Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Autoritatea poetei şi eseistei de Gabriela Melinescu

La a doua ediţie, Premiul Sorescu a devenit şi mai important, strălucind deosebit în acest an în care poezia românească a fost elogiată ca fiind de un nivel universal, cu ocazia Târgului de carte de la Göteborg ce a avut ca una dintre teme Literatura română. După Târgul de carte, Michel Ekman, în "Svenska Dagbladeto", comentând revista "Lyrikvännen", numărul închinat României, a scris clar în titlu: România - o strălucită ţară a poeziei.

Toate astea într-un timp al crizei, al dezamăgirilor de tot felul, în care nu numai jurnaliştii şi scriitorii dar şi filozofii, teologii, psihologii discută febril despre sensul civilizaţiei tehnice de azi care a făcut ca toţi oamenii să simtă că au un loc neclar în univers, punând sub semnul întrebării viitorul planetei noastre.

Pe 13 noiembrie, la ora prânzului, la Institutul Cultural Român din Stockholm s-a oferit invitaţilor un lunchbuffe, înaintea ceremoniei de decernare a noului premiu Sorescu. în frumoasa sală de conferinţe, cărţile poetului român traduse în suedeză au stat alături de cărţile noului premiat. Dan Shafran a vorbit despre Marin Sorescu şi despre premiata acestui an. Cunoscuta actriţă Pernilla August a recitat din poemele lui Sorescu în traducerea lui Pierre Zekeli, Marianne Sandels şi Dan Shafran. Poetul şi editorul Jonas Ellerström a vorbit apoi despre laureată, poeta şi eseista Nina Burton, despre neobişnuita complexitate a operei sale, despre rolurile ei de scriitor, cercetător, traducător, care se completează în modul cel mai firesc îmbogăţind lirica sa cognitivă cu noi valori lirice.

Nina Burton a mulţumit pentru prestigiosul premiu amintind de poezia şi personalitatea lui Marin Sorescu, de faptul că el este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi români în Suedia, despre originalitatea poeziei lui. Au urmat recitări din propria ei carte apărută în toamnă, Răspuns în 24 de fragmente, după care i s-a înmânat premiul precum şi statueta de cristal, opera artistei Kuki Constantinescu.

Au fost de faţă jurnalişti, editori şi prieteni ai Institutului Cultural Român, admiratori ai programelor variate şi pline de farmec pe care echipa de creatori în frunte cu directorul Dan Shafran ne-au obişnuit de doi ani. Spre sfârşitul fiecărui an, în întunecatul noiembrie, poetul Marin Sorescu e rechemat să dubleze cu aura lui pe cel premiat, să-l lege de numele său plin de viaţă poetică.

Nina Burton (născută în 1946) a publicat până acum zece volume de poezie şi eseistică fiind unul din eseiştii cei mai "autoritari", cum a fost numită de critici, şi un poet cu un misterios surâs budist în poemele ei venind parcă dintr-o iluminare interioară. Din cărţile semnate de ea care au făcut senzaţie citez aici Poezia, sora călătoriei, eseuri, 1994, Alfabetul scindat, poezie (1998), Ceea ce muzele au şoptit (2002), o carte despre creaţie şi creativitate, şi marele succes, Noul oraş al femeilor (2005), o mică enciclopedie despre precursoare şi femei uitate timp de 2000 de ani, precum şi cartea de poezie apărută în acest an, Răspuns în 24 de fragmente. A fost nominalizată de două ori la premiul August şi în 2006 i s-a acordat premiul pentru eseistică Gerard Bonnier. Din 1994 este membru al Academiei De Nio.

Marele succes cu Noul oraş al femeilor (din care Eva Leonte a tradus câteva fragmente) a impus-o pe Nina Burton nu numai ca pe o eseistă autoritară dar şi ca pe o persoană angajată profund în cercetarea istoriei şi culturii nescrise a femeilor din toate timpurile. Autoarea face o călătorie prin secole pentru a găsi femeile scriitoare, compozitoare, pictoriţe, cercetătoare, filozofi, comandanţi de armate, astronomi, descoperitoare de noi orizonturi, demonstrând că nu a existat nici o meserie bărbătească în care femeile să nu se fi strecurat clandestin sau deschis, deşi nu au fost menţionate în nici o istorie scrisă de bărbaţi, arta lor sau talentul considerându-se minor. Nina Burton descrie felul în care trăiau femeile, descoperă că străbunele erau mai mult decât mame, şi niciodată mai prejos decât bărbaţii în privinţa capacităţilor intelectuale şi spirituale şi a puterii lor de îndurare.

Din aceste feluri ale eseistei de a vedea femeile, m-a fascinat tipul celor care au inspirat bărbatul, fiind ele însele creatoare. De exemplu, poeta Vittoria Colonna, Contessina di Pescara, nume cu care semna cu modestie scrisorile pentru Michelangelo. în cartea Ninei Burton este reprodus celebrul portret al Vittoriei, făcut de Michelangelo - o femeie feciorelnică dar cu o mare forţă fizică, demnă de un zeu războinic, muza pe care sculptorul o numea "un grande amico", un mare prieten, şi nu "o mare prietenă" pentru că nu era vorba de un bărbat într-o femeie ci de un zeu locuind o femeie.

Michelangelo a văzut-o în Vittoria Colonna pe Maria Magdalena cea din clipa învierii, când Isus i s-a arătat mai întâi ei spunând: Noli me tangere. O întîlnise prima oară după ce soţul ei murise şi ea hotărâse că nu se va mai căsători niciodată, având ca vis să-şi sfârşească zilele într-o mânăstire. în acel timp Michelangelo lucra la Judecata de apoi şi convorbirile cu ea l-au făcut să spună că era ca intelect şi sentimente cea mai elevată fiinţă pe care o cunoscuse vreodată. Prietenia lor era profundă - îşi scriau poeme şi majoritatea sonetelor lui Michelangelo sunt scrise pentru Vittoria, inspirate de ea, de marea ei castitate şi credinţă reformatoare influenţată de călugărul predicant Savonarola - pentru că Biblia era subiectul convorbirilor intense. Şi Vittoria a fost nevoită să fugă de Inchiziţie şi să trăiască un timp la Roma. Din poemele ei e inspirată acea Pietŕ care se află azi în catedrala Sfântul Petru. Deşi Vittoria era cu 17 ani mai tânără decât Michelangelo, a fost pentru genialul artist precum o mamă protectoare. La moartea ei, Michelangelo a vegheat-o sărutându-i numai mâna - îndurerat şi înspăimântat de frumuseţea ei feciorelnică, chiar şi pe patul morţii, dublată de puterea dumnezeiască a unui trup pe care el îl va imortaliza sculptând Zorile, o femeie - fecioară cu trup magnific de atlet - din capela familiei Médicis. în jurul acelui trup în care forţa pământească se unise cu cea divină, el cioplise în piatră cuvintele planete rotitoare: "Noli me tangere".

Nina Burton are în poeme aceleaşi mari exigenţe ca şi în eseuri.

Cartea apărută în acest an, Un răspuns în 24 de fragmente (sau "cioburi", sau "particule" - cele mai mici părţi constitutive ale materiei care se comportă ca entitate cu însuşiri specifice, ca de exemplu electronul), din care am tradus câteva poeme, vorbeşte şi despre alfabetul care se poate scinda, apoi fărâmiţa în părţi ale unui model infinit pentru a crea o limbă nouă de infracomunicabilitate, cu o prospeţime amintind lumile închise în sâmburi şi seminţe. E vorba de actul cognitiv al poeziei care luminează, ca apoi fotonii să dispară, întorcându-se la cititor numai când acesta pierde orice speranţă de contact cu acel ceva ascuns ca o taină - ca şi cum în interiorul unui secret abstract ar exista aburind o vietate.

în poemul Cuvintele există un fel de clarificare: noi suntem chiar cuvântul "pământ", având un singur verb, pe cel mai puternic: "a fi". Verb care naşte imediat întrebarea îngrijorătoare: "pentru ce".

Ştiinţa şi religia se întâlnesc în această carte a Ninei Burton - născând poeme cognitive dar având o dicţiune clasică, o mare muzicalitate care ne face să ne odihnim pe fiecare vers. Cu condiţia ca şi cititorul să fie pe undele de frecvenţe muzicale ale poetei - să se lase captat de sunete în afara logicii - revărsându-se în şuvoi, ca viaţa.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara