Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Autoportretul unui critic de Barbu Cioculescu


Ideea de a-şi scrie memoriile prin prisma întâlnirilor avute cu acei dintre semenii scriitori ce i-au trezit sentimente de adeziune spirituală, ajutându-l într-un fel să se cunoască mai bine, dacă nu să se împlinească, marchează egalitatea de scor între modestie şi orgoliu, la caracter care se respectă. Când cei în cauză aparţin ca, de altminteri însuşi memorialistul, unei caste reputate pentru iritabilitatea ei şi, prin urmare, prin dese şi puternice schimbări de umoare, riscul ca aceste memorii să se transforme într-un carusel de anecdote nu este mic.

Henri Zalis l-a ocolit sistematic, cu toate că arcul de jumătate de veac, 1950-2000, în care evoluează personajele sale, şi mai cu seamă cumplita perioadă a numitului prolecult, stăruitor abordată, căci a fost tocmai aceea a primelor lui contacte cu lumea literelor, îi oferea un copios material - vezi, comparativ memoriile Ninei Cassian. în fapt, şi cu spusele sale, Henri Zalis recheamă în memorie şi cazuri de forţă majoră când are prioritate absolută confidenţa, atrăgătoare sau pur şi simplu angajantă", povesteşte, de asemenea, întâmplări de viu specific, dar preferă portretul etic, trasat cu o anumită grijă de a nu ultragia amintirea unor contemporani din altă generaţie, deci care acum nu mai sunt printre noi. Dacă însă numai bine se poate spune despre cei morţi, complexa lor personalitate nu va fi ascunsă, cu laturile de umbră, cele care, paradoxal, conferă şi adâncime tabloului.

Sunt, în Printre contemporani (Edit. "Biblioteca", Târgovişte, 2004), peste patruzeci de portrete în care cei în viaţă - Nicolae Breban, Augustin Buzura, D. R. Popescu, Radu Cârneci - ţin companie unor mult mai mulţi confraţi de multă vreme înhăţaţi de istorie. Gestul de a-i evoca pe cei dispăruţi, Tudor Vianu în prim rând, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Edgar Papu - o enumerare ce ţine să evidenţieze varietatea - este întâi de toate unul de recunoştinţă faţă de mentori formativi sau împliniţi comparşi ce l-au înţeles sau i-au uşurat paşii pe tărâmul unei spinoase profesiuni tânărului începător sau l-au scos din grave impasuri, în anii de coşmar politic.

Recunoştinţă, aşijderi, faţă de acele spirite afine care i-au îndulcit viaţa memorialistului în anii numiţi - de respect pentru cei astăzi clasici Camil Petrescu, Cezar Petrescu, George Călinescu, Geo Bogza, unii amănunţit frecventaţi, alţii contactaţi o singură dată. Fiecare din medalioane aduce ceva nou istoriei literare, cu toatele la un loc alcătuiesc un integral portret al autorului, în tinereţe şi la senectute, aşa cum singur se înfăţişează: "Prin succesive oscilaţii, fusesem documentarist, redactor, corector iar, în etape, bibliotecar, librar, redactor doi, în fine cercetător ştiinţific, pe un traseu nu linear, nici vorbă." Odată ce: "Din jocul început la fragedă tinereţe, ţinut în cumpănă de propria dreptate, în dispută cu varii vitregii partinice, invidii şi mobiluri de evadare, m-am ales, în final, cu acceptări, mistuiri, umbre existenţiale, umiliri, torturante planuri de retragere."

Nu ştim ce ecou ar avea asupra cititorului standard un asemenea curriculum vitae, pentru unul ca noi, care am trăit un destin cumva paralel, dacă s-ar putea astfel spune, când corector, când redactor cu jumătate de normă - de fapt, cap limpede -, când normator şi, în final, cercetător ştiinţific, efectul a fost sigur. însă el nu ar fi răsunat dacă, dincolo de ardenţa stilului, amintindu-ni-l pe Stefan Zweig, şi de acea insistentă chemare la generozitate şi toleranţă, nu am fi descoperit un fin analist, stăpân în deplinătate pe uneltele sale. Şi - iertare! - pe insul senzual, deschis bucuriilor vieţii, râsului, nu doar celui interior, sprintenelor întorsături de condei.

Care este maniera de lucru a lui Henri Zalis, ca să nu zicem strategia? Portretul pe care-l trasează nu este niciodată negativ, cei selecţionaţi fiind modele şi artistice şi de caracter. Dar ei au firi omeneşti în care studiul atent află contraste ce s-ar numi şi scăderi - pentru alţii inacceptabile. Portretul făcut lui Zaharia Stancu este, în acest domeniu, exemplar. în luptător, în insul dintr-o bucată cu reflexe de cremene, martorul îl descopere pe actor - pe un mare actor. Iată-l pe Camil Petrescu, "Om descurajant şi dificil", de o "umoare delicat instabilă" - sună ca un diagnostic în termenii unei profesiuni ce nu se divulgă, dar se pronunţă. O căsătorie nereuşită a romancierului îl arată ca "greşind pe ansamblul palierelor". Momentele de la repetiţiile piesei Bălcescu, antologice, preţuiesc cât o întreagă fişă antropologică.

Când i se cere lui Mihail Sadoveanu să intervină pe plan scriitoricesc, într-un moment aspru de conflicte în sânul breslei, ameninţând însăşi existenţa Uniunii Scriitorilor, acesta răspunde că în acel moment se dedică strict activităţilor politice - modalitate de refuz "pictându-l" perfect pe autorul lui Mitrea Cocor. Pentru lectorul avizat, un monument alcătuit din bulgări de zăpadă, se topeşte. în conversaţie cu Tudor Vianu, Zalis afirmă că, spre deosebire de maestru, preferă reacţia spontană la faptul literar, explicaţia "deoarece faptul literar brut implică însuşiri ce se pierd la capătul unei prea elaborate receptări" (pentru Vianu critica fiind în mod fundamental cântărire, motivare, reducând coeficientul de subiectivitate) este că la mijloc ar putea fi şi o diferenţă de generaţie.

Bunăoară la evocarea lui Petru Dumitriu, "bine clădit, elegant, impunător" şi primit cu largheţe în sumar, justificarea vine de acolo unde "toţi eram, pe atunci, bolnavi de duplicitate". O epocă în care "Important era să nu o păţim, să nu fim daţi de gol sau să ne trădăm singuri." Aceasta era, însă, o situaţie ce nu-l prea privea pe prozatorul cu încasări neonorate de vreo şapte milioane de lei - în sume de astăzi, încă înaintea leului greu, cam cincisprezece miliarde şi mai bine! Latura de canalie a celui ce nu putea consuma decât coniac Martell şi numai la Athenée Palace, pe când elitele naţionale piereau la Canalul pe care el îl proslăvea este lăsată de o parte - mai precis înscrisă în cea mai mică dintre căsuţe.

Aceasta este, însă, viziunea autorului şi dacă, de pildă, Eusebiu Camilar - bădia! - prilejuieşte pagini de duioasă rememorare, un altul, noi, de pildă, am prins un alt aspect zodiacal. Astfel, la uşa apartamentului, dintr-un luxos bloc bucureştean, am sunat, vrând-nevrând, şi mai mult nevrând, dar conducând o colegă de facultate căreia-i făceam curte şi care, cerând un autograf maestrului, probabil cu anumită cochetărie, primise şi o invitaţie acasă - ce-i provoca, acum teamă şi nelinişte. Unda de neplăcere a gazdei, deschizând uşa şi văzând dublu se risipi, dimpreună cu invitaţia să pătrundem în sanctuarul său. Prozatorul a mai suferit un şoc în clipa când mi-am declinat numele. Şi acesta depăşit.

Apartamentul era vast, gazda măruntă, în birou, un perete întreg era plin vârf de groase tomuri legate în piele de aceeaşi culoare - verde parcă. Toate, însă, de drept. Aflai că sunt ale unui prieten care i le lăsase în custodie. - Dacă îţi trebuie vreo carte, ţi-o împrumut, condescinse prozatorul. - Nu împrumut cărţi decât de la proprietarul lor, răspunsesem cu insolenţa tinereţii. - Ai dreptate, acceptase romancierul. într-o altă încăpere, pe un alt perete trona un mare portret al lui Eminescu, în culori roz-albastre şi postură de luceafăr, iar sub acesta se afla o candelă aprinsă. - E de Grant, ne comunicase maestrul pătruns de însemnătatea minutului.

împrejurarea că un bătrân reacţionar îşi aminteşte că din junie tot caustic i-a fost ochiul, dovedeşte doar deosebirea de structură. Să-mi fi tras, atunci, brusc de mână amica şi să fi căzut amândoi în genunchi în faţa tabloului azuriu, vizitele la Romancier s-ar fi repetat, cine ştie, am fi devenit obişnuiţi ai casei. Pe când aşa... Gazda a rămas vulpea ocupând vizuina bursucului, iar noi, nişte studenţi nesimţitori. (Nesimţiţi?)

În Printre contemporani mai multe subcapitole sunt strict autobiografice, ele revelează un intelectual luptând să fie el însuşi, prin vremi ce-l voiau matriţat.

Ceea ce face farmecul acestor cărţi este însă factorul de care cronicarul n-a pomenit: temperatura stilului. Stă în specificul profesiei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara