Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Analizele politice ale lui Z. Ornea de Cristian Teodorescu


Regret onest că Z. Ornea nu face analiză politică la zi. Martor atent la politicalele de azi, eruditul meu prieten e un atotştiutor al politicii autohtone din zorii României moderne pînă spre zilele noastre. Spre deosebire de editorialişti care una, două fac aluzie la şederea lor în bibliotecă, Z. Ornea acolo îşi are punctul de observaţie. Cine citeşte articolele sale din Dilema descoperă, printre rînduri, şi pertinente analize la zi în excelentele sale evocări ale lumii politice din zorii acestui secol. Sceptic în urma cercetării documentelor de epocă, el are un optimism pedagogic care-i vine, cred, şi din observarea tendinţelor pe care le-a avut lumea politică din România, cîtă vrme partidele cu vederi democratice s-au aflat în prim-planul acesteia.
Cînd cu scandalul votării Constituţiei, Z. Ornea, calm, scria că şi mult lăudata Constituţie din 1924 s-a votat tot cu scandal şi cu retragerea Opoziţiei de la vot. Şi mai remarca el, Constituţia votată astfel a fost acceptată tacit şi de adversarii ei.
A venit împroprietărirea cea nouă, cu petice de pămînt moştenite pînă la intrarea în CAP-uri. Nu mai ţin minte dacă Z. Ornea a scris atunci despre soluţiile cooperatiste cu care economiştii interbelici - unii dintre ei ţărănişti - visau la ameliorarea exploataţiilor agricole ale vremii. Mie, în orice caz, mi-a oferit o bibliografie, cu citate convingătoare care m-a făcut propovăduitor al asociaţiilor libere.
Se schimbă puterea în '96, încep crizele de guvern. Printre cei care atunci nu şi-au pierdut cumpătul s-a numărat acelaşi Z. Ornea. Vreţi crize de guvern? se întreba el subtextual, povestind cu acelaşi calm de cronicar încercat crize interbelice care au zguduit ţara, dar, păţită, ţara a rezistat.
Cînd a început să urce Partidul România Mare în sondaje, spre deosebire de analiştii politici ai momentului actual care s-au făcut că nu văd fenomenul sau poate că nu l-au observat, Z. Ornea scria despre ascensiunea extremismului de dreapta din perioada interbelică. Dar, fireşte, cît contează articolele unui şoarece de bibliotecă faţă de experienţa politică şi politologică la zi a celor care s-au văzut luaţi pe dedesubt sau pe deasupra de voturile primite de partidul lui CVTudor?
Mai încoace, după ce liberalii au semnat pactul cu PDSR-ul, Z. Ornea răscoleşte prin fişele sale şi scoate la iveală o sintagmă care a făcut carieră în vremuri mult îndepărtate ale politicii combinatorii autohtone: "opoziţia miluită", adică opoziţia care primea ceva, în schimbul unei atitudini constructive. Z. Ornea băga de seamă în articolul său din Dilema că formula cu pricina nu era tocmai adevărată, căci miluirea sau, cu un termen mai apropiat zilelor noastre, ungerea opoziţiei nu prea exista. Şi că opoziţia vrednicilor străbuni într-o asemenea combinaţie ai liberalilor de astăzi a fost în cele din urmă una cum scrie la carte. Sînt cîteva săptămîni bune de cînd Z. Ornea a publicat articolul la care mă refer. L-am citit cu o bănuitoare plăcere. Să ştie Zigu ceva? Exclus. Spre deosebire de politologi şi editorialişti care dau telefoane la partide pentru a afla ultimele noutăţi, el anticipează ce se va întîmpla în materie de mari combinaţii politice scriind în exclusivitate despre trecut.
N-au trecut decît cîteva luni de la semnarea pactului dintre PDSR şi liberali, un pact căruia analiştii îi dădeau viaţă lungă. Singurul care n-a marşat la această prognoză a fost Z. Ornea care, tot printre rînduri, a dat de înţeles că e peste poate ca un aprtid să se afle şi în opoziţie şi şi în relaţii amicale cu puterea, fără să nu descopere că are mai mult de pierdut decît de cîştigat dintr-o asemenea relaţie. Şi parcă pentru a-i da dreptate lui Z. Ornea, săptămîna trecută liberalii au rupt pactul cu PDSR. În Dilema din Săptămîna Mare, Z. Ornea scrie un articol despre înlocuirea premierului junimist Carp cu un alt fruntaş junimist, Maiorescu, după intense negocieri ale regelui cu toate părţile în dispută. Mă întreb dacă premierul Năstase citeşte Dilema.