Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochean:
Babilon de Paul Miron


Şi a fost foamete crîncenă în toate ţinuturile, de sufereau oamenii în Sidon şi în Mitraina; din Gaza pînă în Sodoma mureau pruncii la pieptul maicilor lor secat. Bătrînii plecau aiurea în pustiu unde îşi aşteptau moartea, lăsînd familiei partea lor de hrană.
Şi s-a auzit că în ţinutul Senaar se caută zidari şi salahori pentru construcţii uriaşe pe care le începuse noul primar. El sporise venitul obştei prin taxe de la băştinaşii avuţi, de la străini, negustori şi călători. Unii ziceau că acest cîştig n-ar fi prea curat, că se vindeau droguri drept mirodenii, că mulţi hoţi şi ucigaşi plătind din greu se pot adăposti în tot Senaarul, că pot cumpăra foi de ieşire şi intrare în ţară. Orăşelul îţi mîngîia vederea cu frumuseţea caselor gospodarilor harnici.
Numeroşi vizitatori îşi petreceau vacanţele aici, bine primiţi de tîrgoveţi. Începînd de astă iarnă n-au mai venit ca turişti; lungi şiruri de şomeri au pornit-o spre Babilon, căutînd de lucru.
Printre aceştia se găseau Ofir cu Obel şi Orat din clanul lui Sem. Se întovărăşiseră cu Semen şi cu Lustin din clanul lui Hem ca să cumpere un măgar. Au cărat apă cu măgarul de la Adme, din izvoarele reci de la munte, dar au renunţat pentru că se cîştiga prea puţin cu chirigia, aşa că s-au hotărît să meargă şi ei să-şi încerce norocul la zidăriile din Senaar.
Amfitrionul întrerupse rîvna muzicală a celor 12 harpişti care îi cîntau o compoziţie nouă de Gabriel. Auzise ceva, un puternic zgomot străin. Garda înştiinţată procedă imediat la întocmirea planului de securitate. Maicile de la pangar se înarmară cu sfeşnice ornate, cu umbrele popeşti şi cu prapuri, aşteptînd ofensiva duşmanului, cele de la bucătărie, de spaimă, scăpară fedeleşul cu care cărau apă şi realizară al doilea bufnet. Nemişcate erau pregătite să primească penitenţa. Dar Cel de Sus le stîrni să-şi vadă de treburile lor. Al treilea bufnet mări neliniştea. Bătrînul se duse la fereastră şi se sui pe un sipet de aramă, să vadă mai bine ce s-a întîmplat. Nimic, însă aproape de el, să-l atingi cu degetele, se legăna pe capătul unei scări lungi, lungi de tot, un pămîntean scund, cu capul acoperit de un păr roşu ca focul. Bătrînul se ridică în vîrful picioarelor şi, ca un proprietar adevărat, răcni cu asprime: "Omule, te văd, te văd! Ce faci acolo? Pe cine cauţi?" Roşcovanul se întoarse pe scara pe care călărea, îşi cercetă buzunarele salopetei şi ca şi cum ar fi văzut pe Cel de Sus deodată, întrebă candid: "N-ai un cleşte, moşule?" Atîta a fost necesar ca, la mare înălţime şi departe de pămînt, să se pornească o furtună. "Un cleşte? De ce?" - "Un cleşte ca lumea." - "Ai spus 'ca lumea'? Ai neobrăzarea să te sui la nivelul nostru şi să spui că aici ar fi ceva ca lumea! Dumneata nu ştii unde te afli. Aici nu e nimic ca lumea." Scărarul oftă milos: "Săracii! Nici la voi nu merg lucrurile." Se hîrjoniră preţ de un ceas. Cel de Sus încercă să răstoarne scara, împingînd, lovind, înţepînd. Cînd văzu că n-o să izbutească, zîmbi prietenos şi-l pofti pe adversar în casă. N-a fost uşor acestuia să treacă prin geamul îngust. La un pahar de nectar de Eden, pămînteanul prinse a povesti nişte taine de care nimeni pînă atunci nu auzise. Senzaţională a fost informaţia că primarul a hotărît să ridice într-un colţ al urbei spre mare un turn. Acesta va întrece norii şi mai departe, va permite tîrgoveţilor accesul fără ocoliş, fără formalităţi birocratice, de-a dreptul în rai. Temerarul căţărător, un inginer care avea poftă să continue la nesfîrşit mărturisirile sale, riscase viaţa pentru o idee.
Convocată imediat, şedinţa Consiliului suprem realiză periciolul care îi pîndea. Se dădu Celui de Sus mînă liberă să aleagă procedeul de-a înlătura radical, urgent şi discret primejdia. Pămîntenii, foarte sensibilizaţi în ultimul secol, căutau motive noi de răzmeriţă. O decizie draconică ar fi avut urmări grave.