Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Aniversare:
Articol necunoscut al lui Şerban Cioculescu despre Ion Barbu de Simona Cioculescu


Ion Barbu (Dan Barbilian în acte) a fost un personaj cunoscut pentru originalitatea sa, mergând uneori până la insolit. Reputaţia de excentric şi-a avut originea, poate, în unicitatea situaţiei sale de om de ştiinţă şi de literat, într-o societate românească în care o asemenea performanţă nu mai fusese atinsă. S-a adăugat acestei particularităţi, singularitatea modului său de viaţă: simultan cercetător auster, inovator, dedicat operei sale matematice şi om de viaţă, admirator al feminităţii, perpetuând la maturitate voioasele petreceri goliardice, cu dese ciocniri de cupe.

Caracterul când deschis larg prieteniei şi comunicării, solar şi confratern, când închis, cu răzvrătiri, negaţii şi ceţuri nordice făceau din Ion Barbu un competitor imprevizibil, cu izbucniri teribile şi retractări tot atât de bruşte, pretinzând prietenilor lui un grad înalt de înţelegere, chiar de adaptabilitate. De aceea, cu atât mai preţioase au fost prieteniile poetului, cele de o viaţă (cu Tudor Vianu şi Alexandru Rosetti, de exemplu), sau cele ivite mai târziu în viaţa lui, cu Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu să spunem, care erau cu şapte ani mai tineri decât el. Ca ilustrare oferim spre lectură şi neuitare (pe 19 martie se împlinesc 110 ani de la naşterea marelui poet şi matematician) cu un text scris în 1977 de Şerban Cioculescu şi rămas, după ştiinţa noastră, inedit. El sugerează ambianţa intelectuală a unei epoci revolute, deceniul al patrulea al secolului trecut, în care polemicile, confruntările maliţioase erau la ordinea zilei. Şi ce era rău?

Simona CIOCULESCU



O glumă în versuri inedite

Cu ocazia apariţiei micromonografiei Ion Barbu de Tudor Vianu, - exemplarul meu pe hîrtie Vidalon este datat 19 martie 1935, - a avut loc o polemică, stîrnită de Vladimir Streinu, care afirma că autorul ei îşi luase unele subtile interpretări, direct de la sursă, adică de la vechiul său prieten, pentru elucidarea pasajelor ermetice. Cum era de aşteptat, Ion Barbu a dezminţit categoric, iar atunci s-a încins o straşnică polemică, la care au luat parte, în afară de cei trei în cauză, atît Alexandru Rosetti, editorul, cît şi subsemnatul. Teatrul bătăliei a fost în acea împrejurare, în cursul verii aceluiaşi an, pagina a doua, literară, a ziarului Facla, condus de Ion Vinea, iar cel ce "asezona" interviurile şi scrisorile, de ambele părţi ale baricadei, era N. Carandino, care mi-a şi dăruit, ştiindu-mă amator de autografe, replicile tăioase ale lui Ion Barbu, revelat ca un redutabil pamfletar. Deşi la acea vreme nici Streinu, nici scriitorul acestor rînduri, nu mai eram profesori la Găieşti, Ion Barbu inventase, ca să ne minimizeze, termenul găieştinari, care ne-a făcut şi pe noi să rîdem, atît era de reuşit. Nici Al. Rosetti n-a fost cruţat de mînia arţăgosului poet şi a căzut astfel, cu Vladimir şi cu mine, în tabăra noastră. Tudor Vianu i-a trimis atunci lui Ion Barbu aceste versuri, rămase inedite:



"Scrisoare (confidenţială şi nepublicabilă) lui Ion Barbu".



"Nici ploile ce cad mereu

pe-aice

Nici frigul care, orişice s-ar zice,

Prietene, nu-l resimţim în vine,

N-au temperat ardorile din

mine.



Călare tot mereu pe metereze

- în ciuda formei mele cam

burgheze -

Sunt gata de asalt şi nu mi-e

frică

Să-nfrunt cu riscuri hidra inamică.



Aud deci c-ai pornit cu nişte

inşi

O harţă despre care secoli ninşi

Vor pomeni în vorbă şi în scris

(O ipoteză, dacă mi-e permis!).



Cunosc puterea ta neprihănită

Dar dacă hidra vrea să te înghită,

întocmai ca Roland, pierdut

în zare,

Fă să răsune corn de vînătoare.



Deşi nu sunt margrav şi nici

baron

Voi şti să le dau bine la... pardon

Şi vom jertfi mistreţi şi ciute

Pentru-a cinsti victoriile avute.

Sinaia, 26 iulie 1935"

Forma "cam burgheză" de care vorbea Vianu era o aluzie exclusiv la supradimensionarea pîntecului său.

Peste 17 ani, Tudor Vianu dădea la lumină o versiune din Antoniu şi Cleopatra, în cadrul colectivului pentru tălmăcirea Operelor Shakespeare. Traducerea era cam prea diluată, cu mai multe sute de versuri peste acelea ale originalului. Atunci, cum comentam cu Ion Barbu şi cu Vladimir Streinu, la Capşa, această rentabilă performanţă, remunerată numeric, destinatarul mi-a dăruit autograful lui Vianu şi a scris mărunt, sus, în colţul din stînga al foii:

"Lui Şerban Cioculescu, adversarului din '35 şi aliatului de astăzi, în faţa noii Ťhydrauliceť inamice.

Ion Barbu

28. 12. 1952"


Volumul tălmăcirii cică ar fi fost umflat la pompa hidraulică!

Nu aş fi dat la iveală aceste foarte nostime versuri ale lui Tudor Vianu, "confidenţiale şi nepublicabile", cu adnotaţia maliţioasă a lui Ion Barbu, dacă Alexandru Rosetti n-ar fi publicat recent scrisorile lui G. Călinescu către dînsul, parcă "mai confidenţiale şi mai nepublicabile" (dacă ar fi posibil comparativul)...

12 noembrie 1977

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara