Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
AnnART 10 de Adrian Gută






Primul festival de performance art din România a luat fiintă ăn 1990. "AnnART", căci despre el este vorba, a ajuns la a X-a editie si s-a desfăsurat ăn vara acestui an ăn zona Lacului Sfânta Ana (ca de obicei). Si-a onorat si ăn 1999 caracterul de "international living art festival", iar calendarul său a fost "aliniat" Eclipsei - evenimentul astronomic a fost "apropiat" de către organizatori (sufletul acestei manifestări este, de la a doua sa editie, Uto Gusztav): cuvintele de deschidere ale subsemnatului si ale lui Szucs Gyorgy (Budapesta) declansate odată cu eclipsa ănsăsi, dansul Soarelui si al Lunii putănd fi apoi urmărit fie prin mediatizatii ochelari, fie gratie proiectiei ăn "camera obscură" realizată ăntr-un cort de mari dimensiuni.
Unui festival de "artă vie" nu ăi prieste caracterul sărbătoresc asociat ăndeobste aniversărilor. Singurul element care ne-a atras atentia că participăm la "AnnART" cu numărul 10, a fost faptul că marea majoritate a artistilor prezenti, din tară sau din străinătate, erau veterani ai manifestării. Pe de altă parte, s-a perpetuat o initiativă instituită la editia precedentă, si anume ca, pe lăngă autorii invitati, să se ofere sansa de a acta si altora, neinclusi ăn programul initial (asa-numita "open section").
Dincolo de actiunile propriu-zise, de impactul direct asupra publicului, de interactivitatea pe care se mizează uneori, ăn context, comunicarea ăn sens larg este, ăntotdeauna, un scop esential al acestor ăntălniri cu "arta vie", oriunde s-ar produce ele. "AnnART 10" a fost o ămplinire si din acest punct de vedere. Ne-a unit pănă si ploaia, care ne-a ăncercat din greu ăn două rănduri, dar care, interesant, a potentat, ca atmosferă si chiar ăn plan simbolic, două performances.
Performance art a cucerit treptat adepti si audientă ăn România, ăn anii ^90. Există cătiva artisti pentru care acesta este un mod predilect sau frecvent de exprimare. Se căstigă teren si printre studenti, chiar elevi din liceele de artă. Putini sănt criticii care urmăresc consecvent fenomenul. Mediatizarea "live" lipseste ănsă, aproape cu desăvărsire, iar consemnările cu un oarecare decalaj de timp sănt putin numeroase. Au apărut si apar căteva studii de sinteză, comunicări, proiecte expozitionale recuperatoare. Performance art nu mai este un fenomen marginal ăn România, din perspectiva sub care era astfel stigmatizată ănainte de 1989. Conditia ei nu s-a ămbunătătit ănsă prea mult, privind pragmatic lucrurile. De fapt, si ăn alte spatii culturale, existenta sa ex-centrică persistă, desi s-au publicat istorii ale genului. Poate că ne aflăm ăn fata unei dileme irezolvabile: Performance art s-a născut si se hrăneste din spiritul de avangardă, de frondă, chiar dacă acum este la "vărsta" postmodernismului. Luptă pentru a-si demonstra caracterul de artă vitală, directă ăntr-o lume a simulacrelor, caracterul de act cultural al "stării de veghe". Dar, dacă ar fi cu totul ănghitită de mainstream, si-ar afecta grav credo-ul. A se adresa unui public larg si diversificat, a se integra manifestărilor internationale consacrate si chiar marilor tărguri de artă, poate să ducă la "conflict de interese" cu statutul de artă polemică, independentă.
Dar să ne ăntoarcem la a X-a editie a festivalului "AnnART", o editie bogată si bună. Mai multi artisti au pornit de la datele naturale ale locului, exploatăndu-le, spectacular sau discret, ăn ceea ce am putea numi site specific performances. Aveau si experienta unor participări repetate, reusind să intre cu adevărat ăn rezonantă cu mediul, potentăndu-l si ăn plan simbolic. Altii si-au construit actiunile (aproape) independent de circumstantele acelui spatiu declarat rezervatie naturală, ceea ce nu a ănsemnat o scădere ăn intensitatea problematizării - aceasta din urmă a fost o constantă meritorie a majoritătii reperelor festivalului, ca si ăn cazul altor editii.
Actiunile cu rezonante samanice, cu accente ritualice provocănd fiorii misterului, i-au avut ca actanti pe Roddy Hunter (Scotia), Dan McKereghan (USA), Gubis Mihaly (Ungaria), Jamie McMurry (USA). Aluzii la atractia contrariilor, la o problematică filosofică mai amplă, pornind de la sistemul de relatii al unui cuplu: Uto Gusztav si Konya Reka (România). Periculoasa substituire a naturii pure de către cea artificială, apelul la ocrotirea celei dintăi: Olimpiu Bandalac (România), Felix Aftene (România - "open section"). Datele personale topite ăn gestul de uzură, repetitiv, simplu dar pregnant: Matei Bejenaru (România). Propria actiune dedicată arhivării "urmelor" altor performances, ăn contextul aparent linistit al unui ancestral ritual feminin - coaserea: Julie Bacon (Anglia). Satira feministă la adresa unor ocupatii traditional masculine, aproape filmic-secvential derulată: Irma Optimist (Finlanda). Mobilitate coregrafic actată, determinănd reactii diverse pe traseul uman al deplasării, pentru a fixa fotografic situatii prin care să ne redescoperim pe noi ănsine: Markus Hensler (Elvetia). Prin performance, către o istorie secventială a situatiilor tipizate de benzile desenate: Veres Szabolcs (România). Demascarea grotescului inflamării orgoliilor personale ăn situatii banal conflictuale: Bukta Imre si Elekes Karoly (Ungaria). Ritualuri grave si ritualuri ludice: Markus Janos (Austria). Ludicul ăn calitate de factor genuin de comunicare: Juhasz Jozsef (Slovacia). Dezinhibarea comportamentală - declansator al creativitătii: BMZ (Ungaria). Performance prin corespondentă, amprenta călcării ca sistem de comunicare: Alastair MacLennan (Irlanda de Nord). Aceasta a fost o selectie a reperelor festivalului; ne asumăm riscurile ei.
Se zvonea că acesta va fi căntecul de lebădă al "AnnART" - vezi dificultătile organizatorice. La finalul editiei a X-a, festivalul si-a demonstrat continuitatea ăntru vitalitate. Asadar, cu totii sperăm să mergem mai departe.