Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Adrian Popescu de Adrian Popescu

Monedă

Monedă, şlefuită de-un destin,
ce s-a-mplinit puţin câte puţin,
Din Umbria, pe unde-adolescent
m-aşezam ferice sub măslin,
mă-ntorc, un ins greoi şi lent.


Cărări secrete spre-aşezări umile.
fântâni din orice margine de târg,
eu le ştiam pe toate, în acele zile...
deşi măslinii iarăşi dau în pârg,
nu va fi nimenea să-i mai culeagă.
A-mbătrânit o lume-ntreagă?


Eu, pelerin în acest veac atroce,
m-adăposteam la Santa Croce,
şi învăţam acolo, în Florenţa,
că-n Beatitudini stă, de fapt, esenţa...
Din Orvieto pân' la Todi,
convente ştiu, sub clare zodii.


De la Spoleto înspre Terni
aveam un pat în miezul iernii.
Mai pot de-acuma să mă duc,
pe unde vara îmi părea eternă?
Cât mi-a rămas, cât mai apuc?
In podul vieţii - caut c-o lanternă.


Cu ochii numai teamă şi efort...
-abisul are limpezimi marine-...
ţin o lumină-n palmă, ca la mort,
mă priveghez pe mine însumi...

O, vreau să prind intrarea-n port
a navei care-şi are scris pe bord,
numele meu, cu litere latine..



Bogliasco


Sus Apenini, jos -ape
(în clocot argintiu )
abia de mai încape
şoseaua, şarpe viu.

In munte sunt terase
pe unde cresc lămâi,
măslinii între case,
au viţa căpătâi...

Acolo două zile
am stat la San Bernard,
un sat ligur cu vile
dar fără niciun gard...

Biserici mici pe stâncă,
stropite de resac,
în golfuri- pace încă
din augustul veac.


în jur ca-ntr-o poveste,
unde-am ajuns târziu,
îţi jur că totul este
un rai din care-ţi scriu.

Şi n-am în aripi plumb,
ci vânt de Bogliasco,
o, Cristofor Columb,
sau temerarul Vasco.



Maritimii mei pini,
precipitaţi spre mare,
eu nu am rădăcini,
sunt numai iod si sare.



Liguriei


Când toate începeau să fie,
Un Deget ferm, poruncitor
Te-a desenat cu bucurie,
Tatăl şi Fiul, Duhul Creator.

Nu pe nisip, pe scoarţa lavei,
Păşeşte primul heruvim,
Ligurie, de Domnul Slavei
Trasată eşti, contur sublim.

Şi golfuri mici mai sapă încă
De râd ca gropile-n pomeţi,
Măslinii-i urcă şi pe stâncă,
Viţa de vie o caţără-n scaieţi.

Eşti arc întins, atingi şi norii,
Un ţărm abrupt şi nematern,
Săgeată-n infinit, navigatorii
Sunt fii expulzaţi, exil etern.


Marină, faima ta întreci-o
Pe cea sticlind cu Marco Polo,
Aprinde-acelaşi dor libeccio,
recife aici, poduri acolo.

Pe unde cresc livezi abrupte,
la Cinque terre cum se zice,
terase duc cu trepte multe,
iar portu-i jos cu bărci pitice.

O, nave mari, nave cisterne,
La care vin să bea oleoducte.
In forfota de port cine discerne
O nava de alta, un paner de fructe?


Mă simt ca peştele în apă,
Ca scoica albă-n mâlul cald,
Ca prizonierul care scapă,
Pătrund în grote de smarald.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara