Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Alice Călugăru şi revista „Viaţa literară“ de Nicolae Scurtu

Biografia şi bibliografia poetei, prozatoarei şi publicistei Alice Călugăru (1886-1933) se pot elabora numai după o cercetare minuţioasă a epistolelor pe care le-a trimis, în timp, lui Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, George Topîrceanu, Ilarie Chendi şi altora.
Epistolele trimise istoricului şi criticului literar Ilarie Chendi (1871-1913), parţial publicate de Vasile Netea1, privesc, mai ales, colaborarea cu poezii originale şi traduceri, pe care Alice Călugăru le-a încredinţat revistei „Viaţa literară” (1906- 1908), pe când această publicaţie era condusă de George Coşbuc şi Ion Gorun.
Epistolele, recent descoperite, conţin informaţii şi precizări referitoare la primele colaborări ale tinerei poete la arhicunoscuta publicaţie a lui George Coşbuc.
E necesar să precizez că Ilarie Chendi publică, în această revistă, cronica literară, săptămânal, precum şi unele articole de atitudine, de direcţie şi polemici de o aleasă ţinută intelectuală.
Prezenţa acestei poete în paginile revistei „Viaţa literară”, devenită, apoi, „Viaţa literară şi artistică”, se datorează, aşa cum rezultă din aceste epistole, numai lui Ilarie Chendi, care a reliefat cu simpatie şi obiectivitate, puterea de plăsmuire a tinerei scriitoare Alice Călugăru.
Revelatoare este şi epistola, pe care o transcriu aici, necunoscută până acum, în care cercetătorul şi istoricul literar găsesc informaţii şi note biografice preţioase.
Se impune să menţionez că până la trimiterea acestei epistole, din 7 iunie 1906, lui Ilarie Chendi, Alice Călugăru publicase2 câteva poezii şi traduceri în revista „Viaţa literară”, graţie aceluiaşi critic literar.

