Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Artişti din Transilvania de Pavel Şuşară


În mod curent, presa culturală bucureşteană reflectă exclusiv mişcarea artistică din spaţiul de referinţă. Rareori, şi doar în măsura în care există implicări directe, se mai comentează şi cîte un eveniment care a avut loc şi în alte zone ale ţării. Această situaţie deja cronicizată a dus la o anumită enclavizare a mişcărilor artistice din diferite regiuni ale ţării, iar proasta comunicare face ca însăşi sensibilitatea receptării să suporte nenumărate disfuncţii. Dacă sudul României şi Moldova, adică aproximativ spaţiul vechiului Regat, se mai regăsesc în acelaşi tip de reprezentare şi în acelaşi orizont de aşteptare, Transilvania şi Banatul, dar, în special, Transilvania, continuă să rămână un vast teritoriu necunoscut şi încă neexplorat pentru istoriografia românească de artă. Adevărata profunzime a clivajului dintre Sud-Estul şi Nord-Vestul ţării nu o oferă, însă, spaţiul rarefiat şi amăgitor al culturalului, ci acela frust şi necruţător al economicului. În vreme ce la nivelul festiv al marilor evenimente artistice, obiectele pot circula într-o stare extatică de la Bucureşti la Cluj, la Timişoara, la Oradea sau la Satu Mare şi viceversa, prilej cu care muzeele tind să se intoxice cu propriul lor triumf, pe piaţa de artă lucrurile sunt aduse brusc la scara lor adevărată. În Bucureşti şi în împrejurimi interbelicul transilvănean este asociat mecanic şcolii maghiare şi are în mod strict atîta căutare cîte şanse are de a fi repatriat profitabil, iar în spaţiul bănăţeano-transilvănean, cu excepţia cîtorva nume legendare, pictura sudică nu are nici o trecere. Această situaţie aberantă a dus la consecinţe cel puţin la fel de aberante: un artist de anvergura lui Hans Mattis-Teutsch, de pildă, căruia nu i s-a tipărit nici un album în România, are nu mai puţin de patru albume în Ungaria şi unul în Germania, cel din urmă realmente copleşitor. Reflexul imediat al acestor acţiuni, administrate cu un remarcabil profesionalism de către doi galerişti maghiari, este acela că, în relativ scurt timp, cota de piaţă a pictorului a depăşit semnificativ suma de 50 000 euro (de curînd un peisaj timpuriu al lui Mattis Teutsch s-a vîndut la Budapesta cu 75 000 euro), dar şi acela că piaţa românescă s-a golit iremediabil de un fond de lucrări cu totul excepţionale. În aceste condiţii este inacceptabil să nu receptăm măcar evenimentele culturale, cum ar fi organizarea unei expoziţii sau apariţia unor cărţi, dacă în ceea ce priveşte administrarea operelor ne-am dovedit convingător incapacitatea.

În afara multor asemenea acţiuni, dintre care pe unele le-am comentat pe larg la momentul potrivit, o expoziţie şi patru apariţii editoriale reţin atenţia într-un mod deosebit, şi pentru faptul că expoziţia şi două publicaţii privesc direct familia Mattis-Teutsch, dar şi pentru acela că la originea tuturor celor patru cataloage/albume se găseşte o personalitate bine cunoscută în lumea artei, şi anume româno-germanul Georg Lecca, de al cărui nume se leagă momente foarte importante din cariera multor artişti din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad, Braşov etc.

Expoziţia amintită a fost organizată în toamna anului 2003 la Muzeul de Artă Braşov şi ea l-a readus în actualitate pe Ioan Mattis, fiul lui Hans Mattis –Teutsch. Născut în 1913, Ioan Mattis vine în imediata noastră contemporaneitate (el moare la Braşov în 1988) cu întreaga problematică artistică şi cu mentalitatea estetică ale pictorului interbelic. Făcînd parte din aceeaşi generaţie cu Ţuculescu, Baba, Ciucurencu, Ţipoia etc., adică generaţia artiştilor formaţi în libertate şi intraţi, apoi, la maturitatea lor deplină, în cea mai agresivă captivitate, el a trebuit să facă faţă unor presiuni contextuale şi subiective pe care cu greu le-ar fi putut suporta un om obişnuit. Perfect racordat la momentul artistic internaţional, cu o vocaţie indiscutabilă pentru cercetare în spaţiul limbajului şi în acela al codurilor artistice, cu o sensibilitate în care intrau deopotrivă sugestii expresioniste şi art nouveau, el trebuia să supravieţuiască profesional în plin dogmatism, pe de o parte, iar, pe de altă parte, deşi născut şi format în lumea de imagini a ilustrului său tată, el trebuia să se comporte şi să se propună ca un artist eliberat de modele şi de orice tip de constrîngere. Şi în aceste condiţii, potenţial destructive pentru orice formă de exprimare liberă, Ioan Mattis a reuşit să se afirme ca un artist de anvergură europeană, cu o mare mobilitate, dar şi cu o la fel de riguroasă consecvenţă în ceea ce priveşte propriul său orizont de creaţie. Expoziţia de la Braşov a readus în actualitate, prin lucrările lui Ioan Mattis, un artist pe care astăzi nu suntem încă suficient de bine pregătiţi să îl receptăm aşa cum se cuvine.

Tot pe Ioan Mattis, de data aceasta pe Mattis Janos, îl priveşte monografia lui Almasi Tibor, apărută la Györ, sub aegida Fundaţiei Triade şi cu sprijinul lui Georg Lecca. Asemenea expoziţiei de la Braşov, deşi fără nici o legătură directă, monografia reactualizează opera unui important pictor contemporan şi face un pas important către lansarea lui spre spaţiul european.

O monografie de asemenea, de data aceasta una artistică a Gheorghienilor, mai exact , Topografia artistică a depresiunii Gheorghienilor, prima de acest fel apărută la noi, sub aceeaşi aegidă a Fundaţiei Triade şi sprijinită de acelaşi Georg Lecca, scrie Muradin Jenö din Sf. Gheorghe.

Cea de-a patra publicaţie este un catalog cu aspiraţii de exhaustivitate închinat graficii lui Hans Mattis-Teutsch, o carte exemplară în ceea ce priveşte acurateţea şi rigoarea informaţiei, alcătuită tot de Almasi Tibor şi apărută la Györ, cu implicarea aceluiaşi cuplu Triade-Lecca.

În sfîrşit, cea de-a patra apariţie editorială îl priveşte pe sculptorul Iszak Marton din Târgu Mureş, ca un omagiu pe care filiala UAP, Fundaţia Triade şi neobositul G. Lecca i-l aduc venerabilului sculptor la împlinirea vîrstei de 90 de ani. Dacă Hans Mattis-Teutsch, Ioan Mattis şi zona Gheorghienilor sunt mai bine cunoscuţi, măcar şi numai după sonoritatea numelui, Iszak Marton ar trebui prezentat. Pentru că el este, privit înlăuntrul operei lui de peste şaptezeci de ani, o adevărată conştiinţă a modernităţii. Prin urmare:

Deşi Izsak Martin se formează artistic la limita dintre deceniile trei şi patru ale secolului trecut, adică într-un moment în care furia primului val avangardist se mai temperase oarecum, în mod legitim el se înscrie în atmosfera şi în spiritul acestuia. Faptul că s-a născut mai tîrziu şi că nu a fost printre fondatorii mişcărilor insurgente îl scuteşte de toate neliniştile şi excesele revoltei, iar acela că nu s-a născut prea devreme şi că nu a apucat să se fixeze în orizontul gîndirii cumpătate şi în confortul academismului sănătos îi oferă privilegiul de a privi lumea, în general, şi lumea artei, în particular, cu multă relaxare şi cu tot atîta supleţe. În mod firesc, el este, asemenea întregii sale generaţii, beneficiarul unei bătălii cîştigate pe toate fronturile artei, de la cel ideologic şi pînă la acela, mult mai anevoios, al expresiei propriu-zise. O dată încheiată această luptă cu materia, cu memoria tiranică a statutului clasic şi cu vocaţia patetică a creatorului romantic, pătruns de spiritul eternităţii şi bîntuit iremediabil de reverii demiurgice, adică aceea cu biftecul pe care Brâncuşi îl asociase eroismului renascentist, Izsak Martin şi, asemenea lui, încă mulţi sculptori din aceeaşi perioadă, se poate raporta la asemenea experienţe ca la un patrimoniu dobîndit şi ca la o moştenire legitimă. Cucerit, în mod cert, de gesturile spectaculoase care l-au precedat, el are posibilitatea de a se manifesta multiplu, neconvenţional şi riguros în acelaşi timp,tocmai pentru că este degrevat de sarcina pioneratului, dar şi eliberat de sub tirania nenumăratelor prejudecăţi. Astfel, cel puţin trei tendinţe estetice, care sunt, în acelaşi timp, tot atîtea modalităţi de a gîndi forma plastică, îi stau la îndemînă fără a lăsa vreo clipă senzaţia că egala lor forţă de seducţie ar putea fi interpretată ca o indecizie în ceea ce priveşte exprimarea unei atitudini perfect individualizate. Estetica Art nouveau, cu traseele ei muzicale şi fluide, ascetismul giacomettian, acela în care materia se surpă asemenea cărnii intrate în putrefacţie, şi purismul brâncuşian, dar într-o variantă mai ezitantă şi mai puţin controlată la nivelui ideii, iată cele trei formule majore ale modernităţii pe care Izsak Martin şi le însuşeşte, cu întreaga îndreptăţire a celui care se raportează la istoria formelor ca la un fenomen natural. Fără a le fi inventat el însuşi, aceste forme devin ale lui prin siguranţa lecturii şi prin participarea vie la destinul lor în plină expansiune.

Prin această subtilă experienţă a înţelegerii şi a solidarităţii, a asimilării şi a reconstrucţiei, sculptorul depăşeşte mecanica abisală a creativităţii pure şi devine, mai mult sau mai puţin conşient, un hermeneut al energiilor latente care zac în istorie şi în materie şi o conştiinţă, cu vocaţie enciclopedică, a modernităţii înseşi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara