Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Asfinţit cu ghioc (III) de Constantin Ţoiu


Plăcut destins de cele aproape două ore de înot, se aşezase cu jurnalul lui Sisi în mână, pe scaunul de lemn orăşenesc al coanei Lenuţa şi care pârâi sub el ca un moşneag cârcotaş, de vechi ce era.

Îşi amintise imediat de ziua când era plecat în Germania invitat la Universitatea din Köln, iar Sisi rămăsese singură acasă. Fiindcă nu suporta să stea singură, se mutase la Fiţa, prietena ei cea mai bună, decoratoare la un teatru, şi care locuia pe una din străduţele ce se fac din Calea Dorobanţi spre Floreasca, o uliţă străveche, Pitarul Hristache. Cum avea să rămână în Germania vreo două săptămâni, profitase de acest lucru, angajând doi meşteri recomandaţi de Fiţa să facă nişte transformări în apartamentul lor din Domenii, moştenit de la nişte Ghiculeşti, altă ramură.

Sisi suportase greu plecarea. Era prima dată şi pentru mai multe zile când se despărţea de Dinu. Cunoştea textul pe care Sisi i-l citise la întoarcere. Totdeauna îi citea câte ceva şi el asculta cuminte. Ce i-o fi venit însă să-l recitească în ziua aceea la Mangalia?... Trăgând caietul sub ochi, citi mai departe:

...Şi asta a ţinut aşa până la ora unu. La Fiţa, când am ajuns, am încercat să dorm. Imposibil. Cele mai oribile gânduri au pus stăpânire pe mine. Am simţit nevoia să vomit ca-n gară la plecare, când, aşteptând să pornească trenul şi văzându-te la fereastră, mi s-a părut că ţi se umeziseră ochii...

O tuse convulsivă îl apucă. Probabil că stătuse prea mult în apă... Continuă:

...M-a cuprins atunci o deznădejde şi mai mare. Mâine îmi voi petrece toată ziua aici. Cu tine. Frau Sorge o să se supere, dar nu mai contează. Pentru că niciunde nu te simt mai aproape decât în casa asta a noastră bătrână, mare şi frumoasă care nu mă mai sperie. Şi mă amăgesc cu iluzia că poate ai să simţi că sunt totuşi aici şi c-ai să telefonezi. Azi noapte am avut un coşmar teribil. Visam că Fiţa îmi spusese că te-ai întors, dar că tu nu voiai să-i spui unde te aflai, nemaivoind să ştii de mine!... Am ţipat în somn, Fiţa m-a trezit şi mi-a adus un pahar cu apă. Acum sper să dorm puţin. Sper ca de astădată să visez frumos. De mi-ai telefona!... Aş fi atât de fericită să te aud! Pe mâine, iubirea mea!



Trăsese pe el costumul lui kaki vechi cumpărat în Germania şi în care se simţea tânăr, uşor. Bluza îi plăcea cel mai mult. Avea patru buzunare mari, aplicate, cu câte un nasture de metal brun, de tunică militară şi în care încăpeau tot atâtea cărţi, groase.

Pasiunea lui: cititul, fluturii şi lucrurile vechi. Dedesubt, pusese un maieu bleu marinăresc trăznind a lavandă. O cochetărie de-a lui, de când se mutase în Bucureşti având succesele acelea la femei care îl mirau şi pe el, - pe vremea aceea, un băiat de treabă, la locul lui.

Aruncând la iuţeală o privire în oglinda de bâlci, cu rama galbenă pictată cu păsărele verzi, zestrea coanii Lenuţii, îşi aduse aminte cum îi spusese Sisi, puţin după ce se cunoscuseră, că semăna cu Zelea Codreanu... Ca Ghiculeasă, os de domniţă, se cunoşteau. Odată fuseseră împreună cu mai mulţi camarazi la Agapia. Aceeaşi ochi întunecoşi, verzui, culoarea lichenului iubind nordul. Acelaşi păr castaniu spre roşcat, rebel; acelaşi mers, apăsat...

Cu toate că - susţinea Sisi - se deosebeau ca de la cer la pământ, ori invers: Dinu fiind vesel, deschis, exuberant, dezordonat, nu ca celălalt, sumbru; şi îi plăcea să glumească, ori să arunce avocăţeşte fraze celebre, cum striga de pildă anarhistul londonez - noi suntem în ordine mai ales când suntem în dezordine!...

(Va urma)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara