Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Amestec diafan de eseistică, memorialistică şi poezie de Alex. Ştefănescu


Nicolae Labiş, Dincolo de fruntariile poeziei (proză, dramaturgie), ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Nicolae Cârlan, Suceava, Ed. Muşatinii, 2005. 154 pag.

La scurtă vreme după publicarea volumului Doină întârziată, cuprinzând versuri inedite de Nicolae Labiş, Nicolae Cârlan, cercetător calificat şi consecvent al vieţii şi operei poetului, ne pune la dispoziţie o nouă culegere de texte inedite, care îl prezintă de data aceasta pe Nicolae Labiş ca posibil prozator şi dramaturg. Este vorba de fragmente, de ciorne, de exerciţii de stil, care, şi ele, aşa umile cum sunt, sclipesc de talent, făcându-te să te gândeşti nu la o grămadă de moloz, ci la nişte sfărâmături de rocă auriferă. Iată, schiţată în numai câteva fraze, decăderea unei ţărănci cândva încântătoare, Clementina:

,Bărbatul o bătea, câteodată, fără pricină şi ea îndura bătăile cu indiferenţă, fără să ţipe, fără să se plângă ca celelalte femei, încât aproape nimeni nu ştia că o bate. Se îngrăşase, mersul ei uşor şi delicat se prefăcuse într-un pas butucănos, încât, când umbla desculţă prin tindă, duduiau podelele. Tot ce iubise odinioară era mort, îngropat demult. Îngropaţi părinţii, sub florile ţintirimului, îngropate jocurile copilăriei, în apa îngroşată a sufletului. Pădurile dimprejur, care o înfioraseră odinioară, însemnau acum numai un loc de unde se pot aduce vreascuri pentru foc."



Minerva Chira, Jar şi lebădă, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, col. ,Poeţi de azi", 2004. 64 pag.

O combinaţie originală de delicateţe şi ton categoric caracterizează versurile Minervei Chira. Se înregistrează frecvent întreruperi ale mesajului, care creează emoţii cititorului, ca stingerile de câte o clipă ale unei flăcări:

,Zefirul pregătea vişinul pentru dragoste/ când dezlegam rune în pietre/ Fântâna lui Vigeland/ se-ndepărta nealungată/ revenea nechemată/ cu acea răbdare folosită de rădăcini/ pentru a găsi pe întuneric/ Pe o corabie din Muzeul Kon-Tiki/ bolnavii de fericire răsfoiau nuferi" (Arma).



Efim Tarlapan, O antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni, prefaţă de Constantin Zărnescu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, col. ,Antologii", 2005. 216 pag.

Autorul antologiei a selectat, cu bun-gust, aforisme nu numai din cărţile autorilor de aforisme (Valeriu Butulescu fiind cel mai valoros dintre ei), ci şi din acelea ale unor poeţi, prozatori, dramaturgi care au frecventat genul accidental (Eminescu, Caragiale, Arghezi, Marin Preda, Nichita Stănescu ş.a.). Aforismele lui Nichita Stănescu (extraordinare, ca tot ce a scris poetul) au, ca să parafrazăm titlul unui roman celebru, parfum de idee:

,Să nu uităm că singura exagerare suportabilă în adunarea lui unu cu unu nu e aceea că fac doi, ci aceea că se pot aduna unu cu unu.";

,Un ceas oprit, un ceas stricat, un ceas cu limbile moarte - de două ori pe zi arată ora adevărată."



Adrian Popescu, Aur, argint, plumb, Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2005. 130 pag.

Publicistică literară şi religioasă, scrisă într-un stil ceremonios, cu o notă, uneori, de umilinţă ironică. Autorul, unul dintre cei mai valoroşi poeţi de azi, nu alunecă, nici ca publicist, în noroiul greu al prozei. Articolele sale sunt un amestec diafan de eseistică, memorialistică şi poezie. Cele mai emoţionante sunt evocările unor momente de trăire mistică:

,Acolo, la Biserica din deal ascultam înfiorat bătaia în poarta masivă şi răspunsul preotului ŤCine bate?ť Împăratul măririi, cel înviat şi biruitor asupra morţii. Până departe, peste grădini scăldate în boarea primăvăratică, se auzea bucuria din bucurie a celor de lângă tine, Cântecul de resurecţie cosmică."



Grigore Chiper, Turnul de fildeş înclinat, Bucureşti, Ed. Vinea, 2005. 68 pag.

Poezie scrisă cu siguranţă, cu profesionalism, de un experimentat adept-reprezentant al optzecismului. Aproape fiecare vers are pregătită pentru cititor câte o mică surpriză, dar în cele din urmă nu se ajunge - cum speră mereu cititorul - la o revelaţie. O cuminţenie de fond împiedică, asemenea unei ancore inoportune, poezia să se aventureze în larg:

,erau câteva singurătăţi/ mici inconştiente decolorate/ precum plimbatul câinelui în parc/ sau cititul unei singure cărţi/ acum vine peste tine o singurătate fără resorturi/ ca un monstru/ din spumele învolburate ale lui Spielberg// te-ai regăsit din toate astea/ în braţele încurcate ale mai multor femei/ pe care le-ai iubit sau numai ţi-ai zis că sunt frumoase// acum dormi pe două perne/ şi asculţi tic-tac-ul organelor tale/ nu ca pe un reproş/ ci ca pe un vis/ gata să se curme oricând" (între singurătăţi).



Dumitru Radu Popa, Skenzemon!, postfaţă de Călin-Andrei Mihăilescu, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2005. 400 pag.

Călin-Andrei Mihăilescu, posfaţatorul volumului, defineşte ingenios contradicţia care face mereu efervescentă şi demnă de interes proza lui Dumitru Radu Popa: ,De timpuriu, cu zâmbet iute şi ironie heruvimică, Dumitru Radu Popa a ţinut întredeschisă uşa dintre Caragiale şi Kafka. ş...ţ Solul vibrant al acestei cărţi leagă fantasticul şi depersonalizarea ironică într-o suverană sclavie. E subtil în miresme şi greu de nuanţe de gri; inteligent în nelinişte şi abisal prin virtuozitate; calitatea sa e umorul gogol-goluţ."



Gavril Moldovan, Taciturnalii, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2005. 140 pag.

Într-un limbaj simplu şi prietenos, Gavril Moldovan îl transportă pe cititor, pe neobservate, până foarte departe. Ambianţa vieţii de fiecare zi este înlocuită nu se ştie când cu un peisaj cosmic. Această scamatorie îi reuşeşte autorului fiindcă, în afară de dexteritate lingvistică, are şi o anumită candoare, proprie poeţilor autentici:

,În odaie e joi/ mă-mpiedic mai mult de trecut/ privesc scrisorile, ascult muzica altui veac/ undele călătoresc la urechea ce-ar vrea să asculte mai mult/ tumultul de-afară, repetiţia diurnă şi stinsul stelelor/ cândva pe pământ a fost noapte continuă/ apoi întunericul fu sărbătorit de lumină" (În odaie e joi).

,În odaie e joi" este unul dintre cele mai originale versuri apărute în ultimii ani în limba română.



Petre Pandrea, Soarele melancoliei, memorii, prefaţă de Ştefan Dimitriu, ediţie îngrijită de Nadia Marcu-Pandrea, Bucureşti, Ed. Vremea XXI, 2005. 304 pag.

Despre cele 300 de pagini ale acestei cărţi ar putea fi scrise alte 300. Memorialistica lui Petre Pandrea, de fapt o proză de idei, bogată şi învolburată, stimulează imaginaţia oricărui comentator. (Putem considera un noroc faptul că opera sa, în întregime, impresionantă atât prin anvergură, cât şi printr-o inventivitate patetică, de genul celei a lui G. Călinescu, iese treptat la lumină, datorită strădaniei fiicei scriitorului, Nadia Marcu-Pandrea.) În sumarul recentului volum, Soarele melancoliei, figurează prelegeri ţinute la ,Universitatea din Aiud", pe vremea când Petre Pandrea era deţinut politic, ca şi numeroase comentarii, însemnări de jurnal, scrisori etc. referitoare la perioada stalinistă şi poststalinistă.

O atenţie aparte merită portretele morale făcute unor contemporani, remarcabile prin radicalitate:

,Dacă Voitec este Ťfemeia cu barbăť (bărbat molâu şi şovăitor, decis numai în favoarea propriilor interese), apoi Groza este o prostituată a trotuarului politic."

Toate textele pot fi considerate elementele constitutive ale unui discurs nesfârşit, dramatic, răscolitor. Scriitorul cheltuieşte, ,rostindu-l", din propria lui fiinţă. El se înfăţişează uneori ca un spirit vizionar, iar alteori ca un biet om, care se îneacă în valurile istoriei fără să-i audă nimeni strigătele deznădăjduite.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara