Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Agonia secretelor Securităţii de Cristian Teodorescu


Sîntem martorii ultimelor bătăi din coadă ale Chitului care ascundea în burtă marile secrete ale Securităţii. Niciodată n-am crezut că aceste secrete vor rămîne pe veci impenetrabile. Dar nu eram sigur că uriaşa armătură de complicităţi, slăbiciuni şi interese personale care făcea un aparent bastion inexpugnabil din tainele Securităţii va ceda atît de repede în urma deciziei prezidenţiale ca dosarele pe care le ţinea SRI-ul la clocit să fie transferate la CNSAS.
Presupun că Băsescu a dat drumul la dosare nu neapărat de dragul adevărului, ci din cauză că fostul căpitan de vapor a rămas cu oroarea de a vedea puntea murdară sau garnisită cu carcalacii navelor jegoase. Nu mă îndoiesc că în contul acestor fixuri marinăreşti a existat şi un calcul politic, acela de a provoca un turbion politic, dar mai cred că a fost şi efectul întîlnirii cu istoria a acestui om care a ajuns preşedintele României după o campanie de o lună. Pregătit şi nu prea să devină prim-ministru, în eventualitatea improbabilă că alianţa DA ar fi cîştigat alegerile pe mîna prezidenţiabilului Stolojan, Băsescu lăcrimează cînd Stolo se retrage din motive de sănătate - într-un amestec de pură, dar nu tocmai simplă compasiune, şi de maximă emoţie la gîndul că se va lupta pentru preşedinţia României.
L-am mai văzut lăcrimînd pe Traian Băsescu şi după ce a devenit preşedintele României. Asta i se întîmplă, cred, dintr-o reacţie de om obişnuit care se trezeşte în situaţii de tip Abu Hassan, personajul din 1001 de nopţi care dintr-un arăbaş cu ceva pretenţii devine sultan de pe o zi pe alta. În basmul prelucrat de europenii care au tradus şi mitocosit cele 1001 de nopţi, Abu Hassan izbucneşte şi în lacrimi din cauză că ba e sultan, ba se trezeşte întors, fără să ştie de ce, la condiţia lui iniţială. În momentele în care omul obişnuit care a fost Traian Băsescu îl contemplă pe preşedintele aflat în situaţii oficiale emoţionante, celui dintîi îi dau lacrimile, ca lui Abu Hassan, iar preşedintele se foloseşte de ele.
A existat însă un mare moment, în Parlament, cel cînd Băsescu a condamnat oficial comunismul autohton. Atunci emotiv-lăcrimosul Traian a lăsat locul preşedintelui care s-a văzut huiduit de peremişti, în frunte cu CVTudor. Cînd Băsescu a ajuns la capitolul victimelor comunismului el li s-a adresat celor care îl fluierau cu întrebarea: "Nu mai huiduţi şi acum?!" Probabil că atunci Traian Băsescu, fost membru PCR, a rupt toate legăturile de bunăvoinţă care îl mai legau de fostul său carnet de partid. Fiindcă, practic, de-abia după aceea, ordinul său ca dosarele aflate la SRI să fie transferate la CNSAS a început să fie cu adevărat luat în serios. Atunci de-abia s-a rupt cuiul care oprea dosarele în drumul lor, pînă atunci parcurs cu ţîrîita, spre CNSAS.
În timp ce Traian Băsescu îi săruta mîna patriarhului Teoctist, dosarele de Securitate ale preoţilor se îndreptau neîndurător spre CNSAS, urmînd acelaşi drum ca dosarul susţinătoarei sale, Mona Muscă şi al unora dintre sprijinitorii pe faţă din presă şi din lumea intelectuală ai preşedintelui.
Nu ştiu cît l-au costat sentimental pe Traian Băsescu aceste victime din rîndul propriilor săi suporteri, dar marele Chit, despre care se spune că ar depozita în cotloanele pîntecelui său şi dosarul lui Băsescu, a eşuat pe nisipul deodată nemişcător al cercetătorilor de la CNSAS care îi răscolesc adîncurile şi scot la iveală tot soiul de falşi Iona pitiţi în cotloanele pînă mai ieri impenetrabile ale acestui uriaş closet al dejecţiilor Securităţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara