Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Interviu:
Andrei Codrescu despre Scris, citit şi supremaţia bunicii de Cristina Poenaru


Andrei Codrescu nu mai are nevoie de prezentare. Din 1993, cărţile sale au început să fie traduse în româneşte - Domnul Teste în America (Editura Dacia), 1993, Dispariţia lui Afară (Editura Univers, 1995), Gaura din Steag (Editura Univers, 1997), Contesa sângeroasă (Editura Univers, 1997), Alien Candor/ Candoare străină: Poeme alese 1970-1996'(Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997), volum publicat, iniţial, în Statele Unite de prestigioasa Editură Black Sparrow Press.
În 2000, Editura Fundaţiei Culturale Române i-a publicat romanul Mesi@, excelent tradus de Ioana Avădanei.








Domnule Andrei Codrescu, un ilustru istoric român, ajuns cunoscut în Occident, declara la un moment dat că pentru el nu are importanţă faima pe care a dobîndit-o printre străini, atît timp cît nu e cunoscut în ţara lui. Simţiţi la fel?

Îmi pare foarte bine că încep să fiu cunoscut în România, dar din raţiuni sentimentale. Cînd am început să scriu poezie, la Sibiu, am sperat că, într-o zi am să fiu cunoscut acolo. Dar nu e ceva la care mă gîndesc tot timpul, la New Orleans, unde trăiesc acum. Sînt în viaţa literară americană, toată viaţa mea adultă mi-am trăit-o printre americani... Aşa că... îmi place ideea, dar... chiar să ocupe un loc central în viaţa mea?... Nu ştiu...

Nonconformismul dumneavoastră ascunde o riguroasă disciplină. Care e programul dumneavoastră de lucru? Cîte ore scrieţi şi cîte ore citiţi pe zi? În biblioteci? Cît de disciplinat trebuie să fii ca să te poţi impune ca nonconformist?

M-ai prins... nonconformitatea asta e trudă, pur si simplu. Scriu şi citesc cînd pot şi peste tot.. în avioane, în autobuz şi cînd pălăvrăgesc prietenii... sînt om-carnet. Am şi încredere în sincronicitatea enervantă a universului... cînd îmi trebuie, vine un text... aşa, din aer, prin poştă, prin e-mail.

Ce defecte trebuie să aibă un scriitor?

Nu ştiu ce "trebuie," dar le au ei, scriitorii, multe. Singurul care mi se pare necesar este pofta. Pofta de scris, pofta de oameni, de cărţi... curiozitatea.

Sînteţi un cititor asiduu de... cîţi ani?

De la opt ani, cînd citeam pe Jules Verne la Sibiu.

Ce mai citiţi?

Totul... ziarele... contemporanii... clasicii (din păcate, ei sînt prea mulţi... din fericire, eu îi demontez de pe soclu, dacă nu vreau să-i citesc)

Cum a evoluat felul dumneavoastră de a citi, de-a lungul timpului? Puteţi face o schemă - pe vîrste şi zone de lectură?

De la Jules Verne şi Pif (cîinele din desenele animate), la Mark Twain, la poezia română şi franceză interbelică, la Beat, la romanul englez, american şi francez, la teoria poetică, la poşta pentru revista mea, "Leşul Elegant,"... pe un teanc de ziare si reviste. De schematizat, nu pot schematiza... am rămas exact ca la 12 ani.

...sînt mari cititori care mărturisesc că nu mai pot citi, la maturitate, decît memorialistică...

Săracii... Simt ca şi-au ratat viaţa şi vor să se aline cu mizeriile altora.

...să însemne asta că nu există decît relativ puţină literatură mare?

Există romane enorme... mii de pagini... din fericire, nu eu le scriu. Pe Joyce, Queneau şi Cărtărescu îi admir grozav.

Ştim care sînt românii la care vă întoarceţi ca să vă regăsiţi (Eminescu, Blaga, Arghezi). La ce autori americani - sau ruşi, sau englezi sau latino-americani - simţiţi nevoia sa reveniţi din cînd în cînd?

Fără Nabokov, Borges, Marquez şi Cărtărescu nu se poate.

Ce citiţi pe computer?

Întrebări interminabile - dar şi nişte scrisorici aţîţătoare scrise de iubitele mele. Din cînd în cînd îmi citesc revista - www.corpse.org - şi mă uit să văd care-i buletinul meteorologic în locuri unde-aş vrea să mă duc imediat. Da - şi alţii pot să mă citească pe mine la: www.mcnbc.com, secţia culturală.

Volumul Gaura din steag v-a schimbat viaţa. Cum?

Am terminat cu nostalgia si România imaginară şi am început cu România reală.

Romanele dumneavoastră Mesi@ şi Contesa sîngeroasă au fost amîndouă best-seller(-uri). Cum vă influenţează dorinţa de a scrie un best-seller? Cînd scrieţi, adăugaţi anumite ingrediente, la structura de profunzime, vă impuneţi un tipar anume care să 'producă' un best-seller?

Ar fi bine dac-aş şti astfel de lucruri. Din păcate, nu le ştiu.

Ce legătură există între scris şi arta culinară?

Ce grozav ghiceşti - uite, chiar c-am scris un eseu despre proza ca stomac. Ţi-l ataşez aici, în parte:

Dacă eseurile izvorăsc din minte iar poezia izvorăşte din inimă, proza nu poate veni decît din stomac. Romanul este o formă burgheză, ajunsă la apogeu în secolul al 19-lea şi preferată altor lecturi pînă în zilele noastre. În această sută de ani, stomacul a dobîndit întîietate în faţa minţii şi inimii. Clasa de mijloc preferă o formă care izvorăşte din mijlocul trupului. Ba mai mult, chiar romanele înseşi au fost create din osînza adunată prin devorarea altor romane. Să luăm, de exemplu, celebrul Don Quijote, de Miguel Cervantes. Don Quijote a înghiţit un întreg veac de romane cavalereşti. Un alt roman timpuriu faimos, Gargantua şi Pantagruel al lui Rabelais, este atît de concentrat asupra mîncării, digestiei şi îngurgitării încît încă mai poate provoca atacuri violente de lăcomie. Şi alte romane de succes au folosit din plin hămesirea şi sunt doldora de reţete culinare sau de visuri despre de-ale gurii.


În romanele dumneavoastră numărul personajelor feminine complexe, subtile, cultivate şi pline de viaţă - aş putea adăuga chiar, şturlubatice, pentru că păreţi să vă placă făpturile şturlubatice - depăşeşte cu mult numărul personajelor masculine echivalente (personajele masculine sînt, mai degrabă, rigide, fără trăiri zguduitoare). Ce să înţelegem de aici?

Că nu-mi plac bărbaţii, dar ador femeile. Tată n-am avut - am fost crescut numai de femei. Încerc eu acum să scriu un roman cu bărbaţi, dar nu ştiu dacă reuşesc. În orice caz, lumea nouă este bine feminizată... Bărbăţia a devenit un fel de clişeu exagerat, ca o caricatură a lui Hemingway... vînătoarea... cruzimea... războiul etc. Cele mai bune valori ale democraţiei sînt feminine: cooperarea, negocierea, soluţionarea prin discuţie, intimitatea, mîngîierea, atingerea, emoţia.

De ce e atît de importantă Bunica?

Fiindcă făcea totul... tăia capul găinei... îmi prăjea ficatul... mă lovea cu mătura, dacă eram prea obraznic... şi avea o memorie extraordinară... spunea poveşti care mă împietreau. Pentru bunici supreme, citiţi scriitorii cubanezi: Cabrera Infante, Reinaldo Arenas, Alejo Carpentier...

Cum vă informaţi despre ce se întîmplă în ţară (în România, vreau să spun)? Vă interesează?

Sînt îndopat cu informaţii ca o gîscă... dacă nu mă uit pe Internet, şi dacă nu vine poşta, cu un teanc de reviste, îmi scriu sau telefonează prietenii. Ar fi bine dacă aş scapa cel puţin o lună de cotiturile bizantine ale politicii româneşti.

În care bibliotecă din România putem găsi toate cărţile dumneavoastră?

Nu ştiu. Se plîng oamenii ca nu le găsesc... poate că le fura Securitatea să le dea cadou.

Cărţile dumneavoastră cresc unele din celelalte ori aveţi mai degrabă nişte teme fundamentale în jurul cărora dezvoltaţi substanţa cărţii?

Temele le observ abia după ce cărţile au fost scrise, dar alţii-s mai buni la acest fel de joc. Fără să mai trudesc la clasificare, pot să spun, da, cărţile cresc una din alta şi merg pe nişte idei precum: construirea de sine, ciudaţenia amuzantă şi periculoasă a culturii de mase, metafora (şi realitatea) exilului, limitele (corpului şi ale geografiei), graniţele (metaforice şi reale), transgresiunea.

Vă limpeziţi ideile fundamentale (le lămuriţi), pe măsură ce scrieţi?

Desigur - şi mă ofuschez, întunericesc şi perplexez simultan.

Textele teoretice vă susţin proza şi poezia?

Da - într-un fel Dada. Am avut o perioadă de interes nesănătos faţă de Wittgenstein, Derrida, Lacan, Foucault, DeLeuze, Guattari, Virilio - i-am folosit poetic, m-au interesat mai curînd stilistic. Înainte de ei, au fost ai noştri: Eliade şi Cioran, şi ei pentru poezie.

Unde s-ar încadra textele pe care le citiţi la radio (şi le publicaţi, apoi, în cîteva publicaţii americane şi, în traducere românească, în Dilema)?

Într-un roman de idei care continuă.

Care ar fi reţeta unei reviste literare cu tiraj?

Fotografii cu sex şi măcelărie şi texte macabre-sexual în stil verite plus autobiografii scrise exclusiv de criminali.

Ca profesor, în facultate, aveţi discipoli?

Da - le-am dat şi uniforme. Poartă toţi un fular albastru de mătase pe care scrie "Discipol AC" şi nişte pantalonaşi foarte strîmţi pe care nu scrie nimic, dar se vede totul.

Ce ziceaţi că scrie în volumele dumneavoastră de memorii?

Scrie că aici stau amintirile - acum pot să uit.