*

[Bucureşti], Miercuri, 7 ianuarie 1906

Scrisorile d[umi]tale îmi fac o impresie bizară! În ele râzi trist şi ironic, şi, cele câteva rânduri pe care mi le scrii cu un fel de afecţiune distrată, mă aruncă într-o singură clipă de la un zâmbet de surprindere pentru vreo vorbă la care nu mă aşteptam, la o (să rischez un cuvânt demodat!) întristare destul de adâncă, ba chiar cu o oarecare amărăciune (deşi e liniştită fiindcă n-are motiv).
E firea d[umi]tale care-mi face impresia asta şi-mi place mult, parcă aş citi într-o carte, e un fel de amestec ciudat care-mi aminteşte şi de un autor francez, modern, citit acum vreo cinci ani, Michel Provins3 şi Heine însuşi, pe care încă ieri îl ţineam în mână şi-l răsfoiam fără să-l citesc.
Contrastele din caracterul dşumiţtale sunt surprinzătoare! Şi eu mă mulţumesc numai cu câteva rânduri de la dşumneaţta fiindcă în ele te revăd aşa cum te-am cunoscut întotdeauna şi cum n-am mai cunoscut pe nimeni.
Că mă faci ipocrită, trebuie să ştii că mă cam întristează, dar în loc să te mai contrazic şi să te asigur că n-ai dreptate, mai bine te las să crezi aşa.
E cu neputinţă să-ţi închipui de un om că n-are nici un defect şi fie că-mi găseşti unul, fie că-mi găseşti altul, tot la acelaşi lucru revine că nu sunt o perfecţiune.
Poate chiar e mai bine să-mi cunoşti defectele pe care nu le am decât pe cele pe care le am şi care sunt multe, desigur. N-ai descoperit încă pe misteriosul Ruy-Blas? Când oi şti cine e, să-mi spui şi mie (desigur, că fără să spui numele), dar numai felul fiinţei de care-mi scrii.
Spiritul meu nu e, spiritele n-au putinţa să se manifeste de departe şi asta e mai mult un avantaj pentru el fiindcă rămân neatinse şi nevăzute.
Desigur că vorbesc de ele în general şi nu vorbesc de al meu, pe care-l ştii cât e de puţin convins de lucrurile pe care le spun eu ca şi cum ar fi dictate de el.
„Viaţa literară”4 am primit-o ieri şi am citit întâi articolul5 d[umi]tale. Văd că d[umi]tale nu-ţi place aproape nimic din toată literatura română! Recitesc şi cărţile d[umi]tale şi găsesc peste tot numai ironie şi rar de tot un cuvânt de laudă şi cele mai multe pentru literatura germană.
N[umă]rul Vieţii literare de săptămâna trecută nu-l ştiu! Vrei să te mai deranjezi numai niţel să mi-l trimiţi şi pe el? Eu n-am mai scris nimic absolut.
Ba da, am scris pe nişte scoarţe albe de plopi şi pe nişte foi de crini şi m-am mulţumit cu atât fiindcă plopii se jupoaie şi crinii se veştejesc şi cu ei nu prea pier opere mari literare.
Ai trecut prin Titu? Nu te cred, mi-ai fi scris de la gară ca să probezi. Că se vorbeşte despre mine, ştiam, dar nu prea mă atinge. De ce m-aş amesteca în conversaţiile lor lipsite de spirit şi de interes şi de şir?
Bine că le pot întreţine imaginaţia fără să-mi dau cea mai mică osteneală.
Scrie-mi de d[umnea]ta, ce faci, ce-ai de gând să faci vara asta, unde te duci şi cu ce te ocupi mai mult.
De mine cred că ştii că sunt în aşteptarea examenului de greacă, să nu vie. Citesc cu mare interes reguli de sintaxă care pe mine personal nu mă interesează deloc, dar cine mă crede?
E ceasul 2 1/2 acum. Am întrerupt scrisoarea ca să mă duc la o pădure, nu departe, la vreun kilometru. Vreau să văd apă, fiindcă e numai acolo un izvor, dar am văzut mai mult soare peste tot şi m-am întors.
Scrie-mi când ai timp. Ai fost la expoziţii? Ai spus că ai mai multe noutăţi literare să-mi comunici şi văd că nu-mi comunici nici una.
Vreau să mai citesc ceva de d[umnea]ta. Ce-ai mai scris? Nu mi-ai spus ce scrie Ion Gorun6 despre Fatma în „Revista noastră”.
Acum din ce autor îl mai pui să traducă pentru revistă? D[umnea]ta pui toată Germania literară la dispoziţia d[umi]tale, personal. Nu cred să fie în interesul literaturii propriu-zise. Să-mi spui şi mie ce vrei să-ţi mai traduc.
Răspunde-mi şi nu uita să aduci mehr zusammen după cum mi-ai promis.

Alice Călugăru

[Revista „Viaţa literară“, Strada Enei, nr. 7, Bucureşti].


Note:

Originalul acestei epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1 Vasile Netea, Alice Călugăru. O enigmă biografică în „Manuscriptum”, 4, nr. 4(13), 1973, p. 112–118.
2 Alice Călugăru, Nikolaus Lenau – Trecut în „Viaţa literară”, 1, nr. 5, duminică, 29 ianuarie 1906, p. 5, col. 1, jos; Ţigani şi Bătând în geamuri, 1, nr. 8, duminică, 19 februarie 1906, p. 5, col. 3; Banii, 1, nr. 12, duminică, 19 martie 1906, p. 5, col. 1; Emanuel Geibel, De arde-o inimă în tăcere, 1, nr. 17, duminică, 23 aprilie 1906, p. 4, col 1, sus.
3 Michel Provins (1861–1928) poet şi eseist francez.
4 Revista „Viaţa literară”, 1, nr. 23, duminică, 4 iunie 1906.
5 Il[arie] Chendi, Literatură de moşi, 1, nr. 23, duminică, 4 iunie 1906, p. 1, col. 1-3.
6 I[on] G[orun], Elena Farago (Fatma), Versuri în „Revista noastră” 2, nr 5, 15 mai 1906, p. 80, col. 1-2. (Cronică literară).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara