Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Arghezi „camuflat” • 50 de ani de la moartea poetului • de Ştefan Cazimir

Ziarul „Adevărul”, nr. 7719 din 30 martie 2017, ne-a oferit, ca „ediție de colecție”, facsimilul ultimului număr al cotidianului omonim, la încetarea apariției sale sub constrîngerea regimului comunist: „Adevărul”, anul 65, nr. 18039, 31 martie 1951. În cuprinsul acestui număr de adio citim cu surprindere următorul text:

Carnetul nostru Minunile primăverii
Peste noapte florile au năpădit Cișmigiul. Grozavă-i primăvara ! Că a spuzit cu petale albe și roz pomii, cît ai bate din palme, nu-i nimica. Parcă altă treabă are? Dar să-și orînduiască ofrandele în straturi, în partere geometrice, armonizînd covorul galben de pansele cu lăicerul vișiniu de bumburuși; să le tivească artistic cu gazon, să înșire cît e grădina de vastă romburi și pentagoane de corole multicolore – asta-i minunea primăverii! Deștept anotimp, domnule!
Dar mă bate gîndul că s-a amestecat și iscusința omului în treaba asta. Am văzut mai deunăzi un om cu un hîrleț, ce umbla încetișor prin parc… Și alt om cu o desagă… Și un altul cu o sfoară… Și încă unul cu o roabă plină de brazde verzi… Și dacă nu mă înșală memoria, parcă am zărit și un muncitor cu o foarfecă mare… Nu crezi matale că au și dînșii un merit în succesul Cișmigiului, în triumful primăverii?
*
Lîngă Ministerul Agriculturii exista de multe, foarte multe primăveri, un vast teren viran. Dacă te uitai prin crăpătura zaplazului în alte dăți, tot în zilele lui Marte, ce observai? Truda primăverii să meșterească icicolea, printre mușuroaiele dopuroase ale maidanului, vreo păpădie, să prăsească un firicel de iarbă, să alinte tufa de cucută. În fitece an, tot de astea se ținea, nu ieșea din tipic. Ce a apucat-o acuma, netam-nesam? Ce i-a venit să săvîrșească, într-un singur început de sezon, ce n-a făcut în zeci, niciodată?
Fachirică primăvară, domnule! A lucrat discret în culise, adicătelea după zaplaz, să n-o vadă nimeni, și iaca s-a pomenit lumea într-o dimineață cu un mare scuar, croit și dichisit pe cinste, cu largi pardoseli de verdeață, cu alei de nisip printre ele, cu niște pomi în colțuri, cu bănci pe margini. Și cînd s-a îndepărtat gardul împrejmuitor în dimineața ceea poleită de soare, pe bănci se și desfătau, în iradierea călduță a primăverii, pensionari cu lulea sau fără, pe potecile corecte se zbenguiau copii.
Și oamenii ăștia vîrstnici priveau surîzători, ca din stal, spectacolul viu al orașului ce freamătă și trepidează în zona asta intensă : tramvaiele ce se încrucișează zăngănind și huruind, mașinile ce fulgeră în sensuri contrarii, trecătorii ce se întîlnesc o clipă venind din părți opuse, ca la un cadril modern ce-și schimbă mereu-mereu partenerii… Și orașul agitat și activ arunca la rîndul său o privire în treacăt din tramvaie, din mașini, de pe strada pietonilor – spre scuarul ăsta apărut miraculos, pe cărăruiele căruia zburdau copii și se încălzeau la soare, pe bănci, pensionari blajini.
Grozavă primăvară! Cînd a crescut grădina? Cînd a sădit iarba și florile? Cînd a scos din pămînt, ca pe niște trunchiuri de arbori,băncile? Cînd a construit, în fund, pavilionul?
*
A fost inspirat marele magazin bucureștean să-și oblăduiască expoziția sub egida primăverii. Cîteva spațioase etaje, înțesate cu produsele primăverii, într-un decor de crăci înflorite, de tot ce fantezia ei zămislește felurit și îmbelșugat. Iată-i eflorescența risipită aici, ca într-o imensă seră, ca într-un luxuriant parc. Lenjeria diafană ca alte petale, mătăsurile ca niște grădini și toate imaginile astea ale primăverii fecunde, cu miresmele ei din flacoane, cu tinerețea ei neastîmpărată, încorporată în mulțimea vizitatorilor, veniți să-i admire vraja!
Ei d-ta, vechi și romantic adorator al primăverii metaforice ! Nimic din cîte te încîntă aici n-a crescut spontan în priveliștea anotimpului suav. Ca să devină stofă și haină; ca să ajungă gheată și ciorap; ca să se comute în caiet și peniță, în miile astea de articole practice și frumoase, primăvara a trebuit să se lase dirijată și stăpînită de geniul omului, transformată de hărnicia muncitorului. Fără acest geniu e ca o plasmă lipsită de utilitate. E doar un simbol atunci. Numai simbol. Pe care-l împrumută colecturile ca să-și poetizeze întreprinderea : „Lozul primăverii”.
Pe parcursul lecturii și, mai intens, la sfîrșitul ei, ne invadează întrebările. De ce textul a apărut fără semnătură? Cine ar putea fi autorul? Un început de răspuns survine cînd ne amintim că un colaborator foarte activ al „Adevărului”, în primii ani postbelici (1946-1947), fusese Tudor Arghezi. Același ziar adăpostise cîteva gesturi de refuz ale poetului față de instaurarea agresivă a unor noi rînduieli literare: „În toate dictaturile șs.n.ț, unde se contabilizează suma ideilor, diferențele și zecimalele de dinaintea virgulei și de după ea, în loc să fie lăsată slova în voia destinului ei de 15 minute, am avut de îndurat spiritul de interpretare, din pricina că o idee, judecam eu, nu trebuie să fie otova și proastă.[…] O să mă resemnez… […] O să dau drumul atelierului meu de tipografie care zace înghețat, ruginit și inactiv de 10 ani, într-un colț de odaie, să tipărească înțelepciunile altora și să las prostiile mele pentru o viață viitoare, cînd voi fi poate mai slobod și mai calificat. […] Ori o să mă fac exclusiv liric, declamator și de un optimism obez, amestecîndumi cerneala cu limonadă roz. Și o să mă bucur de o stimă generală, de cofetar literar.” (Răscrucea, „Adevărul”, anul 61, nr. 16816, 19 martie 1947); „Îndată ce schimbi criteriul și adopți pentru lucrul scris dogma interogativă: «Ce-a voit să spuie scriitorul?», nu mai există literatură. Ea încetează la marginea expresiei. Scrutarea unui text în afară de sensul de corectitudine și de frumusețe a stilului dă în rătăcire și face dintr-o icoană șlefuită un capac de oală, trecut pe plită de pe o cratiță pe alta.” (Cum citim și înțelegem, „Adevărul”, anul 61, nr. 16991, 18 octombrie 1947) Colaborarea lui Arghezi la „Adevărul” se încheie cu tableta De Anul Nou, apărută în nr. 17050 din 31 decembrie 1947.
Ne întoarcem la enigmaticul text din numărul de colecție, lăsînd condeiul să alerge slobod printre rînduri, spre a sublinia ici-colo cîte un crîmpei, cîte o sintagmă, cîte un cuvînt : „a spuzit cu petale albe și roz pomii”, „să-și orînduiască ofrandele în straturi, în partere geometrice, armonizînd covorul galben de pansele cu lăicerul vișiniu de bumburuși”, „mușuroaiele dopuroase ale maidanului”, „largi pardoseli de verdeață”, „dimineața ceea poleită de soare”, „iradierea călduță a primăverii”, „pe potecile corecte se zbenguiau copii”, „un cadril modern ce-și schimbă mereu-mereu partenerii”, „un decor de crăci înflorite”,”efervescența risipită aici, ca într-o imensă seră, ca într-un luxuriant parc”, „Lenjeria diafană ca alte petale, mătăsurile ca niște grădini”, „Ei d-ta, vechi și romantic adorator al primăverii metaforice!” Apostrofa autorului se întoarce spre cititor, îndemnat să-și amintească alte „primăveri metaforice”, acelea însă cu paternitatea la vedere: „Parcă ar fi înflorit azi-noapte, fecundată de stele reci, livada și parcă florile, desprinse din locul lor, ar pluti și în ramuri, șovăind să plece sau să se întoarcă. Petalele pribegesc îmbătate de fericirea ridicării mai sus și peste destin, peste pămînt și crengi. Poezia e harul fiecărei gîze și al fiecărui fir de iarbă pitit și o trăiește cu exuberanță toată grădina.” (T. Arghezi, Fluturele de chiciură, „Informația zilei”, an III, nr. 527, 25 iunie 1943) Între cele două texte, afinitățile sînt frapante. Aceleași subtile îmbinări ale cuvintelor vechi cu neologismele. Aceeași muzică. Același fior. De cine e proza nesemnată din numărul ultim al „Adevărului”? Întrebarea ar trebui formulată altfel: cine altul decît Tudor Arghezi ar fi putut s-o scrie? Credem, așadar, că „Adevărul” n-a vrut să se despartă de cititori fără un ultim salut din partea vechiului său colaborator. Poetul n-a pregetat să-l ofere, iar cenzura a permis imprimarea textului, cu condiția imperativă a publicării lui sub anonimat. Îndărătul insolitei întîmplări se poate bănui un lanț de complicități curajoase, demne de respect și admirație într-un timp al opresiunii triumfătoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara