Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Ca să evit acuza ori bănuiala că nu vă deranjează o cacofonie cât cerul, îmi închipui că s-a strecurat doar o greşeală de transcriere, că în loc de ştiu însă că, aţi bătut ştiu încă că. Ar mai fi şi alte indicii însă, că ori vă căutaţi cu dinadinsul expresia nefericită, grigurciană aproape, cu precum în loc de ca, ori vă scapă pur şi simplu, fără să vă prea pese cum sună versul atins de desuetudine într-un context bântuit de zone de absurd gratuit. Altfel cum să-mi explic, în Zi de fugă, în chiar primul distih cu care mi-aţi fi putut atinge până la distrugere interesul de a vă citi până la capăt, sintagme de nedigerat ca acestea: “M-am ridicat precum pumnul aplecat cu furie,/ Răspândind a ură, fie rătăcind pestriţ”? Altfel cum să mă descurc cu afirmaţiile poeticeşti de groază, ca acestea din poema Blănar: „Tuberoze pictate pe ochi de căţel,/ Mă înşfacă, mă şi clatină;// Lumea e a lor,/ Ei sunt ai mei.// Colţii pătrunzând cu putere în trapa deschisă,/ Se dizolvă greu, nelăsând să înaintez.// Urât chemat, mă trepidez. Frică. Amorţeală/ Apoi casc, lungind paternitate.// Lumea întreagă e un hău,/ Cu vinete lungi căţărate pe umeri.// Zig-Zag. Periodicul a stat acasă,/ Cufundat, prostit, rotit.// Fără de salvare mă împresor pretutindeni”. Chiar că rămâne cititorul într-o încurcătură de nedescris, între tuberoze pictate, trepidat să contemple sărmanul cu (oare?) pătlăgele vinete lungi căţărate pe umeri şi cu periodicul (ce să fie, ce să fie oare el?) prostit, rotit, fără de salvare împresurat pretutindeni. Fiind dvs. specialistă în psihologie şi ştiinţele educaţiei, dispunând de aptitudini ale omului modern printre care aţi înşiruit bogat originalitatea, creativitatea, mobilitatea, deschiderea spre nou, rezistenţa la stress, randamentul bun în condiţii de competiţie, capacitatea oratorică, lista fiind mai lungă, vă rog să mă credeţi că nu-mi exagerez nici cu o iotă surprinderea, căci m-aţi invitat să intru, şi eu am intrat din curiozitate, în pielea pacientului virtual pe care vă experimentaţi cu aplomb metodele. Chiar dacă, în vederea unui debut la noi, aţi fi dispusă să acceptaţi sfaturi şi îndrumări, vă asigur că textele dvs. de până acum mă îngândurează şi mă amuţesc. Şi totuşi, cucerită fiind de rolul peştişorului de aur care îndeplineşte dorinţele, aleg din grupaj ca dintre valuri ciudat contradictorii textul cel mai cuminte, accesibil, Îngândurare, şi vă debutez cu el, fără regrete, fie ce-o fi, aici: „Tremendis./ Într-o oază cu lumină puţină,/ Un mic fior încearcă să (se) strecoare/ Din valul cald,/ Din vorba dulce.// Încă o zi cu lucire de stele,/ Topind la răsărit un bulb de soare.// Mă caţăr în lumea lor./ Agăţând cu şovăiala, cu degetul mic,/ ispitind din buricul pământului./ Culoare.// Întins pe jos, cu faţa în glod,/ Respir întins, fugind de mine.// O zi la fel, un om slujind;// Mă răscoleşte chemarea/ Ce-şi adună în surdină -/ Cavalerii de piatră”. Fiţi de partea mea, vă rog frumos, că după poemul acesta vă puteţi ghida şi singură într-o direcţie bună. Şi mai fiţi de acord cu mine, că în poezie recurgerea în prea multe locuri la puncte-puncte nu sugerează mare lucru, ba dimpotrivă. Drept care, m-am hotărât să vi le suprim, nădăjduind a fi iertată. (Andra-Oana, 24 de ani, Bucureşti) * Sunt de-a dreptul fericită să aflu de efectul pozitiv al convorbirilor, dvs. reluând şi îmbunătăţind câteva texte la sugestia mea. Cam ştiţi ce slăbiciuni vă inhibă, vă este clar demarajul rece, teoretic, explicativ, care vă deranjează. Soluţia ar fi să faceţi abstracţie de cititor în momentele de inspiraţie, când sunteţi singură cu Dumnezeu, care nu are nevoie să fie „introdus în cadrul de formare”, a sentimentului care vă munceşte. A devenit o evidenţă că, din această pricină, poemul se arată rece întru începutul lui, şi abia de la un moment dat încolo se învolburează şi se încălzeşte? Eu aş suprima fără milă partea friguroasă, justificativă, şi aş păstra întărind liric partea înfiorată a poemului. Este şi acesta un exerciţiu decisiv, a renunţa la balaste, la vorbărie, la antrenamentele care nu trebuie să transpară în zona de aur a performanţei. Şi mai încercaţi să folosiţi nu mai mult decât odată, acelaşi cuvânt în acelaşi poem. Se prea poate ca impulsul dvs. liric să se manifeste în texte deocamdată cu rezonanţă artistică minoră, cu doar rolul şi rostul de a vă descărca emoţional, de a vă aşeza într-un confort sufletesc durabil. Este şi acesta un câştig şi o bucurie mare. (Melania Manga, Carei)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara