Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Poemul şi scrisoarea

oan Hop-Lelescu a debutat în Ramuri, pe numele său adevărat Vasile Farcaş. Scrie poezie şi proză şi apare, la o vârstă matură, în 2003, cu volumul Infirmitatea de a fi, dovedind o exigenţă deosebită cu o poezie surprinzătoare prin valoare şi sobrietate. Publică şi în România literară de câteva ori în ultimii ani. Areo viaţă grea. Citim în textul de întâmpinare de la debut: "Bucuriile şi necazurile intime îşi găsesc transfigurarea în versul modern pe care îl cultivă cu înverşunare. Stăpânirea marii literaturi se vede în poeziile sale. Şi-a asimilat-o fără să imite pe nimeni". Poetul are nevoie de ajutor pentru a-i apărea cel de-al doilea volum şi următoarele. încrederea noastră îl recomandă călduros. Scrie "o poezie cu emoţii puternic intelectualizate, cu adâncimi de idei construită cu o retorică echilibrată."
Iată şapte dintre poemele selectate din cea de a doua sa carte intitulată Tată, a plecat Marea. (C.B.)

"...într-o oarecare măsură regret că am fost atât de explicit (că am mers atât de departe) când v-am scris despre mine! Contează mai puţin ceea ce mi se-ntâmplă, cine sunt şi cum trăiesc eu! Durerea cea mai mare este dată de faptul că pentru a merge mai departe în demersul meu aşa-zis literar trebuie să depind de alţii. într-o societate sufocată de hazard, comercializare, insuficienţă şi chiar indolenţă, nu se pot face prea multe lucruri. Unicul meu regret este faptul că, de la Revoluţie încoace, în loc să răsară florile (mirific aromitoare), au apărut numai mărăcini! Am nesuferita senzaţie că ne dezumanizăm pe zi ce trece, că devenim tot mai superficiali, tot mai dezorientaţi! Şi din păcate această devenire nu are decât un singur sens.

în continuare, trebuie să recunosc că, pentru starea de imposibilitate, de închistare, de anonimat, sunt vinovat şi eu. O doză de laşitate, o teamă permanentă de ridicol m-a împiedicat ca, uneori, să fi fost mai mult decât evaziv. Lipsa mea de curaj şi de concreteţe - convingere în aşa-zisele tatonări, n-au făcut decât să ali­menteze indiferenţa şi obtuzitatea celor la care am ape­lat. Trebuie să recunosc că, deşi-mi iubesc oraşul până la disperare, oamenii care-l populează m-au de­zamăgit profund. Câştigul material obţinut imediat şi pe căi cât mai fulguinde, rigiditatea faţă de tot ceea ce e frumos şi sensibil, o anumită agresivitate şi lipsa de educaţie sunt numai câteva coordonate în spaţiul cărora mai toţi concitadinii mei se complac. Am certitudinea că de fapt, în realitate, toată viaţa mi-am trăit-o într-o libertate aparentă. Practic, toată viaţa mi-a fost subjugată de soiul acesta de libertate, în spaţiul căreia marja foarte scurtă de mişcare, traiul mizer şi sănătatea precară au făcut parte din meniul zilnic. Dar să mă opresc aici."

Şi eu
Şi eu am fost o rază
sonoră printre lichide,
fluieram doar să-mi aduc aminte,
doar să-nchid nebunia în forma gândului -
să caut extazul în frumuseţea acelei nebunii.

cel mai turbat era
valul din spatele mării,
eu mă avântam turbionar
cu sufletul adulmecat de raze
şi spaţiul meu exista în alt spaţiu,
pentru veşnicia ce n-avea să urmeze.

doar oglinda mă-nveselea cu acele ape.
atunci se propagau haoticele violenţe
şi piersica paraliza în luna de miere -
aşa cum creştea şi-apoi se ofilea
cea mai slabă trestie a naturii.

De aceea agăţam într-un cercel
petala unei urechi şi lobul unei flori,
luând-o de la capăt la primul prilej
cu fatalismul naturii necunoscute -
concepând faptele necesare
cu omisiuni frecvente dar avântat
să caut frumuseţea

unei bucurii.

între concret şi abstract
Bezmetic la-ntâmplare şi habar neavând,
în Valea Plângerii (la Mititica)
eram întunect de vântul anonimării
şi-n jocurile aparente cu acorduri mărunte
şi-n praful gros cu vişinile împreună
şi-n turma bogată a munţilor din zare
căutam esenţa unui parfum.

în râuri şi lacuri şi flori
se revărsau toate culorile -
cu somnul alături şi o senină intimitate.
pe stradă, minunea era o expresie a forţei.
pe stradă, zidul de lângă poarta aceea
era tatuat cu tot felul de semne.
ochii nu mai simţeau privirea
şi eu nu mai inventam soarele mâine -
simţeam doar golul sălbatic
dincolo de umbră, ca o umbră.

Pe stradă, vântul întuneca aparenţele
pentru jocul măruntelor acorduri.
ultimul soare trece şi el
şi-n ochiul său de floare de piersic
căutam frumosul absolut,

descoperind esenţa.

Astfel trăind
Astfel, trăind la-ntâmplare -
word-procesaţi fără patrie, fără rost
în anul Domnului cu imprimantă cu tot,
emigram tot mai departe
atârnând ca un apendice acolo -
acolo unde universul vizibil e convex
şi gnomul, brăzdat de quintesenţe,
pare pierdut în Libii.

şi e punctat de miracole
răspunsul la "de ce pentru ce?"
şi azi, în fiecare noapte,
aşteptam doar înmugurirea aceea
şi de-am mai rămâne, vai şi-amar,
pe-acolo
pe unde ochiul te minte,
e pe unde adevărul devine flacără -
pe unde e formulată doar Veşnicia.

între bios şi razele emise
doar logosul e harta sufletului.
doar iluzia acelei puteri
e necesar întâmplătoare
şi căutam tot mai adânc motive
în armonia cuvintelor -
fantomatici să ne regăsim efectul,
răspândind în fond

nimicul.

Poate, chiar poate...
Gândul poate chiar adânci căutarea
şi coperta i-o schimb până unde nu pot ajunge
şi ceea ce este vechi devine şi sfânt
şi-n paradisul astral ciungul îşi părăseşte roata,
zâmbind a răzbunare din rărunchi
ca un trişor genial cu iz de aparenţă -
cu privirea-n febră şi lacrima
orbită de cari la asfinţit.

între Soare şi Lună (torţe-n vântul cosmic)
glasul de tunet rămâne insondabil.
Când latră un câine, dispare încrederea
şi înţelepţii aceia cuceresc lumea
cu diferite tehnici de imbecilizare.
dar ce inspiră această aripă,
vinovată de nostalgii?
este doar lumea aceea
din care toate razele converg -
încoronând întreaga fire
cu libertatea elogiată

de acele forţe.

Adio, un semn cu mâna
Mai tropăiam cu accentul în jos,
pe stânca unde ceru-mi istovea
sufletul bătrân în treacăt -
fluid pe un platou alături.

în ruina aceea astrală
umbra se aşeza pe umeri ca o etolă,
roua se-nnoda pe chelia unei stânci
şi gândurile, stinse de Veşnicie,
fabulau în secret memoria -
aveau chimia ritului şi a dogmei.
a reprimare mă legănau
şi eu scoteam paradoxurile
din acele idei prăfuite
apoi veneam să plec tot înainte,
ca aburu-n zori pe străzile vântuite.

Neştiut, făceam un pas înainte -
sărind din stâncă pe altă stâncă.
Zborul acelei păsări
părea boltit de-atâta vigoare
şi vântul mă-ncărca de riduri
apoi mă pustia condamnat la superbie
şi eu dădeam uitării lumina,
torturat de vreme -
mai târziu mă-ntorceam

ca să plec devreme.

De-a dreptul
Absurdul, de pildă, era evident -
pe când făceam saltul fără să intru
în aspecte, fără să navighez
între a fi şi nu aş mai fi,
pe-o muzică mai degrabă dorită.

Dincolo de gândul cumpănit de aparenţe
nodul în papură era o teribilă coincidenţă,
eu împietream de spaimă fără vântul din larg
şi Cel-ce-a-înfrunzit-pădurea
ar fi vrut să prelimin spiritul zicalei -
adevărul crud să mi-l apropii.

Atunci a-ncolţit ecoul privirii.
Aerul mării îngreuna somnul
eu eram atins de simboluri
şi golul anume îl simţeam alături -
ca un ascet, într-un avânt mistic,

incompatibil cu sine.

Şi nu ştiu dacă...
în performanţa estetică voi căuta
o urmă de decenţă, să-mi amintesc
de faptul că atunci va fi ieri
în plină înflorire fiorul va intra
în cine sub formă de instinct
şi nu ştiu dacă în sensuri totul va fi just -
dacă eu voi locui în alt dialect,
vorbind după colţ.

Şi nu ştiu dacă întreaga simetrie
e curbată de virtuţile sfinţeniei,
dacă sirena are mândria sfiiciunii
cu farmecele mângâiate între timp.
şi nu ştiu dacă sângele va-ngheţa la tropice
şi eu voi fi purtat, de valul nebuniei,
pe puntea aceea de comandă -

unde se-ascunde ideea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara