Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Aprilie de Gabriela Ursachi


Şt. Aug. Doinaş s-a născut la 26 aprilie 1922 şi împlineşte, în acest "anotimp discret" cu ingenua-i "prisosinţă verde", 79 de ani. Vîrsta de patriarh împătimit într-ale Logosului, inerent eveniment biografic, merită a fi luată în calcul datorită farmecului magic al cifrelor ei (7 şi 9) şi prin remarca de ordin cultural că numeroaselor volume de poezie, eseurilor şi traducerilor li s-a adăugat, nu de mult, şi un prim roman: T de la Trezor. Acesta vine să împlinească "datele intime ale vieţii spirituale" proprii Cărturarului, date care constituie - după cum însuşi spune - "singura biografie publică pe care un autor ar putea, cu modestia de rigoare, s-o divulge". Adept al "măştilor" ce ştiu să surprindă în multiple ipostaze adevărul poetic, Şt. Aug. Doinaş îşi dovedeşte flexibilitatea temperamentală de ucenic la clasici şi investeşte aici, în "traducerile imaginare", în deja celebrul "epigonism major" surplusul fiduciar al vocaţiei sale de literat filosof.
Într-un studiu dedicat lui Borges, intitulat sugestiv Gîlceava cărturarului cu lumea, Doinaş îşi mărturiseşte perplexitatea în faţa mulţimii şi mai ales a diversităţii "maeştrilor" sub al căror corymbus se întretaie cele mai variate coordonate intelectuale. Această lungă listă de mari spirite puse la lucru pentru a fixa nu atît inventarul descoperirilor borgesiene, cît mai ales itinerariul căutărilor sale, este citată în întregime de Doinaş care îşi deconspiră prin lunga enumerare voluptăţile referenţiale. Un cititor mai puţin prevenit, cufundat în acest ocean de lave primordiale, poate ieşi la suprafaţă zdruncinat fie şi numai de experienţa statistică, fără a mai vorbi de cea a asocierilor/ disocierilor ideatice. La Doinaş perplexitatea e doar un recul dictat de bunul simţ al logicii. Îşi revine rapid din insignifiantul colaps al percepţiei şi, cu sagacitatea-i cunoscută, purcede la alegerea apelor de uscat. Gestul îi este la îndemînă: maestru în ars combinatoria şi dotat cu o irepresibilă vis formativa, va detecta fără dificultate miturile semnificative ale literaturii borgesiene şi le va arhiva ca Ficciones (ficţiuni) în Biblioteca din Babel, loc cultural propice "fantasticului metafizic". De altfel, Doinaş însuşi, ca eu anonim al Universului care e Cartea, devine El Hacedor (făptuitorul) şi, în tradiţia unei "familii de spirite" cu fantezia creatoare ghidată de intelect, îşi creează precursorii: Macedonski, Pillat, Al. Philippide, Blaga, Arghezi şi Ion Barbu, P. Valery, Mallarmé şi T. S. Elliot, Goethe, Hölderlin şi alţii, mulţi alţii - circuite de siguranţă între faliile active ale conştiinţei sale creatoare.
Se ştie prea bine, din orice Fişă de dicţionar, că Şt. Augustin Doinaş a făcut parte din grupul "cerchiştilor", poeţi formaţi în jurul Revistei Cercului literar de la Sibiu. Este de notorietate şi faptul că ei au iniţiat un Manifest adresat lui E. Lovinescu la 13 mai 1943 în Viaţa, proclamînd autonomia esteticului. Astfel izbucneşte aşa-zisa "insurecţie" pur literară, prin care poeziei i se vor impune nu apele neîncepute ale unei noi iluzii, ci "izvoare părăsite" şi aparent ostile: istoricul, dramaticul, epicul. Aşa, acum şi aici Istoria literară va înregistra actul de naştere al poeziei lui Doinaş, sub semnul resurecţiei baladei. Oricîte corecţii ulterioare va aplica poetul legendelor, poemelor dramatice ori naraţiunilor evocatoare, ele vor rămîne parti-pris-ul său figurativ, marele "pod semantic" ce ne permite a conjuga cu o aceeaşi privire elementele mărturisite ce-i definesc programul existenţial: disciplina de sine, cultul formei şi încrederea în perfecţiunea pitagoreică, de esenţă muzicală. Ce pare straniu în tăietura precisă, de bisturiu, a acestor noţiuni enunţate de Doinaş însuşi este că "adevărul" lor intrinsec nu conduce la sinceritate, ci la rigorile unei axiome. Dar paradoxurile culturale nu rezistă. Într-un eseu din savuroasele sale Reflecţii, Thibaudet se foloseşte de o imagine etimologică pentru a stabili în ce măsură precizia şi sinceritatea sînt "două exigenţe contradictorii", între care ar trebui să alegem. Astfel, sincerus este un cuvînt latin care se aplica, la început, mierii sine cera (fără ceară). Dar pentru albina care o produce, mierea fără ceară nu există. Condiţia ei de fabricare este însăşi geometria fagurelui de ceară, figurile hexagonale care închid fiecare picătură de miere. O miere sinceră (fără ceară) va fi una fără precizie. Teoria lui Thibaudet revelă nu numai latenţele taumaturgice ale oricărui etimon, ci se constituie într-o artă poetică sui generis ce probează tocmai "sinceritatea" lui Doinaş. Dacă există ceva de reproşat acestui scriitor complex, este că nu are încrederea de a-şi scoate, uneori, "zăbala de oţel din gura sentimentalismului", pentru a scrie, de pildă, un Jurnal. A făcut-o o dată, ca experiment cultural, şi astfel a apărut în Măştile adevărului poetic (1992) un ciudat Micro-jurnal Anti-jurnal. Este formidabil magnetismul acestor notaţii de a surprinde, în scurtul interval dintre 19 aprilie şi 31 mai 1986, trei evenimente în egală măsură halucinante sub pana lui Doinaş: moartea lui Mircea Eliade, accidentul nuclear de la Cernobîl şi... Campionatul mondial de fotbal din Mexic. Poate un anume hazard ar reuşi să-l clintească pe erudit din credinţa sa că "adevărul se răzbună cu adevărat numai în cadrul ficţiunii".