Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

tema lunii: Forme ale exilului:
Autostrada A4 şi portavocea sa de Linda Maria Baros

Zguduiri convulsive, schimbarea vitezei, marele spasm al velocităţii, acestea sunt liniile de forţă ale oricărei curse dezlănţuite de pe Autostrada A4. Despre umflăturile sale, despre efectele de tunel, despre acel du-te-vino modelat, pentru început, cu ţevi de puşcă şi tancuri cu mişcări itifalice, şi, pentru a încheia, cu o bară de fier, nu am de gând să discut.
Nu e vorba despre a uita bielele întunericului, nici bastoanele de cauciuc care luminau de aproape contuziile. Nu, cu siguranţă nu e vorba de asta. Dar, fiind născută la începutul deceniului al nouălea, am început să scriu într-o perioadă în care secolul al douăzecilea, secolul negru, începea deja să se cicatrizeze, în care umflătura începea să fie expusă. La asta aş vrea să mă refer.
N-am să vorbesc nici de exilul meu, chiar dacă, desigur, am părăsit Bucureştiul pentru a mă stabili la Paris de foarte mult timp. Aş spune doar că poetul nu mai este în exil atât timp cât rulează vioi pe Autostrada A4. Labirintului interior pe care l-ar putea construi, cum li se întâmplă adesea expatriaţilor, el îi opune această pagină A4, această autostradă care despică orizontul. Oriunde ar fi, atâta vreme cât ia curbele în ac de păr, el va fi totdeauna acasă.

Mi se va răspunde însă că nu e de ajuns să te lansezi pe Autostrada A4. Tot rămân problema limbii şi câteva bănuieli de ruptură identitară. De acord, să desfaci chingile nu e lucru uşor. Să desfaci nodul limbii, cu atât mai puţin.
Cum nu e vorba despre a plonja în întregime în trădare, de a te rătăci printre faţetele ei multiforme, poetul se poate orienta uneori spre bilingvism. De la dezertare, el alunecă astfel către îmbogăţirea treptată. Spectrului exilului şi descărcărilor electrice ale acestuia, el îi preferă deschiderea, frumoasa aventură a metisajului cultural, dialogul permanent între un imaginar şi celălalt, între două sfere lingvistice, două unduiri.
Nu e vorba decât de un puseu de adrenalină, ca să zic aşa, poetică, de o voce duală care să spargă şi să zguduie temeliile, care să elibereze energia cuprinsă în macadam, pentru a extrage din ea minereul limbilor. Astfel încep marile asfaltări care şlefuiesc cuvintele direct pe pământ, înainte ca acestea să se arunce înfometate asupra lumii. Să sfărâme liniştea şi labirinturile dinăuntru, să înnoade cap la cap viziunile şi distanţele, iată sarcina zilnică a poetului bilingv, care seamănă – cum am spus de atâtea ori – cu un motociclist bicefal care zboară de-a lungul acestei autostrăzi, chiar dacă aripile sale nu cresc decât înăuntrul corpului său.

Când merge pe autostradă, poetul, motociclistul bicefal, nu tranşează decât în aparenţă între cei doi versanţi ai universului său. Pentru a deschide perspectiva, el optează pentru un mod-de-a-existaîn- lume binar, care se desfăşoară în acelaşi timp în două direcţii net diferite şi totuşi complementare. Prin urmare, excluderea şi suprainvestirea nu pot niciodată să între în calcul. Poezia lui se scrie şi se trăieşte intens prin intermediul a două limbi şi al unei duble viziuni despre lume, printr-o matrice a aculturaţiei.

În dansul magic al macadamului, aventura bilingvismului nu te face să intri în vrie. Nici pe departe! Ea conferă treptat noi valenţe poemului scris despre împuţinarea virajelor. Se impune ca o exigenţă creatoare care priveşte dincolo de clişee şi de angoasele identitare, ca o exigenţă care inflamează. Ca să nu te laşi prins în capcana labirintului, trebuie să-ţi faci în inimă o cilindree mai mare. Trebuie ca autostrada să se transforme permanent într-o enormă portavoce.

(Traducere din limba franceză de Luminiţa Corneanu)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara