Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La o noua lectura:
Ana Blandiana de Alex. Ştefănescu


Biografie
Ana Blandiana este originară din Timişoara, unde s-a născut la 25 martie 1942, ca fiică a preotului Gheorghe Coman şi a soţiei lui, Otilia Coman (în. de căsăt. Diacu). La naştere se numea Otilia Valeria Coman, iar după căsătoria cu scriitorul Romulus Rusan a devenit Otilia Valeria Rusan. Cei apropiaţi îi spun Doina. însă "porecla" schimbată în renume, cunoscută de o lume întreagă şi având rezonanţa unui simbol al purităţii şi intransigenţei morale, este pseudonimul Ana Blandiana. (Poeta l-a compus preluând numele melodios al satului - Blandiana, din judeţul Alba - în care s-a născut mama ei şi desprinzând din el şi un prenume.)

După ce urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (1962-1967), Ana Blandiana se stabileşte la Bucureşti, unde lucrează ca redactor la Viaţa studenţească şi Amfiteatru (1968-1974), bibliotecar la Institutul "N. Grigorescu" din Bucureşti (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979).

încă dinainte de a fi studentă, debutează cu poezia Originalitate în revista Tribuna din Cluj (1959). între 1960-1963 i se interzice însă să mai publice, din motive politice. începând din 1964 semnătura ei poate fi întâlnită din nou în presa literară, în special în Contemporanul, unde i se încredinţează o rubrică săptămânală de însemnări (Antijurnal). Tot în 1964 publică prima sa carte de versuri, Persoana întâia plural, care o aduce în centrul atenţiei criticii literare. Când se stabileşte, deci, la Bucureşti, nu este o necunoscută. în 1969 primeşte, de altfel, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor (primul dintr-o lungă listă de premii care îi vor aureola existenţa modestă, provocând în acelaşi timp mari invidii: Premiul pentru Poezie al Academiei Române, 1970, Bucureşti, Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Internaţional Herder, Viena, 1982, Premiul "Opera omnia", 1994, Premiul Naţional de Poezie, 1997, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor, 2000 etc.).

Cărţile de poezie care îi apar la fiecare doi-trei ani (şi care i se şi traduc în străinătate), numeroasele articole de critică literară care i se consacră, activitatea publicistică desfăşurată cu o inepuizabilă fervoare intelectuală (rubrica sa Atlas din România literară devine un eveniment săptămânal), călătoriile întreprinse în străinătate (începând cu o bursă de studii de şase luni în SUA în 1973-1974), siguranţa cu care debutează în proză (Cele patru anotimpuri, 1977), înalta ţinută păstrată în diverse împrejurări publice, ca şi legendara ei fidelitate conjugală (cu atât mai surprinzătoare cu cât este vorba de o femeie frumoasă, visată de mulţi bărbaţi) îi conferă Anei Blandiana un prestigiu ieşit din comun. Cei care o invidiază o acuză că este o poetă de prezidii, o persoană oficială, o răsfăţată a regimului comunist. în realitate, ea este doar confundată, temporar, de autorităţi cu o persoană demnă de încredere, tocmai pentru că nu duce o viaţă boemă şi nu face gesturi teribiliste. în curând se va vedea, însă, că atitudinea ei demnă şi raţională reprezintă o formă de opoziţie mai gravă şi mai greu de tolerat de regim decât nonconformismul zgomotos al altora.

Nesupusă ca un personaj responsabil, şi nu ca unul recalcitrant, Ana Blandiana citeşte la întâlnirile cu publicul în perioada de apogeu a dictaturii lui Ceauşescu poeme-manifest care electrizează asistenţa: "O să vină ea,/ Nu se poate altfel,/ O să sosească/ Şi ziua aceea/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se şi aude/ Pulsul ei bătând/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiţi, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/ Vibrând în lumină." (Dies ille, dies irae). în 1985, o suită de poeme ale ei încărcate cu dinamită politică, apărute în revista Amfiteatru, alertează autorităţile. Iar în 1988, după ce publică volumul de versuri întâmplări de pe strada mea, cu numeroase trimiteri sarcastice la adresa dictaturii, i se interzice, ca pedeapsă, să mai publice în România.

Valul revoluţiei din decembrie 1989 o aduce în echipa eterogenă de conducere a ţării, constituită în jurul lui Ion Iliescu (Consiliul Naţional al Frontului Salvării Naţionale). Mai devreme decât alţi intelectuali, Ana Blandiana îşi dă seama că girează involuntar, cu numele ei, o vastă întreprindere de restaurare, dacă nu a comunismului, cel puţin a poziţiei sociale a comuniştilor, şi părăseşte gruparea. înfiinţează şi conduce Alianţa Civică, la care aderă o mare parte din societatea civilă românească, creează la Sighet, cu eforturi supraomeneşti şi sacrificii, împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conduce PEN Clubul Român. Are o contribuţie decisivă la impunerea ca om politic a lui Emil Constantinescu, preşedinte al României în perioada 1996-2000, dar nu se sfieşte să-i critice lipsa de fermitate în promovarea valorilor democraţiei. Volumul de versuri Soarele de apoi, publicat în 2000, dovedeşte că Ana Blandiana a rămas înainte de toate o poetă, chiar dacă, animată de sentimentul răspunderii faţă de ce se întâmplă în ţara ei, s-a lăsat absorbită multă vreme de politică.

O sugestie de sfinţenie
Ana Blandiana nu joacă un rol sau altul atunci când îşi compune poemele, ci este mereu ea însăşi. Aşa cum mergeam pe vremuri la câte o piesă cu Leopoldina Bălănuţă ca să o vedem pe Leopoldina Bălănuţă şi nu ca să facem cunoştinţă cu un nou personaj interpretat de ea, aşa trecem de la un text la altul al Anei Blandiana pentru a o redescoperi pe Ana Blandiana, pentru a-i constata o dată şi încă o dată prezenţa. O mie de poeme de Ana Blandiana înseamnă - dincolo de semnificaţia fiecăruia în parte - o mie de prilejuri de a ajunge în apropierea unei personalităţi care ne încântă prin însuşi faptul că există.
Ce anume ne place la Ana Blandiana? Cel mai mult ne place că ea se înfăţişează dezarmată în faţa publicului, în faţa ironicului public de azi. Această vulnerabilitate dă o sugestie de sfinţenie (evocîndu-l pe Sfântul Francisc d'Assisi, care s-a dus cu mâinile goale în căutarea lupului feroce) şi paralizează spiritul critic al cititorilor. Personajul liric din poezia Anei Blandiana este o fată îmbrăcată în alb, fără podoabe, desculţă, care vorbeşte simplu şi cu un fel de resemnare tragică.
în volumul de debut Persoana întâia plural, apărut în 1964, acest personaj avea o exuberanţă tinerească (în care autorul prefeţei, Nicolae Manolescu, identifica "jubilaţia intensă a descoperirii lumii"):
"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ înnebunitele ploi şi ploile calme,/ Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,/ Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,/ Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,/ îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,/ Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii." (Descântec de ploaie).
încă de atunci, însă, era evidentă gravitatea poeziei Anei Blandiana. în cel de-al doilea volum al ei, Călcâiul vulnerabil, 1966, sunt atacate deja cu predilecţie teme existenţiale, în acelaşi limbaj simplu şi direct:
"Ar trebui să ne naştem bătrâni,/ Să venim înţelepţi,/ Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,/ Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc/ Şi iresponsabil să fie doar darul de-a merge. Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând"... (Ar trebui)
Poezia Anei Blandiana este o poezie de idei, dar în cazul ei aceasta nu înseamnă nici pe departe o poezie complicată, artificială, livrescă etc. Ideologizarea forţată a poeziei româneşti în timpul comunismului a creat o aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur şi inautentic. Ana Blandiana reabilitează instantaneu genul, promovându-l pur şi simplu, fără să-şi ia măsuri de precauţie. Aşa cum alţi poeţi visează sau plâng sau îşi declară dragostea, ea gândeşte la scenă deschisă. Gândeşte firesc, în felul în care respiră. Nu îşi ia o poză de iniţiată, nu se înfăţişează ca o preoteasă a adevărurilor inaccesibile altora, nu vorbeşte sibilinic, ca să mărească impresia de profunzime. Reflectează şi atât. Ideile din poezia ei au o nuditate de statui antice.
Cum să ironizezi o fiinţă care gândeşte cu simplitatea graţioasă cu care ţăranca lui Geo Bogza muşcă dintr-un măr?


Reabilitarea reflecţiei
Nu trebuie să se înţeleagă însă că poeta exploatează efectul pe care îl are ingenuitatea feciorelnică asupra unor conştiinţe mature, răscolite de nostalgia inocenţei pierdute. Ar fi prea simplu. Ar fi o formă de cochetărie ca oricare alta, care ar arunca poezia Anei Blandiana în categoria - privită mai mult cu indulgenţă decât cu admiraţie - a "poeziei feminine". Poeta este, cum spuneam, vulnerabilă, dar nu naivă. Faptul că nu-şi ia măsuri de apărare nu înseamnă că nu este conştientă de primejdiile existenţei - de acele "nesfârşite primejdii", cum le numea Mircea Horia Simionescu, care planează mereu asupra fragilei fiinţe omeneşti. Luciditatea intensă, arzătoare este, de altfel, o altă însuşire care ne place la Ana Blandiana. Ea se defineşte ca o poetă care ştie şi care se simte copleşită de ceea ce ştie.
Cunoaşterea nu-i dă Anei Blandiana acea trufie care ne repugnă la alţi autori, ca un însemn al parvenitismului în lumea spiritului. Pentru ea, înţelegerea, cu un sentiment tragic, a lumii din jur constituie un mod de a fi. Deşi face parte dintr-o generaţie de poeţi care a repudiat raţionalitatea discursului liric (şi aceasta nu numai pentru a satisface exigenţele esteticii moderniste, ci şi pentru a da o replică sfidătoare pretenţiilor formulate de autorităţile culturale ale epocii), Ana Blandiana a reintrodus în poezie reflecţia, adevărata reflecţie, aceea pe care mari poeţi, ca Eminescu sau Blaga, au considerat-o adeseori o diafană materie primă pentru fabricarea lirismului.
Multe poeme ale Anei Blandiana sunt poeme-eseu şi ar putea fi traduse într-un limbaj exclusiv eseistic. Iată un exemplu:
"Ştiu puritatea nu rodeşte,/ Fecioarele nu nasc copii,/ E marea lege-a maculării/ Tributul pentru a trăi.// Albaştri fluturi cresc omizi,/ Cresc fructe florilor în jur,/ Zăpada-i albă neatinsă,/ Pământul însă e impur.// Neprihănit eterul doarme,/ Văzduhul viu e de microbi,/ Poţi dacă vrei să nu te naşti,/ Dar dacă eşti te şi îngropi.// E fericit cuvântu-n gând,/ Rostit, urechea îl defaimă/ Spre care, azi, să mă aplec/ Din talgere - vis mut sau faimă?// între tăcere şi păcat/ Ce-o să aleg - cirezi sau lotuşi?/ O, drama de-a muri de alb/ Sau moartea de-a învinge totuşi..." (Ştiu puritatea).
Dacă însă chiar le-am traduce, am constata, surprinşi, că o mare parte din sensul lor se pierde. Şi cu cât am dezvolta mai mult argumentaţia, cu cât am aduce mai multe clarificări, cu atât ar apărea mai multe contradicţii irezolvabile. Poeta ştie să păstreze ideile în acea stare genuină în care nu-şi fac loc încă vicisitudinile actului de cunoaştere. Ea uzează de logică, însă numai în treacăt, ca şi cum şi-ar trece degetele pe corzile unei harfe. Lirismul Anei Blandiana este, dacă se poate spune astfel, o mireasmă a logicii, esenţă rar întâlnită în creaţia poetică, despre care se crede că se caracterizează exclusiv prin iraţionalitate, revelaţie, vizionarism.
Există în opera Anei Blandiana şi reprezentări de vis, dar şi ele sunt construite raţional:
"Mi-ar place să mă fac păstor de fulgi,/ Să am în grijă turme mari de-omăt/ Pe care să le port prin ceruri lungi/ Şi să le-aduc mai albe îndărăt.// În nopţi clinchetitoare să stau şi să contemplu/ Singurătatea lunii şi plânsul ei enorm/ Reverberat în nouri ca-n murii unui templu/ Pe când viaţa-mi trece şi turmele îmi dorm.// Să-aştept să vină vara să-mi răpună/ Mieii sortiţi spre setea dulcii hume/ Şi-n transhumanţa sfântă să curgem împreună/ Muţi, fără de prihană, dar anume" (Păstor de fulgi).


Surprize în alegerea limbajului
Tocmai acest deplin control al poetei asupra creaţiei sale constituie uneori, pentru cititori, un motiv de insatisfacţie estetică. Totul fiind bine făcut - simplu, trainic, neted -, lipseşte orice amintire a efortului creator. Când ideea în sine nu este destul de dramatică pentru a-l captiva pe cititor, poemele par nu scrise, ci caligrafiate.
O altă caracteristică pe care, în ceea ce ne priveşte, am deplâns-o cândva este absenţa din limbajul poetic predilect al Anei Blandiana a unor termeni specifici stilului nostru de viaţă de dată recentă. Poeta preferă în mod vizibil noţiuni pe care trecerea sutelor de ani le-a rotunjit şi purificat - aşa cum rotunjeşte şi purifică apa unui râu, în timp, pietrişul: înger, vis, mormânt, floare, ploaie, soare, cer, tristeţe, iubire, frunză ş.a.m.d. Această tendinţă de a merge la sigur în alegerea limbajului ne face circumspecţi. în mod automat privim cu mai multă simpatie curajul acelor poeţi care recurg la termeni lipsiţi de un trecut poetic prestigios, chiar rebarbativi. Circumspecţia noastră devenit însă nejustificată în momentul în care Ana Blandiana a scris şi a şi publicat - profitând de faptul că cenzura a aţipit pentru o clipă - subversivul poem Totul (revista Amfiteatru, 1985), format dintr-o enumerare de elemente ale vieţii cotidiene; enumerare aparent inofensivă, dar având o forţă acuzatoare neobişnuită:
"Frunze, cuvinte, lacrimi,/ cutii de chibrituri, pisici,/ tramvaie câteodată, cozi la făină,/ gărgăriţe, sticle goale, discursuri,/ imagini lungite de televizor,/ gândaci de Colorado, benzină,/ steguleţe, portrete cunoscute,/ Cupa Campionilor Europeni,/ maşini cu butelii, mere refuzate la export,/ ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,/ întâmpinări la aeroport, cico, betoane,/ salam Bucureşti, iaurt dietetic,/ ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,/ zvonuri, serialul de sâmbătă seara,/ cafea cu înlocuitori,/ lupta popoarelor pentru pace, coruri,/ producţia la hectar, Gerovital, aniversări,/ compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,/ vin de regiune superior, adidaşi,/ bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,/ peşte oceanic, Cântarea României,/ totul."
Acest poem a fost transcris de mâinile a mii şi mii de necunoscuţi, cunoscând astfel o mare circulaţie, dar şi mai curios - şi înduioşător - este faptul că a fost completat cu numeroase alte mostre de existenţă cotidiană de către diverşi anonimi, astfel încât s-a transformat până la urmă într-o imensă jalbă colectivă, într-un inventar al urâţeniei în care erau obligaţi să trăiască douăzeci şi trei de milioane de oameni.
Poeta a devenit atunci, pe neaşteptate, o Jeanne d'Arc a noastră. Până şi azi mai sunt unii care vor să o ardă pe rug.


(fragment dintr-un studiu mai amplu)



Bibliografie

POEZIE. Persoana întâia plural, pref. de Nicolae Manolescu, Buc, EPL, col. "Luceafărul", 1964 * Călcâiul vulnerabil, Buc., EPL, 1966 * A treia taină, Buc., Tin., 1969 * 50 de poeme, Buc., Em., 1970 (ant.) * Octombrie, noiembrie, decembrie, Buc., CR, 1972 * Poezii, Buc., CR, 1974 (ant.) * Somnul din somn, Buc., CR, 1977 * Poeme, pref. de Al. Philippide, portret de Eugen Drăguţescu, Buc., Alb., col. CMFP, 1978 * întâmplări din grădina mea, Buc., IC, 1980 (versuri pt. copii; ilustr. de Doina Botez; ed. a II-a, 1986) * Ochiul de greier, Buc., CR, 1981 * Poeme/ Poems, ed. rom.-engl., vers. engl. de Dan Duţescu, pref. de Dumitru Micu, Buc., Em., 1982 (ant.) * Ora de nisip, Buc., Em., col. "Poeţi români contemporani", 1983 (ant.) * Stea de pradă, Buc., CR, 1985 * Alte întâmplări din grădina mea, Buc., IC, 1983 (versuri pt. copii; ilustr. de Doina Botez) * întâmplări de pe strada mea, Buc., IC, 1988 (ilustr. Doina Botez) * Poezii, pref. de Eugen Simion, notă bio-bibliografică de Elena Murgu, Buc., Min., col. BPT, 1989 (ant.) * Arhitectura valurilor, Buc., CR, 1990 * 100 de poeme, Buc., Tinerama, col. "Scriitori români", 1991 (ant.) * în dimineaţa de după moarte, Buc., Du Style, col. "Biblioteca de poezie", 1996 (ant.) * La cules îngeri, Chişinău, Ed. Litera, col. "Biblioteca şcolarului",1997 (ant.) * Cartea Albă a lui Arpagic, Buc., Du Style, 1998 * Balanţa cu un singur talger, Buc., Du Style, 1998 (ed. plurilingvă: rom., engl., fr., germ.) * Soarele de apoi, Buc., Du Style, 2000.
ESEURI, PUBLICISTICĂ. Calitatea de martor, Buc., CR, 1970 (ed. a II-a, ad., 1972) * Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie, Buc., CR., 1976 * Cele patru anotimpuri, Buc., Alb., 1977 * Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, Buc., CR, 1978 (impresii de călătorie) * Coridoare de oglinzi, Buc., CR, 1984 * Autoportret cu palimpsest, Buc., CR, 1986 * Oraşe de silabe, Buc., Sp-T., 1987 (ant.) * Geniul de a fi, Chişinău, Litera, 1998 (ant.) * Ghicitul în mulţimi, Buc., Du Style, 2000 * Cine sunt eu? Cluj, D., 2001.
PROZĂ. Cele patru anotimpuri, Buc., Alb., 1977 (nuv. fantastice, ed. a II-a, pref. de Dan Cristea, Buc., CR, col. "Micromegas", 2001) * Proiecte de trecut, Buc., CR, 1982 (nuv. fantastice) * Sertarul cu aplauze, roman, Buc., Tinerama, 1992 (ed. a II-a, Chişinău, Ed. Litera David, 1998) * Imitaţie de coşmar, Buc., Du Style, col. "Biblioteca mileniului III ", 1995 (sunt reluate nuv. fantastice din vol. Cele patru anotimpuri şi Proiecte de trecut; li se adaugă un dosar al receptării critice în România şi Germania).

*

Traduceri din scrierile Anei Blandiana: Homokóra, ötven vers, fordította Hervay Gizella. Buc., Kr., 1971 (magh.), Pietà achillesowa i inne wiersze, Wydawnictwo Literackie, Krakow - Wroclaw, 1982 (pol.), Honnan jön a nyár?, Lendvay Éva forditása, Buc., IC, 1984 (magh.), Valaki engem àlmodik, Kriterion Könyvkiadó, Buc., 1985 (magh.), Don't be afraid of me, "Romanian Communion", Spititual Poetry Collection, Detroit, Michigan, 1985 (engl.), Im Einverständnis mit der Erde, Banater Hausarchiv, Vogt, 1986 (germ.), Săn v sănia, Narodna Cultura, Sofia, 1986 (bulg.), Slučki v mojata gradina, iljustracii: Doina Botez, prevela ot rum"nski: Paulina Korbu, Buc., IC, 1986 (sârbă), L'ora di sabbia, Edizioni Saval, Bologna, 1987 (ital.), Stihotvorenia, rasscazî, esse, Radouga, Moskva, 1987 (rusă), Kopie eines Alptraums, Volk und Welt, Spektrum, Berlin, 1988 (germ.), Poems, Revue des Etudes Roumaines, Paris, 1989 (engl.), The Hour of Sand, Anvil Press Poetry, London, 1989 (engl.), Mineviku - Plaanid, L.R., Tallin 1989 (estonă), Sniega Stunda, Liesna, Riga, 1989 (letonă), En Kyrka Full av Fjärilar, Symposion Bokförlag, Stockholm, 1990 (sued.), Kanskje noen drommer meg, Solum Forlag, Oslo, 1990 (norv.), Kopie eines Alptraums, Steidl Verlag, Götingen, 2 ediţii, 1990 şi 1993 (germ.), Étoile de proie, les Ateliers du Tayrac, 1991 (fr.), Kopie van een nachtmerrie, Van Gennep, Amsterdam, 1992 (oland.), Med läppar blasvarta av ord, Bokförlaget Hypatia, Stockholm, 1992 (sued.), L'eglise fantôme, Syros-Alternatives, Paris, 1992 (fr.), Svedotzi Biblioteka Kov, Vrsatz, 1993 (sârbă), Poezi, Shtepia Botuese Enciklopedike, Tirana, 1993 (alb.), Présentation/ Vorwort/ Prezentare, DAAD, Paris, 1993 (ediţie trilingvă: germ., fr., rom.), Die Applausmaschine, Steidl Verlag, Göttingen, 1993 (germ.), Engelernte, Ammann Verlag, Zürich, 1994 (germ.), Clair de mort, Librairie Bleue, Troyes, 1994 (fr.), Kopi av et Mareritt, Gyldendal Norsk Forlag, Oslo, 1995 (norv.), L'architecture des vagues, les Ateliers du Tayrac, 1995 (fr.), Kopie eines Alptraums, Fischer Tachenbuch Verlag, Frankfurt am Main, 1996 (germ.), Szélet Állat, Pont, Budapest, 1998 (magh.), Gedichten, Go-Bos Press, 1998 (oland.), Sternherbst, Dionysos, 1999 (germ.), Cekmedjeto s aplodismenti, DAR, Sofia, 1999 (bulg.), Potreba za priciom, ARKA, Smederevo, 2000 (sârbă).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara