Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


„Delavrancea nu respectă adevărul istoric”



În pagina de cultură a Cotidianului din 12 ianuarie, Veronica Gherasim stă de vorbă cu actorul Costel Constantin, protagonistul rolului Ştefan cel Mare din spectacolul lui Dan Piţa de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Nu ştiu cum îşi concepe dl Piţa montarea, dar ştiu că piesa lui B. Şt. Delavrancea nu se numeşte Ştefan cel Mare, după cum ne informează autoarea comentariului (în care se cuprind şi opiniile actorului), ci Apus de soare. Costel Constantin e de părere că piesa e o „melodramă romantică” (adică un fel de Ruy Blas, nu e aşa?) în care Delavrancea „nu respectă adevărul istoric”. Actorul a ajuns la concluzia cu pricina nu răsfoind ediţia critică Delavrancea în care, în Note, este reprodusă documentarea minuţioasă a scriitorului cînd şi-a pregătit piesa. Printre texte era Istoria lui Ştefan cel Mare de N. Iorga, pe care Costel Constantin declară a o fi citit ca să-şi prepare rolul.

I-a plăcut critica pe care Iorga o face politicienilor vremii sale, autori de discursuri sforăitoare. Lăsînd la o parte cît de sforăitoare sînt discursurile politice ale lui Ştefan din piesa lui Delavrancea, ar trebui să fim mai prudenţi în astfel de caracterizări. De la ultimul spectacol cu Apus de soare – cu George Calboreanu în rolul principal – de la Naţional, n-au trecut 40 de ani, cum spune actorul, citîndu-l pe directorul său, Dinu Săraru, ci 46 bătuţi pe muche. Perspectiva lui Costel Constantin asupra domnitorului modovean e, aşa-zicînd, hamletiană: „Nu se ştie sigur cînd, pe la 11-14 ani, a asistat la uciderea tatălui său de către fratele acestuia, unchiul său”. De Ureche n-a auzit, dar ştie că domnitorul a fost „un om violent”. „Numai aşa pot fi conduşi oamenii”, conchide într-un pur stil medieval viitorul întrupător pe scenă al lui Ştefan cel Mare, convins că „noi trebuie să venim cu lucruri noi, interesante, (ca) să prindem spectatorul tînăr”. Cel care navighează pe Internet. Dacă însă e vorba să-l atragem la teatru cu aproximaţii, inexactităţi şi elogii aduse autocraţilor, mai bine să-l lăsăm să navigheze unde-i place lui. * O problemă interesantă semnalează revista Litere în numărul din nov.- dec. 2003. Referindu-se la un articol al Nicoletei Sălcudeanu din Vatra, semnatarul rubricii din Litere îşi arată uimirea în faţa scepticismului cu care N.S. priveşte orice dezbatere despre, să zicem, Adrian Păunescu şi emisiunea lui televizată la kilogram, sub cuvînt că tirajul Literelor sau al altor publicaţii culturale nu poate concura numărul telespectatorilor lui A. P. Altfel zis, scriem pentru noi, ca să ne convingem pe noi cei deja convinşi, susţine N. S. Replica pe care o dă revista tîrgovişteană este de bun-simţ: nu putem ignora asemenea fenomene negative, nu le putem trece sub tăcere doar pentru că fanii lui A. P. nu ne citesc. Aşa este! În definitiv niciodată, nici azi, nici între războaie, nici pe vremea lui Eminescu, tirajul publicaţiilor culturale şi uneori acela al ziarelor nu era fabulos. Convorbirile literare au debutat în 1867 cu 300 (trei sute) de exemplare şi au ajuns, un deceniu mai tîrziu, la 800 (opt sute). Timpul la care scria Eminescu avea sub 1000 (una mie) de exemplare. Şi chiar dacă nu existau televiziuni, opinia publică informată şi care decidea de valoarea mesajelor culturale era incomparabil mai mică decît aceea care respira aerul epocii. Ideea unor tineri scriitori şi critici de astăzi că ratingul face cultura e greştiă. Ratingul face pseudocultura. Fenomen contra căruia nu putem lupta dezarmîndu-ne sceptic şi comod. * În Observator cultural nr. 203 (13-19 ianuare 2004), dl I. B. Lefter face un minuţios şi util bilanţ literar la răscrucea anilor. Nu lipsesc referiri la doctoratul lui Adrian Păunescu (un fals caz, în opinia criticului), cu precizări binevenite despre ce s-a discutat în Catedra de Literatură a Facultăţii de Litere (şi în legătură cu care, în presă, au apărut informaţii inexacte) şi despre „puterea” efectivă pe care dezbaterea cu pricina o are în evoluţia tezei lui A. P. etc. Cronicarul nu ştie, în altă ordine de idei, dacă se cuvine să-i mulţumească dlui Lefter că a oprit de la publicarea în Observator a unor critici severe despre dnii Manolescu, Liiceanu şi Pleşu sau dacă se cuvine să-şi arate uimirea faţă de afirmaţia – şi pe ce ton melodramatic! – că România literară ar fi publicat „lucruri îngrozitoare” despre „mine şi despre familia mea”.



Cu şi fără exactitate



Într-un editorial din ZIUA, Dan Pavel analizează discursul politic din ultima vreme al lui CVTudor. Potrivit analistului, “Corneliu Vadim Tudor este creatorul celui mai paradoxal curent politic postcomunist din lume – extremismul laş (...) Creatorul PRM şi-a pus pecetea inconfundabilă asupra partidului. El este un « om lipsit de curaj şi de sentimentul onoarei» cuvinte prin care Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul de «laş». La fel sînt toţi membrii, simpatizanţii şi votanţii formaţiunii care îl divinizează pe CVT. Le e ruşine să-şi asume propria identitate, pentru că în lumea modernă democratică postcomunistă nu mai dă bine să spui că eşti extremist. Chiar dacă eşti extremist dă mai bine să o negi, pentru că mulţi oameni obişnuiţi se sperie de eticheta de extremist şi nu mai votează cu aceia care îşi asumă o asemenea identitate (...) La Braşov, pe 15 ianuarie 2004, Vadim şi-a dat măsura incompetenţei politice şi inconsistenţei morale. Acolo, cu ocazia dezvelirii statuii premierului israelian asasinat Yitzhak Rabin, «autenticii» peremişti au fost aduşi cu autobuzele, dar nu înţelegeau de ce nu e sărbătorit Mihai Eminescu. Aşa cum a observat preşedintele Partidului Noua Generaţie, Gigi Becali, trebuie să îţi lipsească o doagă ca să dezveleşti o statuie a unui lider evreu după ce ani de zile ai fost antisemit şi mai ales atunci cînd familia celui căruia îi ridici o statuie se împotriveşte unui asemenea gest, considerîndu-l o impietate.... Dar bufoneria extremistului Vadim a început să-şi arate limitele. După dezvelirea statuii lui Rabin, un lider PRM local se întreabă de ce nu are partidul său iniţiativa de a-i ridica o statuie lui Nicolae Ceauşescu (...) Asistăm la o operaţiune de spălare colectivă a creierelor, de înlăturare din politică a oricărei urme de bun-simţ, logică, moralitate şi adevăr istoric. Dacă membrii, simpatizanţii şi votanţii lui Vadim acceptă aşa ceva, este problema lor. Dar dacă noi, toţi ceilalţi, adică majoritatea covîrşitoare acceptăm aşa ceva, înseamnă că acest cancer ideologic afectează fibra morală a naţiunii.” Am citat pe larg din editorialul lui Dan Pavel din cel puţin două motive: pentru exactitatea diagnosticului şi pentru valoarea de avertisment a textului. În privinţa opiniei analistului că “dacă noi toţi ceilalţi acceptăm...” Cronicarul se teme că destui dintre cei care îl votează pe CVT nu ştiu despre ce e vorba în propoziţie, fiindcă habar n-au de politică. * Mai toate cotidianele centrale au publicat remarca lui Traian Băsescu referitoare la premierul Năstase, după accidentul de vînătoare al ministrului Agriculturii: potrivit liderului PD, premierul a trecut la “remanierea prin împuşcare”. Chiar dacă e neadevărată, cu siguranţă că vorba lui Băsescu va face carieră. * ADEVARUL publică un editorial semnat de Rodica Ciobanu despre proiectul de autonomie a judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş realizat de Consiliul Naţional Secuiesc, organizaţie dezavuată de UDMR şi nerecunoscută de guvernul de la Budapesta. Dincolo de faptul că proiectul nu are nici o şansă de a fi luat în serios, el dezvăluie existenţa unei rupturi în comunitatea maghiară, care ar putea reduce numărul voturilor pentru UDMR, punînd în primejdie intrarea în Parlament a Uniunii. * Acelaşi ziar îşi anunţă cititorii că Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe Gigi Becali pentru calomnie. Preşedintele Partidului Noua Generaţie a declarat la Antena 1 despre Dinu Patriciu că ar fi o persoană care nu-şi plăteşte datoriile “lipsită de loialitate şi corectitudine în afaceri”. Motiv pentru care cunoscutul om de afaceri îi cere lui Becali 150 de miliarde de lei despăgubire. Cu ce i-a mai cerut şi Anghel Iordănescu, tot din motive de calomnie, Gigi Becali ar putea ieşi rău scuturat financiar de pe urma declaraţiilor lui făcute presei despre unul şi altul. * ROMâNIA LIBER| de vineri 16 ianuarie publică o ştire: “Nicolae Manolescu – ambasador la Paris”. Autorul ştirii dă ca sigură numirea în funcţie a directorului revistei noastre. Ceea ce e neadevărat. Nu numai că nu a fost numit ambasador, dar nici nu i s-a propus aşa ceva. În aceeaşi ştire se mai spune că Nicolae Manolescu este membru PNL, ceea ce e de asemenea neadevărat. Încît, dacă nu e vorba de o ştire de tip Caracudi, ajunsă din greşeală în paginile ziarului, cui foloseşte o asemenea intoxicare? Cu atît mai mult cu cît după un interviu cu Ion Iliescu realizat de Emil Hurezeanu şi difuzat la Antena 1, în care poetei Ana Blandiana i-ar fi fost atribuite afirmaţii pe care nu le-a făcut despre preşedintele Iliescu, redactorul şef al ziarului a intervievat-o pe Ana Blandiana pentru a pune lucrurile la punct. O iniţiativă pe care am fi salutat-o oricum, şi o salutăm întrebîndu-ne de ce apar în acest ziar şi ştiri neverificate. * Într-unul dintre comentariile sale din EVENIMENTUL ZILEI, Cornel Nistorescu scrie următoarele într-un PS: “Omul de mişculaţii şi aranjamente al lui Adrian Năstase, adică Adrian Petrache, secundat de Alexandru Bitner şi Dan Andronic, încearcă să acopere operaţiunea de preluare a postului Realitatea TV printr-o cutie poştală. Şi mă hămăie pentru că am vîndut din acţiunile mele la Expresiv S.A. La mintea lor este impardonabil să vinzi ce este al tău.” Mai ales dacă nu vinzi cui trebuie, adaugă Cronicarul.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara