Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Arheologie literară de Irina Marin


Apărută în 2003 la Editura Vinea, cartea Elenei Pasima Curtea-de-ape adoptă stilul dens, supralicitat, al manierismului literar. În descendenţa Crailor lui Mateiu Caragiale, personajele din acest roman duc o existenţă liminară, la graniţa dintre absurd şi revelaţie, dintre promiscuitate şi sublim, într-un oraş pe care îl bănuim a fi Bucureşti încărcat de toate contrastele atmosferei tipic balcanice.

Stilistic vorbind, cartea prezintă aceeaşi tendinţă spre sinteza oximoronică, spre juxtapunerea paradoxală, pe care o întâlnim şi la nivelul conţinutului. Cuvintele se înlănţuiesc cu fluctuaţii şi inflexiuni idiosincratice neaşteptate, în timp ce formulările neologice tresar adesea sub zvâcniri, sub răbufniri, de sintaxă veche. Aflăm în paginile cărţii, ca într-o adevărată arheologie a limbii, straturi stilistice diferite, întrepătrunse neverosimil, iar efectul este acela de dialog intim al textului cu sine însuşi, un dialog în care funcţia de semnificare trece în plan secund.

Mai mult decât un simplu caleidoscop al cuvintelor, romanul ne propune o fuzionare de lumi, reificate în punctele lor de contact, devenite obiecte de contemplaţie estetică. Palimpsestul limbii este, implicit, unul al memoriei afective şi al trăirilor, cuvântul având valoare existenţială, fiind creator de lumi. „Eu în altă Varşovie am avut treburi,” spune Evelyn Sonjacoffski, confruntat cu imposibilitatea fizică de a se fi aflat în oraşul cu pricina. „Varşovia în care hălădui eu e limbajul meu privat.”

Lumea pe care cuvintele Elenei Pasima o plăsmuiesc este, de cele mai multe ori, una imundă, precum cea a Crailor de Curtea Veche, o lume a contrastelor în care promiscuitatea sordidă se împleteşte cu estetismul diafan, elitist, o lume pentru care nu cred că există o mai potrivită caracterizare decât cea pe care autoarea însăşi o sugerează la un moment dat: starea de greaţie.

Din bogăţia scriiturii romanului se desprind descrierile sinestezice, care acaparează şi pun în mişcare toate simţurile, le stârnesc, le frustrează, le agresează. Naraţiunea se topeşte sub tensiunea barocă a viziunii, se sublimează în poezie sau, dimpotrivă, devine tăioasă, cu asperităţi de invectivă. Versatilitatea registrului nu lasă cititorului nici un moment de relache, dar îi oferă în schimb fascinaţia cuvântului insurgent, redescoperit.



Elena Pasima, Curtea-de-ape, Editura Vinea, Bucureşti, 2003, 320 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara