Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Atenţie la Talpa Parlamentului! de Mircea Mihăieş

Dacă la o lună de la trecerea mai spre partea sedentară a lui Iliescu şi Năstase singurule lucruri negative despre noua putere sunt observaţii de genul: "De ce-a băut Băsescu din sticla de şampanie şi nu s-a mulţumit doar să ciocnească simbolic cu poporul?", înseamnă că deruta pesedeilor e mare de tot. Cozile de topor ale vechii puteri mai încearcă câte o diversiune (un fel de Uncle Fester din "Adams Family" făcea o comparaţie între Băsescu şi Funar, pe motiv că ambii vorbesc mult), dar eforturile sunt inutile: se pare că nu mai există mare interes pentru palavrele lor. Un domn pesedisto-peremist până-n vârful unghiilor îmi comunică sumbru, cam din două în două zile: "Vă bucuraţi degeaba! În şase luni vin anticipatele şi vă măturăm, cu Băsescu ăsta al vostru!"

E drept, Năstase nu se dezminte chiar de tot: amintindu-şi că în perioada 1996 - 2000 a fost campion mondial la trimis scrisori pentru amuzamentul curcilor, acum şi-a reintrat în mână, învinuindu-l pe Băsescu de (în)călcarea Constituţiei pe vreo şapte bătături. Păi, la o aşa Constituţie, nici nu mă mir că un preşedinte cu mersul apăsat riscă în fiecare moment să spargă ditamai coşul cu ouă! În realitate, Băsescu nu face decât ceea ce a promis în campanie, obţinând votul popular pentru asta: încearcă să fie un preşedinte puternic. Deocamdată, n-am observat să fie deraiat spre autoritarism sau cine ştie ce ilegalităţi de tipul celor prezente în faimoasele stenograme guvernamentale. Pur şi simplu, se opinteşte să scoată din nămol maşinăria înţepenită a statului. Dacă Iliescu era fericit să troneze pe capra unei republici fără hăţuri, se pare că vechiul timonier ştie unde sunt ascunse frâiele.

Treaba cu anticipatele însă chiar că mă amuză! La o adică, cine-o fi având nevoie de ele? Păi, să-i luăm pe rând: PSD-iştii? Nici vorbă. A accepta să intre la anticipate la câteva luni după ce scăderea spectaculoasă a impozitelor se va face simţită ar însemna pură sinucidere. Cu problemele interne ale partidului, cu incompatibilitatea tot mai greu de ascuns între bătrâni şi tineri, cu ura vizibilă de la o poştă între Năstase şi Iliescu, aceşti Karenin şi Karenina ai scenei politice româneşti, cu spaima marilor corupţi că vor înfunda puşcăriile (motiv pentru care-şi caută deja apărători în rândurile noii puteri), nu prea văd cine să se mobilizeze pentru campanie.

Sau poate-l clonează pe Geoană, că tot s-au învăţat pesedeii s-o încaseze prin intermediari - boşii din partid nu-l percep încă pe "Mirciulică" drept unul de-al lor, în ciuda albăstrimii până-n vârful urechilor etalate de tennis-man-ul cu succes la senatori americani de vârsta a treia. Cât despre direcţia Ponta-Daciana, va mai trece apă pe Dâmboviţa până să-i dorească cineva la cârmă.

Cu un guvern trecut prin parlament mai uşor decât se aşteptau chiar şi cei mai optimişti suporteri ai D. A., Alianţa nu are, în clipa de faţă, motive serioase de îngrijorare. Dacă premierul va fi cu ochii pe ministerele sensibile (Justiţia şi Internele în primul rând), dacă va supraveghea îndeaproape mişcările verigilor slabe (Copos, Şereş), nu cred că pot interveni mari surprize. Deocamdată, mecanismele administrative par să se mişte uşor, "ordonatorii de credite" ştiu ce au de făcut - rămâne speranţa că nu-şi vor pierde suflul înainte de a începe cursa propriu-zisă.

La rândul său, PUR-ul ştie că nu va mai prinde a doua conjunctură pe care s-o speculeze la modul la care a făcut-o în primăvara şi toamna lui 2004. Stigmatul trădării, pe care Dan Voiculescu nici măcar nu mai face eforturi să-l ascundă, nu le mai lasă pur-iştilor decât o opţiune: PRM. Nici pesedeii, şi cu atât mai puţin Alianţa, nu vor mai dori să aibă de-a face cu un partid pentru care imoralitatea a devenit însăşi raţiunea de a exista. O vreme, echipa lui Voiculescu va încerca să înşele pe toată lumea (votând în Parlament în funcţie de interesele PSD-ului, dar guvernând după cum va dicta Alianţa), sperând ca acest deşuchiat car alegoric să treacă linia de sosire.

Dacă pentru Voiculescu spectrul anticipatelor e un coşmar, nici pentru UDMR ideea de a reîncepe luptele interne nu e prea atrăgătoare. Să nu uităm că în perioada campaniei echipa Marko s-a găsit la un pas de-a fi eliminată de radicalii din partid. Dobândind o influenţă la care în urmă cu patru ani nici nu visa, UDMR-ul se vede obligat să fie un element de stabilitate şi, orice ar zice duşmanii săi, de fidelitate faţă de echipa Tăriceanu. Din acest motiv, nu cred că va întinde coarda pretenţiilor prea mult şi nici nu va ieşi în evidenţă cu iniţiative extravagante.

În ce priveşte PRM-ul, anticipatele prezintă un risc enorm: de a pierde şi mai usturător decât au făcut-o în noiembrie 2004. Într-o nouă campanie electorală, ei ar avea un competitor puternic în PSD, care nu se va sfii să dezlege câinii naţionalismului agresiv, lucru pe care, data trecută, fiind la putere, nu şi l-a putut permite. Or, principala victimă ar fi electoratul însetat de "justiţiarism naţional", adică spăimoşii resentimentari care au votat, tradiţional, cu Vadim.

Rămâne, prin urmare, o singură forţă cu adevărat interesată în schimbarea configuraţiei politice: Traian Băsescu însuşi (ar mai fi, desigur, partidele rămase în afara Parlamentului, dar, din nefericire pentru ele, nu vor avea nici un cuvânt de spus!) Există o diferenţă majoră între Băsescu şi oricare dintre cei aflaţi momentan pe terenul politic: în actualul mandat, el joacă şi şansele celui următor! Dacă Năstase ori Tăriceanu vor prinde oricum un loc în forul legislativ, miza preşedintelui e cu totul alta. Experienţa de la Primăria Capitalei i-a arătat ce consecinţe pot decurge din absenţa unei majorităţi care să-i sprijine proiectele. Şi el mai ştie că una e să le explici bucureştenilor de ce nu ai reuşit un lucru, şi alta babei de la Vaslui sau Năsăud pe care casa stă să se prăbuşească.

Aşadar, singurul om aflat cu adevărat sub presiunea timpului e Traian Băsescu. El are nevoie de rezultate nu doar spectaculoase, ci şi imediate. Simpatia populară în creştere ar putea să se evapore încă mai repede decât o va fi dobândit. Presiunea extraordinară asupra lui îl va determina să împingă la limită nu doar prerogativele oficiale şi legale, ci şi pe cele umane. Nu exclud ivirea unor tensiuni serioase între preşedinţie şi guvern, după cum nu exclud nici molipsirea unei bune părţi a guvernanţilor de voinţa sa de schimbare.

E important ca în demersurile sale Băsescu să-şi asigure aliaţi - cum ar fi, de pildă, presa şi intelectualitatea. La aceste categorii producătoare de opinie s-au câştigat şi s-au pierdut absolut toate bătăliile politice din România post-comunistă. Nici profesorul universitar Constantinescu, nici profesorul universitar Năstase n-au înţeles acest lucru, tratând cu un dispreţ ciocoiesc exact păturile cu influenţă substanţială în rândurile societăţii.

Pe lângă aceste linii clar conturate ale spectrului politic există şi mulţimea tulbure a parlamentarilor surdo-muţi. Adică cei pe liste nu se ştie cum şi care se simt în culmea fericirii că au şofer, acces liber la internetul şi la frizeria Parlamentului. Nu-i veţi vedea şi auzi luând vreodată parte activă la dezbateri, dar îi puteţi urmări evoluând spectaculos la cantină. N-au nici idei, nici convingeri şi nici interesul de a schimba ceva. Nu li s-au oferit şi nu li se vor oferi niciodată posturi în Guvern sau în diplomaţie. Din acest motiv vor vota pentru statu quo, pentru încremirea în formula actuală, aşa cum ar fi făcut-o şi-n '90 şi-n '96, şi-n 2000. Ei sunt, de fapt, Talpa Parlamentului (scuzaţi posibila similitudine cu Talpa Iadului!), centrul de greutate ignorat, dar extrem de util în jocurile politice pe muche de cuţit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara