Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Reacţii imediate:
Am fost şi eu la CNSAS de Alex. Ştefănescu

Printr-o scrisoare semnată de conf. univ. dr. Virgiliu-Leon Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, am fost invitat la sediul instituţiei să văd două dosare întocmite de fosta Securitate pe numele meu. Încă de la intrare m-a întâmpinat tânăra doamnă Adela Guinea care, foarte îndatoritoare, m-a condus în sala de lectură şi a cerut să-mi fie aduse documentele.
Eram într-o stare de spirit proastă întrucât cu numai câteva zile în urmă îmi luxasem umărul drept şi îmi purtam mâna legată de gât cu o faşă de tifon (mă întrebam dacă arăt ca un erou întors din război sau ca un cerşetor). În plus, citind dosarele, urma să retrăiesc momente din studenţie (primăvara lui 1967) care îmi provocaseră multă suferinţă. În aşteptarea dosarelor, îl auzeam, în minte, pe anchetatorul cu înfăţişare de bărbat tomnatic, roşcat şi pistruiat, ţipând la mine asurzitor, de la o distanţă de numai câţiva centimetri de faţa mea: "O să te împuşcăm, nemernicule, la groapa de gunoi de la marginea Bucureştiului. O să putrezeşti acolo, plin de viermi, după ce câinii vagabonzi o să-ţi mănânce maţele!" Înţelegeam ce zicea, dar nu înţelegeam de ce îmi vorbea cu atâta ură. Aveam 19 ani şi vina mea consta în faptul că în unele discuţii particulare şi în scrisori adresate unor prieteni (datând de la vârsta de 18 ani) făcusem observaţii critice în legătură cu modul cum se trăia în România.
Au venit în scurtă vreme dosarele şi le-am citit cu atenţie. Mi se părea că o parte din viaţa mea "cură/ încet repovestită de o străină gură". Totuşi, mi-a făcut foarte bine lectura lor, mi-a clarificat o situaţie care, lipsită de un suport scriptic, devenise nebuloasă în memoria mea...
"RPR/ MAI/ strict secret/ Direcţia 3/ Serviciul 6/ Biroul 1/ Dosar de verificare 9837 privind pe ŤMoldoveanulť şŤMoldoveanulť, numit şi Ťobiectivulť, eram eu, pentru ofiţerii de Securitate. Preferam să mi se spună "Bucovineanul" fiind originar din Suceava...ţ/ deschis la data de 22 III 1966, închis la 15 IV 1967/ Arhiva nr. 158.234 fond operativ".
Mi-a venit să plâng şi să râd, în acelaşi timp, citind aceste menţiuni solemn-birocratice de pe coperta primului dosar. Să plâng pentru că mă gândeam la tânărul de 19 ani prins în angrenajul unei maşinării din care nu putea să mai iasă. Şi să râd pentru că îmi reprezentam armata de ofiţeri de Securitate, bine hrăniţi, bine îmbrăcaţi, cu salarii mari şi maşini la dispoziţie, organizaţi în "direcţii", "servicii", "birouri" pentru a urmări ce face şi ce spune un băiat.
"Ştefănescu Alexandru este un element cu concepţii profund duşmănoase. Acest lucru reiese în primul rând din două scrisori ce ne-au fost trimise de serviciul ŤFť la 10-XII-1965 şi respectiv 12-I-1966. În prima scrisoare adresată numitului G.V. şi se dă numele întreg, dar nu îl reproduc, aşa cum nu le voi reproduce nici pe cele ale altor colegi ai mei din acea perioadăţ din Suceava, sus-numitul arată că la facultate se simte ca un străin. ş...ţ În aceeaşi scrisoare îi trimitea destinatarului o poiezie şsic!ţ intitulată }ăran şi secretar, ce are un conţinut duşmănos cu privire la nivelul de trai al ţărănimii noastre, activitatea ce o desfăşoară ei şsic!ţ în cadrul CAP.
În cea de-a doua scrisoare expediată numitului A.M. din localitatea Bujor, regiunea Galaţi, sus-numitul afirmă: Ť...vreau gloria, ieşirea din anonimat. E drept că la asta se adaugă şi ura împotriva poeziei contemporane, că vreau să lupt cu ea şi să strig în gura mare că e lipsită de frumuseţe şi că e searbădă.ť
Agentul ŤPanaitť arată în nota informativă din 21-II-1966 că Ştefănescu Alexandru în perioada examenului de admitere a locuit în aceeaşi cameră cu fostul student Dan Munteanu, arestat de către organele noastre, cu care era în foarte bune relaţii."
Câteva comentarii. Exista, aşadar, şi un serviciu "F" care se ocupa, printre altele, de interceptarea scrisorilor unui student în anul I la Facultatea de Limba şi Literatura Română! Exista şi un "agent", probabil bine remunerat, cu nume de cod, "Panait" , care le aducea la cunoştinţă şefilor, printr-un raport scris, că studentul stătuse în aceeaşi cameră, în perioada examenului de admitere, cu alt student, Dan Munteanu, arestat de Securitate.
(Deschid aici o paranteză. Îmi aduc aminte figura de tânăr brunet, cu mustaţă, a lui Dan Munteanu, student în anul V, nu ştiu la ce facultate, cred că la Drept. În perioada examenului de admitere, nimerisem cu totul întâmplător în aceeaşi cameră cu el, la Căminul "Carpaţi". Dan Munteanu a făcut un memoriu către conducerea Universităţii, semnalând proasta funcţionare a instalaţiilor sanitare din cămin, abuzurile personalului de serviciu etc. Am semnat şi eu memoriul, aşa cum l-au semnat şi alţii, întrucât neregulile semnalate erau reale. Ulterior am aflat că lui Dan Munteanu i s-a organizat un proces cu public, care s-a desfăşurat la etajul I al Facultăţii de Drept. Se spune că procesul a fost prezidat de Ion Iliescu, prim-secretar, pe atunci, la CC al UTM. Este adevărat, domnule Ion Iliescu? Aştept un mesaj din partea dv. Poate îmi daţi şi informaţii mai multe despre Dan Munteanu, care a avut un destin tragic. În timpul procesului, în semn de protest pentru modul în care era tratat, s-a smuls dintre gardieni şi a sărit pe fereastră. În urma căderii, şi-a rupt amândouă picioarele. Apoi a făcut închisoare. Interesându-mă după mulţi ani de soarta lui, am aflat, din zvonuri, că, eliberat din închisoare, a dispărut fără urmă. Ce s-a întâmplat, domnule Ion Iliescu, cu Dan Munteanu?).
Venit din Suceava la Bucureşti, pentru a urma Facultatea de Limba şi Literatura Română, eu eram... dar mai bine să citez din caracterizarea pe care mi-o făcea pe atunci un alt agent, "Pictorul" (în care l-am recunoscut pe M.P.-P): "Ştefănescu este un student inteligent, cu multă spontaneitate, talentat şi foarte orgolios. ş...ţ este un visător, de multe ori rupt de realitate. În repetate rânduri a spus ş...ţ că el nu suportă nedreptăţile." Cert este că nu eram un luptător anticomunist (cum mi-ar plăcea acum să fi fost). Eram un tânăr naiv, neformat din punct de vedere intelectual, dornic să învăţ şi să realizez ceva în literatură. Mă atrăgea ideea de performanţă, iar mediocritatea mi se părea mai rea decât moartea. Făceam observaţii critice la adresa stilului de viaţă comunist din obişnuinţa de a spune ce cred şi, adeseori, din dorinţa de a epata. Nici nu ştiam că există Securitatea pe lume. Deşi ar fi trebuit să mă întreb de ce, ori de câte ori mă pronunţam cu glas tare asupra situaţiei din România comunistă, în jurul meu se făcea tăcere.
"Ştefănescu - se spune într-un alt document - este lucrat prin dosar de verificare, fiind cunoscut cu manifestări duşmănoase."
Iată, în continuare, ce înţelegeau prin "manifestări duşmănoase" ofiţerii de Securitate:
"Susnumitul în perioada anilor 1965-1966 a întreţinut discuţii cu unii colegi de facultate, în cursul cărora şi-a exprimat concepţii ostile orânduirii sociale din ţara noastră.
Astfel a afirmat că în R. S. România n-ar exista libertate de creaţie, că s-ar publica numai acele opere a căror tematică politică ar fi impusă şi în urma acestui fapt literatura, poezia contemporană ar fi lipsită de valoare artistică şi n-ar fi apreciată de mase.
În aceleaşi împrejurări Ştefănescu Alexandru a elo­giat activitatea duşmănoasă desfăşurată printre studenţi de numitul Munteanu Dan (condamnat), afirmând totodată în mod calomnios că instituţiile noastre de stat ar fi conduse de oameni necompetenţi" etc.
În raport este citată şi "poiezia" }ăran şi secretar (transcrierea ei fiind însoţită şi de un facsimil, din care reiese că o scrisesem de mână, cu pixul; mă înduioşează modul cum caligrafiam literele pe atunci; în ultima vreme, folosind mereu calculatorul, aproape că am uitat să scriu de mână). De fapt, nu era vorba de o poezie, ci de o parodie (după Împărat şi proletar), pe care am improvizat-o cu ocazia unui mic chef studenţesc, la Căminul Panduri, unde locuiam şaisprezece tineri într-o încăpere. O parodie de unică folosinţă, fără valoare literară, destinată doar unui amuzament de moment. Spre dezamăgirea mea, cel de acum, este plină de stîngăcii şi nu are aproape deloc umor. În schimb, cuprinde cuvinte licenţioase, a căror utilizare, azi, de către tinerii poeţi, o dezaprob în calitate de critic literar:
"Pe-o ţarină umbrită vreo trei ţărani discută/ Cu mămăliga-n mână flămânzi şi pofticioşi/ Ei poartă cu tărie o aprigă dispută./ Bucăţi de mămăligă le sar şi stropi de spută/ Din gurile cu care clamează mânioşi. ş...ţ/ Zdrobiţi în mână ceapa, puneţi niţică sare/ Şi înghiţiţi-o grabnic, hai, nu mai aşteptaţi/ Căci vine brigadierul cu ciudă şi turbare,/ În contra noastră vine, în contra celor care/ Vrem multă mămăligă şi s-o mâncăm ca fraţi. ş...ţ Hambarul arde-n flăcări, ţărani ca p... moarte/ Privesc râzând incendiul şi nu se ostenesc,/ Se-agită secretarii, se-adună într-o parte/ Şi fac o listă lungă cu cei ce vor la moarte/ Să meargă fără frică pentru avut obştesc."
Gândindu-mă acum la "afirmaţiile duşmănoase" pe care le făceam ca adolescent îmi dau seama că erau toate adevărate şi că aproape orice om de bun-simţ gândea la fel. Ele exprimau nu duşmănia, ci un spirit critic elementar. În plus, făceam acele afirmaţii într-un cerc restrâns de prieteni (fără să ştiu că unii erau informatori). Cât priveşte parodia după Împărat şi proletar, era şi ea inofensivă. Îi satirizam nu numai pe activişti, ci şi pe ţărani, iar textul nu îl multiplicasem, nu îl răspândisem ca pe un manifest, ci îl folosisem pentru a-i înveseli pe colegii mei de cameră.
Pentru asemenea acte de nonconformism derizorii, "Ştefănescu Alexandru este lucrat prin dosar de verificare, fiind cunoscut cu manifestări duşmănoase." Raportul i s-a părut probabil mult prea concesiv locotenentului major Victor Achim, care s-a simţit dator să facă o adnotare: "Acesta este un element foarte duşmănos. Dirijaţi agenţii să semnaleze de fiecare dată cine a mai fost de faţă."
N-am fost şi nu sunt, din păcate, nici astăzi un element foarte duşmănos. Dacă aş fi, v-aş căuta domnule Victor Achim şi v-aş cere socoteală pentru modul iresponsabil şi cinic în care m-aţi calificat, pe vremuri, drept un "element foarte duşmănos" numai pentru a vă justifica salariul indecent de mare şi toate avantajele pe care le mai aveaţi. Nu vă era ruşine să urmăriţi, cu un întreg aparat poliţienesc, şi să terorizaţi un băiat, bine educat, cinstit, lipsit de experienţă socială, numai ca să daţi impresia că munciţi, că faceţi ceva folositor pentru societatea românească? Ştiţi, măcar azi, că prin acţiunea dv. şi a colegilor dv. (în total, peste douăzeci de ofiţeri de Securitate!) mi-aţi fracturat viaţa, că după interogatoriile care mi s-au luat, din cauza "adnotărilor" unora ca dv., eu n-am mai fost niciodată cel dinainte?
(Continuare în numărul viitor)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara