Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Artişti în atelier:
Arheologii, scenarii şi chipuri ale modernităţii de Petre Tănăsoaica

Primul gând care mi-a venit la o aruncare de privire asupra expoziţ iei lui Aurel Dumitru, de la sfârşitul lunii iunie din Râmnicu Vâlcea, m-a trimis cu gândul la un text, din care decupez o exclamaţie învăluită în melancolie, al lui A.E. Baconsky, din Remember.

Citez din memorie, fără a avea puterea de evocare a acelor rânduri, când poetul şi eseistul, cu solide studii pe cont propriu asupra Artei Renaşterii din Italia şi din Ţările de Jos, spunea, aflându-se într-o noapte devastată de un vânt pustiitor de primăvară la Viena (şi nu pot băga mâna în foc şi să certific aici că vântul acela era real sau doar înlocuia un sentiment devastator de sărăcie după periplul îndelung prin muzeele austriece), că istoria ţării sale a fost acoperită de straturi groase de pământ, că ea s-a retras din lumina solară în cea subpă- mânteană, mai greu de găsit. În mare parte, lucrările lui Aurel Dumitru îşi au filonul în experimentele anilor de după deceniul şapte, detaşându-se cumva printr-o singularitate subliniată mai ales de aşezarea într-o scenografie cuminte, curată, cu un balans mereu corectat, dinspre un figuratism impresionist spre abstractizări uşor recognoscibile. În mare parte a lucrărilor găsim acele cetăţi pe care le visa Baconsky la Viena, dezgropate şi luminate de cercetări interioare şi imaginative, nu lipsite de melancolie, cum am mai spus. Aş putea numi, cu o îndrăzneală pe care artistul ar putea să mi-o ierte, lucrările din această categorie drept pictură obiectuală, pentru că, în ramele de lemn, în locul pânzei se aşază panouri pe care construiesc tulburătoare machete ale unor cetăţi dispărute, vetre ale unor comunităţi animate de imaginaţie. Îngroparea în structura câmpului vizual a unor relicve uşor de recunoscut, mici cioburi de vase de lut, şi reconstrucţia unor ziduri din cretă ori ipsos formulează trasee pe care tu însuţi, privitorul, eşti obligat să reconstruieşti, cu propria imaginaţie, aşezarea abia deslu- şită.
Absolvent al Secţiei de Pictură şi Scenografie a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, Aurel Dumitru poartă cu sine şi amintirea anilor de ucenicie de la Liceul de Artă, din Timişoara, unde i-a fost elev lui Ştefan Bertalan, dar şi al celebrului profesor desenator Podlipny. Regăsim, de multe ori, acribia construcţiei prin desen a structurilor lumii materiale, a amănuntului pe care realitatea îl ascunde în întreg tocmai pentru a-l revela cu mai multă forţă. În această idee, organizează şi tablouri pe care le semantizează ca obiecte instalaţii; în rama lor, scripeţi de lemn dau iluzia că peisajul s-ar putea lărgi la nesfârşit, că scenele unor mulţimi de chipuri ar putea să asedieze întreaga perspectivă vizuală. Un aparat de măsurare a presiunii, fixat pe rama unei astfel de lucrări, dă chiar sentimentul că ar putea avea loc o explozie, că mulţimea de chipuri n-ar mai putea fi ţinută în limitările câmpului, acoperit dintr-o margine în alta de ele şi că ar putea să invadeze orizontul.
O altă serie de lucrări te duc automat cu gândul la Marcel Duchamp, cel pe care l-am descoperit, nu cu mult timp în urmă, la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Roma, acele ready-made cărora textul unei explicaţii ce ţine loc de titlu le schimbă dintr-o dată sensul percepţiei iniţiale, transportându- te în câmpuri semantice de o poeticitate exclusivă. Obiectele lui Aurel Dumitru intenţionat, poate, nu sunt denumite, pentru ca imaginaţ ia privitorului să reconstruiască şi să recunoască singură teritoriile simbolice de unde vin. Un astfel de obiect ar putea fi un capac de fântână, un altul tăblia de lucru de la tejgheaua tâmplarului, ori pur şi simplu oblonul unei ferestre în spatele căreia se ţes absolute intimităţi. Din aceeaşi categorie fac parte şi lucrările care încorporează tuburi de culori, a căror plasticitate o exploatează la maximum. Redescoperi că, aşezate unul lângă celălalt, ele pot deveni coloanele unui templu egiptean ce ascund vibrante şi misterioase vieţi de preoţi şi faraoni aflaţi în perpetuu ritual de eternizare. Alteori, ele sunt chipuri şi siluete, reconfirmă materialitatea abia schiţată a unor portrete ce le însoţesc, devenind instant umbrele acelei realităţi căutate mereu. Însoţindu-se de machetele cetăţilor de calcar, acestea din urmă sunt populaţii transfigurate ale părerii că ar fi fost cândva, rămânând surprinse de revitalizarea nouă. Sunt descoperite, cum proceda altădată Ştefan Bertalan pe hârtie milimetrică, talpa însângerată a unui picior, însoţită în caroiaj de umbra unui fluture uriaş. Astfel, totul decurge, din aproape în aproape, ca într-o aventură de reconstituire a urmelor materiale din preistorie până în pragul modernităţii, cu instrumentele de lucru ale unui poet ce-şi permite să le înnobileze cu delicateţe de orfevrier, ştergându-le continuu de praful multimilenar. Câteva panouri, dintr-o epocă probabil mai veche, amintesc de experimentele lui Horia Bernea, cel care îşi construia Praporii ca pe nişte câmpii zburătoare, numai că Aurel Dumitru le ridică pe simeze cu cete de mucenici, umbre ale unei credinţe aflate în desfăşurare, nu atât ca invocaţie a lor, cât mai ales ca o recunoaştere urgentă.
Fost scenograf la un teatru de păpuşi din Transilvania şi retras acum la atelierele sale din Blaj, Aurel Dumitru trădează continuu apetitul său pentru construirea decorurilor de scenă ce-i aşteaptă pe actori să-şi trăiască viaţa. Exceptând panourile pictate şi lucrările în care sunt folosite tuburile de culoare, cromatica folosită este una naturală, epurată de intervenţii majore, încât lumina să poată fi liberă să şteargă asperităţ ile, dând sentimentul profund de curăţenie. Acolo, în expoziţie, dar şi în atelier, lucrările sale s-ar putea însoţi de Getica lui Pârvan. Nouă, cel puţin, ne-a trezit o irepresibilă poftă de recitire a ei .

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara