Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


În atenţia colegilor Octavian Doclin şi Nicolae Sârbu, cel dintâi semnalându-i celui de-al doilea o "mârşăvie" apărută la Post-restant. Este vorba despre un text al cărui autor nu sunt eu, aşa cum eronat cred că a înţeles domnul Sârbu. în 3 septembrie a.c. domnia sa îmi trimite, din Reşiţa, o scrisoare în care mă acuză în plin de o faptă gravă pe care însă n-am comis-o, căci nu-mi stă în fire să fac aşa ceva. Nu eu v-am batjocorit numele şi cartea. Cartea mi-o oferiţi, cu o dedicaţie bineînţeles furioasă, abia acum, când răsfoind-o cu atenţie, am priceput de unde îşi culesese autorul anonim al "mârşăviei", sintagmele textului incriminat. Opinia mea pe marginea acelui text a fost şi rămâne exprimată în clar. Aşadar, pun două puncte şi ghilimelele şi retranscriu întâmplarea: "Am primit acest text mai mult decât ciudat, care se vrea o parodie la volumul de versuri Că poetu^ nu-i ca omu^, de Nenea Ion Criticu. O fi având un mesaj cu cheie?! Poate că dacă citim în transcriere, ne va lăsa să întrezărim într-o iluminare scopul cu care ne-a fost încredinţat". Aici închid ferm ghilimelele şi semnalez că ce urmează este opera urâtă a lui Ion Criticu, numele său adevărat rămânându-ne necunoscut poate nu pe vecie. Un neprieten perfid, dintre aceia care probabil că vă linguşesc, domnule Nicolae Sârbu, în viaţa de toate zilele, şi vă laudă enorm, căci sunteţi o persoană de vază în ţinut, membru al USR şi UZP, preşedintele Filialei (...) a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, directorul Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici, Reşiţa, autor de 13 cărţi tipărite, şi lista meritelor dvs. nu mă îndoiesc că e mai lungă. Şi o să vă supăraţi şi mai tare pe mine, căci mă bate gândul să transcriu iarăşi, aici, textul autorului anonim, dar n-o voi face, ştiind acum intenţia lui de a vă minimaliza meritele şi a vă jigni, mişeleşte. Ar fi fost bine să n-o fi făcut niciodată, să ignor textul, compus din înşiruirea mai multor titluri luate din cartea dvs., colajul astfel obţinut iradiind, de un venin perfid, acum şi pentru mine evident, ca şi scopul cu care acel text a fost răspândit. Dacă aşteptaţi urgent scuze publice, pentru publicare, vi le ofer acum cu sentimentul victimei care mă simt, a răutăţii unui ins în capcana căruia am căzut cu naivitate. în fine, vă mulţumesc pentru carte şi pentru doar jumătate din dedicaţie, înţelegându-vă întrutotul şi aşteptând la rândul meu să vă reveniţi la sentimente mai bune în ceea ce mă priveşte. Furia dvs. îndreptăţită este, ca şi consternarea mea, atinsă de veninoşenia unora, pe care neputincioasă îi detest. Aveţi toată dreptatea când precizaţi în scrisoare: "Cartea mea e mai altfel, poate fi criticată, dar argumentat, semnat". (Nicolae Sârbu, Reşiţa) *îmi mulţumiţi din politeţe "pentru interesul manifestat celor şase poezii trimise", şi mă bucur că nu vă simţiţi dezarmat că poeziile mi s-au părut într-o bună măsură desuete. Din câte ştiţi şi mărturisiţi, "Cititorul de poezie urmăreşte ceea ce Eminescu numea cuvântul ce exprimă adevărul. Acest cuvânt se pretează la o analiză de substanţă, în care se aduce vorba şi de particularităţile artistice ale poeziei". Şi continuaţi: "Departe de mine gândul că m-aş apropia de idealul exprimării poetice". Mă opresc aici, o clipă, ca să vă întreb retoric şi interesată să aflu Care ideal!, că n-a rămas niciodată bătut în cuie doar unul singur. Consideraţi corect că poezia este emoţia trăită cu intensitate maximă şi comunicată în versuri. Dar vin şi vă întreb iarăşi, în câte forme, de-a lungul timpurilor, poezia s-a adus pe sine la zi, cu riscurile cunoscute, şi lumea s-a certat amarnic, tinerii cu vârstnicii, fiecare categorie apărându-şi cu sacrificii modalitatea de exprimare, formele diverse, invenţiile dragi, metaforele ori austeritatea, jocul ori sobrietatea, fastuosul ori lapidaritatea, toate într-o trăire a emoţiei maxime. Cearta lor, în orice timp s-ar petrece, este gratuită, inutilă, păguboasă. Mulţi s-au certat, puţini au rămas în istoria literaturii, şi toţi au avut la vremea lor, dreptatea lor. Dar dvs. greşiţi când ziceţi că aţi constatat în cele spuse de mine că aş absolutiza valoarea poeziei libere. Nu aş face acest lucru, ceea ce e dovedit prin plăcerea cu care am scris o bună parte din timpul propriei vieţi, în dulcele stil clasic, pe care n-ai cum să-l părăseşti dacă l-ai deprins, dar şi în alte stiluri. Forma fixă o ţin la mare preţ, şi aştept de la ea şi de la practicanţi, performanţe reale. Este o aventură pe care şi-o asumă poetul în ziua de azi, când pe lume este atâta urât dezgust şi părăsire dispreţuitoare la adresa nu numai a poeziei frumoase şi cuminţi, ci la adresa oricărei forme de poezie. E dreptul nostru să ne facem meseria cum putem, cu zestrea pe care o avem, cu harul ce ne este dat, într-o lume care, ştim asta, de multă vreme se rinocerizează. în fine, un lucru pe care l-am constatat pe pielea mea, pentru că am încercat, şi vi-l spun şi dvs., care încă n-aţi încercat, că mult mai greu se face poezia liberă, fără podoabe, fără rimă şi fără cântecul ritmului, care te obligă să respecţi un număr de silabe, recurgi, de dragul formei care sună bine, la cuvinte şi silabe de umplutură. Şi versurile devin hilare, şi împotriva chiar a legilor limbii curate în care ar trebui să ai grijă să scrii. S-au comis tone de versuri şchioape, şi avem sute de poeţi care cred, dintr-o mirabilă neputinţă sau nevrere de a încerca să se înnoiască, că poezie ar fi doar aceea care sună din coadă şi umblă pe pagină şi în sufletul nostru în pas sacadat de marş. Aşadar, eu nu absolutizez valoare poeziei libere. Pentru că şi aceasta s-a compromis la rândul ei, reprezentanţii ei comiţând, ca şi ceilalţi, tone de texte libere proaste. îmi propuneţi acel test, ca să mă convingeţi generos că poezia liberă de orice constrângere nu este pe gustul celor mai mulţi. Luaţi ca exemplu poezia lui Grigurcu Asculţi, vezi apărută în România literară, propusă spre analiză la o teză de literatură la un examen de titularizare în învăţământ, la care se prezintă licenţiaţi în Litere. Şi-mi spuneţi că dvs. sunteţi obişnuit cu lectura unor interpretări de poezie modernă la astfel de concursuri, la care profesorii sunt invitaţi să vibreze precum autorii poeziilor pe care le analizează. Şi adăugaţi că în situaţii de genul acesta nu daţi vina pe deficienţele învăţământului superior. Vedeţi? Ca şi când cei care participă la concursuri ar trebui să fie învăţaţi de alţii cum să simtă un text, o poezie. Ca şi când omul ar trăi numai din ce învaţă la şcoală! Ştiţi şi dvs. vorba aceea că nu iubeşti decât ceea ce ştii. Şi ceea ce ştii şi de la alţii, din cărţi, şi nu de la propria ta minte şi de la propriul tău suflet sensibil. însă omul nostru, în vremurile de restrişte ce nu se mai termină, nu-şi mai permite să-şi facă timp pentru puterile şi comorile propriei minţi şi propriului suflet. Şi, Doamne, libertatea şi bucuria de a fi tu însuţi, este pasăre rară, şi nu şi-o pot permite mulţi s-o lase să se odihnească pe umărul lor. (Theodor Oancă, Craiova)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara