Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Alexandru Ivasiuc - inedit de Tita Chiper


Evocarea cuiva atît de apropiat, ca Alexandru Ivasiuc, ar trebui să încapă într-un singur cuvînt, izbucnind cu forţa resurecţiei ce dezvăluie întregul în lumina unei fracţiuni de secundă. Pentru el, omul mereu în mişcare şi în contradicţie interioară, cuvîntul cel mai necesar ar fi fulgurant. Modul său de cunoaştere şi expresie, întreaga lui fire nu şi-ar găsi, cred, altul mai potrivit. Brusca luminare a sensurilor aţipite în amănuntele concretului şi efortul de continuă descojire a aparenţei, pînă la punctul de adevăr aflat dincolo de ea, dădea vieţii alături de Alexandru Ivasiuc tensiunea unei aventuri intelectuale irepetabile. Nu demult am reconstituit ceva din acea atmosferă: răsfoiam nişte hîrtii de-ale lui în care am găsit începutul unui eseu încredinţat acum României literare. Caligrafiat pe un caiet format A8, ce poartă emblema Hungarofilm - probabil un bloc-notes primit la Tîrgul de filme de la Brno, unde Alexandru Ivasiuc a participat în calitate de director al Casei de Filme nr. 1 - textul nu cuprinde mai mult de 10 pagini şi nu este datat. Anul în care l-a scris era 1972. În continuarea fragmentului de eseu, pe celelalte pagini ale bloc-notesului apar nişte însemnări la "Dincolo de nisipuri", peliculă aflată atunci în lucru la Casa de Filme 1. Nume de personaje, scheme, cîteva caracterizări ale unor episoade care probabil se filmaseră deja şi fuseseră vizionate de cine ştie ce ochi de cenzor vigilent, ce trebuia adormit cu argumente liniştitoare şi neaşteptate. Filmul, ecranizare a romanului lui Fănuş Neagu, regizat de Radu Gabrea, a fost interzis chiar în ziua premierei, printr-un ordin venit de la cel mai înalt nivel: conţinea prea puţine teze politice juste şi prea mult estetism. Caietului de curînd răsfoit îi lipseşte prima copertă cartonată; aşa era mai uşor de purtat în buzunarul hainei. Alexandru Ivasiuc rătăcea totdeauna orice mapă personală, iar servietă diplomat nu şi-ar fi luat cu nici un preţ. Refuzul modei timpului - în acel an servieta diplomat reprezenta unul din elementele ei distinctive - sau lipsa de grijă faţă de o mapă încăpătoare se datora, de fapt, aceluiaşi motiv: oricare dintre respectivele obiecte i-ar fi împiedicat gesticulaţia precipitată şi expresivă cu care îşi sublinia demonstraţiile. Omul părea să se afle mereu în mers, într-o cadenţă nu totdeauna uşor de urmat de cine îi era alături în clipa cînd îşi desfăşura argumentele. După cîteva încercări de sincronizare, îţi dădeai seama că ritmul alert era al întregii sale fiinţe, mînată de o mare sete de cuprindere a întregului într-o formă sintetică, de bruscă şi intensă strălucire. Moartea sa în cutremur, acum 25 de ani, pe stradă, în mers, poartă pecetea unei asemenea clipe, unde totul s-a concentrat dintr-o dată, într-o fulgerare. Ca într-un vers de Rilke: "dă fiecărui moartea lui, Stăpîne", sfîrşitul a semănat întru totul omului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara