Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

l Între personalităţile care au primit în ultimele zile ale lui aprilie titlul de doctor honoris causa al Universităţii Bucureşti s-a aflat şi Antonio Tabucchi, bine cunoscut publicului nostru graţie romanelor şi povestirilor sale traduse de-a lungul anilor în limba română.

Dacă la masa rotundă care a precedat în data de 25 aprilie acordarea titlului, scriitorul italian a împărţit timpul în amfiteatrul Odobescu al Facultăţii de Litere cu Sashi Tharoor şi cu Norman Manea, abordînd problema a raportării artistului la politic, festivitatea decernării titlului l-a avut drept unic protagonist.

În cadrul dezbaterii despre funcţia socială a literatului, intervenţia lui Tabucchi a fost o pledoarie pentru sinceritate, ca garanţie a autenticităţii actului artistic, reluînd tema îndelung dezbătută, între alţi peninsulari, de Umberto Saba cu amplul articol Ce le rămîne de făcut poeţilor (1911, publicat însă în 1959). Dacă acesta din urmă le cerea confraţilor onestitate, polemizînd cu retoricul Gabriele D'Annunzio, contrapus lui Alessandro Manzoni, oaspetele nostru a amintit în treacăt doar de lipsa de autenticitate, implicit de valoare estetică, a literaturii sovietice scrisă la comandă.

Pentru discursul ca doctor honoris causa, Tabucchi şi-a ales singur tema şi a tratat-o, nu doar cu competenţa erudită a universitarului lusitanist avînd întinse lecturi din beletristica universală şi din domeniul metaliteraturii, ci şi cu reală plăcere, ţinîndu-i cu atenţia încordată pe toţi cei prezenţi.Recurgînd la comparaţia provocatoare cu religiile monoteiste ale căror consecinţe, spunea, "le avem astăzi sub ochi", profesorul italian, poate cel mai mare polemist al Italiei postbelice după Pier Paolo Pasolini, a reafirmat pericolul absolutizărilor şi în domeniul circumscris la arta cuvîntului. Întrebîn­-
du-se ce este literatura şi dacă ea are ceva în comun cu ştiinţele exacte, a citat mai mulţi teoreticieni, dar, mai ales, şi-a expus sistematizat punctul de vedere. După domnia sa, asemenea fizicianului care nu inventează, ci doar descoperă ceea ce există, şi creatorul de frumos, urmîndu-şi intuiţiile, ajunge la un rezultat notabil din punct de vedere cognitiv, chiar dacă, în acest caz, este vorba de o cunoaştere prelogică.

Atîta timp cît îşi scrie cartea, artistul - continua oratorul - are convingerea că ştie totul; odată opera încheiată, realizează în schimb că nu a făcut altceva decît să deschidă o uşă, urmînd să fie deschise, la infinit, o alta şi apoi o alta... În aceasta ar consta farmecul literaturii şi, se deduce, continuitatea ei.

De ce se scriu opere de ficţiune, ştiut fiind, cum scria Roland Barthes (citat, şi nu o dată), că viaţa este mai subtilă decît literatura? Tirada de întrebări din partea concluzivă a discursului sugerează mult mai mult decît o aserţiune sau o concluzie în chip de răspuns. Se scrie de teama morţii? ori a vieţii? din cauza trecerii mult prea grăbite a timpului? a nostalgiei pentru anii copilăriei? din pricina unui regret? a unei remuşcări? din dorinţa de a fi altundeva sau, dimpotrivă, de a rămîne în acelaşi loc?

Fără îndoială, aşa cum paginile publicate începînd cu 1975 (cînd la Bompiani i-a apărut primul roman, Piazza d'Italia) lasă să se înţeleagă, prezenţa şi intervenţiile lui Antonio Tabucchi nu pot fi de complezenţă; publicul venit să îl cunoască în Vinerea Mare ortodoxă a acestui an nu a fost cîtuşi de puţin dezamăgit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara