Ne trimite pentru început patru din poemele sale, convins fiind, după cum spune, că primim "suficient de multe lucrări literare (probabil nu şi de la matematicieni)". Ba bine că nu. Oameni de toate profesiile, mai tineri şi mai vârstnici, nu rezistă tentaţiei de a-şi încerca puterile scriind versuri. Şi dacă versurile acestora sunt remarcabile, nimic nu ne opreşte, la rându-ne, tentaţiei de a-i lansa în revistă, cu tot optimismul în cariera lor literară. Este drept că nu sunt mulţi cei care îşi duc mai departe şi mai sus un vis, un hobby, o plăcere ca aceasta, şi dacă n-au talentul ce se cere, nu-i nici o supărare, rămân profesioniştii meseriei lor şi, amatori în rest, se bucură deplin prenumărându-se printre cititorii noştri. Şi dacă ar fi să luăm doar un exemplu de matematician roman performant în Canada, emigrat acum nu mulţi ani, am numi-o pe poeta Luminiţa Suse, autoare a cinci cărţi de poezie, membră de curând a Uniunii scriitorilor din România, şi care am înţeles că s-a încadrat deja cu bun succes în viaţa literară canadiană. Dar cum scrie doctorandul nostru putem observa transcriind mai jos câte ceva. De pildă poemul intitulat Albastru. Această apariţie în cadrul modest al rubricii Post-restant ar putea figura în bibliografia viitorului scriitor-matematician, ca debut absolut în revista România literară. Şi iată poemul cu pricina: "Albastru e cerul, albastră e marea,/ Albaştri ţi-s ochii de copil.../ Sondez infinitul, gust tainic mirarea,/ La pieptu-mi strâng trupu-ţi fragil.// Cu-albastre flori păru-ţi împodobesc/ Dulce crăiasă din poveste,/ Pe când albastre stelele-n strai împărătesc/ Ne cântă simfonii celeste". El mai semnează un sonet sentimental, fragmente dintr-un poem mai lung, învierea dintâi, ceva mai complex decât primele amintite şi, în fine, poemul intitulat Alb, un pastel bun care reuşeşte performanţa de-a se atinge cu folos de fiinţe şi lucruri pline de puritate: "La rădăcini de-arţar trupul să-mi puie,/ Lângă izvorul alb, sub alba lună,/ Albi unicorni să ştiu pe cărăruie/ Că vor veni să-mi spună - Noapte bună!" Sperând într-o evoluţie bună a ceea ce scrie, îl inviteăm pe autor să ne trimită versuri din când în când, să vedem cum creşte în valoare şi cum se scutură de sentimentalisme, cum limba poetică îi înfloreşte şi se colorează spre originalitate. (Radu Gaba, Canada)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara