Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Baia Mare, intersecţie artistică între Budapesta şi Bucureşti de Cătălin Davidescu

Recurgând la conceptele deja stabilite de postimpresionişti, fovişti, nabişti, expresionişti şi chiar avangardişti, uneori sensibilizaţi de relaţia cu peisajul, pictorii băimăreni reuşesc ficţiuni vizuale de o mare substanţă emoţională care oferă, în general, o lectură neofilită a acestuia.

Iniţiativa privată a două galerii, MissionArt din Budapesta şi Collors Art din Bucureşti, susţinute de Institutul Cultural Maghiar „Ballasi” a generat două evenimente artistice importante, expoziţia de grafică Suflet şi linie , la sediul Institutului „Balassi“ şi o amplă expoziţie de pictură interbelică băimăreană, Budapesta- Baia Mare- Bucureş ti, la Swan, Office & Technological Park din Pipera.

Colonia de pictură de la Baia Mare, un fenomen artistic important pentru români, maghiari şi, de ce nu, pentru Europa Centrală şi de Est, nu a fost niciodată relevat la întreaga sa valoare din cauza unor meschine frământări de natură extraestetică. Nu este intenţia mea ca, acum şi aici, să refac parcursul receptării acestei mişcări încă văduvite, mai ales la noi, de locul pe care ar trebui să îl aibă. Asemenea situaţii, cel puţin în istoria artelor vizuale din România, nu sunt singulare, şi primele exemple la care mă gândesc sunt Avangarda sau Balcicul, marginalizate decenii de-a rândul tot din cauza unor considerente străine artei.
Dacă ar fi să gândim în tipare, aşa cum o facem adesea, o manifestare cu pictori stabiliţi sau flotanţi în Baia Mare în prima jumătate a secolului XX ar fi o poveste cu un filon epic realist, compusă într-o paletă cromatică vie, încărcată de contraste. Privite de aproape, lucrurile nu stau chiar aşa. Avem surpriza de a descoperi, aici în „Regat”, artişti pe care i-am văzut rar sau deloc, artişti care au pictat şi la Balcic (Olejnik Janka), creaţii de o mare valoare care ar putea să onoreze simeza oricărui muzeu de la noi. Nu s-a întâmplat deocamdată aşa. Din cauza realităţilor socialpolitice ale agitatului secol XX care, în mod stupid, a reuşit să obtureze, cu câteva excepţii (Raul Şorban, Negoiţă Lăptoiu, Gheorghe Vida, Tiberiu Alexa), apetitul istoricilor de artă români asupra acestui fenomen. Au făcut-o însă cu mai mult sârg cercetătorii maghiari, poate şi datorită faptului că mulţi dintre artiştii care au trecut sau au rămas la Baia Mare erau de aceeaşi origine şi era bine să fie recuperaţi pentru arta naţională. În acest sens, bibliografia maghiară cuprinde mai multe titluri de radiografiere a fenomenului, cât şi monografii ale celor mai importanţi artişti.
Există unele păreri divergente asupra periodizării fenomenului, a faptului că el s-a oprit în preajma celui de-al Doilea Război Mondial sau că avem şi astăzi o continuitate firească a Şcolii băimărene. Indiferent însă de poziţii, toţi împărtăşesc opinia că este vorba de o mişcare importantă, care a marcat destinul peisajului artistic din această parte a Europei, al multor pictori de anvergură internaţională şi că studierea sa, atât în ansamblu cât şi la „firul ierbii” (după cum se exprima Paul Cernat cu privire la Avangardă), este încă departe de a se fi încheiat.
Indiferent de epoca în care s-au manifestat, de pregătire sau stilul de viaţă, artiştii care au lucrat la Baia Mare s-au îndrăgostit de peisaj aşa cum o făcuseră şi colegii lor barbizonişti, pentru care pădurea de la Fontainebleau exercita o asemenea atracţie încât, conform afirmaţiilor lui Alfred Sensier, unul dintre cei mai atenţi biografi ai epocii, „… i-a intoxicat cu frumuseţea şi mirosurile ei. Deveniseră cu adevărat posedaţi.” Tot aşa şi Baia Mare cu împrejurimile ei, este mai mult decât un loc; ea a fost şi este motivul în întruchiparea sa supremă.
Deşi valorizarea peisajului în cultura europeană a început cu câteva secole înainte, la Baia Mare, Simon Hollosy este primul care realizează „vedute” sentimental religioase la sfârşitul secolului al XIX-lea. Spaţiul găsit de Hollosy va genera în timp un raport de seducţie tot mai accentuat pentru artiştii care ajungeau aici, iar potenţialul de atracţie al acestuia a generat un adevărat flux al tinerilor pictori interesaţi în „degustarea” sa, aproape senzuală.
Recurgând la conceptele deja stabilite de postimpresionişti, fovişti, nabişti, expresionişti şi chiar avangardişti, uneori sensibilizaţi de relaţia cu peisajul, pictorii băimăreni reuşesc ficţiuni vizuale de o mare substanţă emoţională care oferă, în general, o lectură neofilită a acestuia. Starea de prospeţime, mixată cu aceea a unui lirism melancolic, generează sentimentul unei curiozităţi creatoare sănătoase încărcate de sevă.
Atât pentru Hollosy cât şi pentru ceilalţi mentori ai Coloniei care i-au urmat, era clară ideea, diluată apoi de cercetători din motivele deja amintite, că existenţa unei mişcări artistice sau, cu alte cuvinte, subzistenţa ei depindea de integrarea în conceptele importante din Europa, încercând în interiorul acestor tipare globale să-şi impună propriile „formate” vizuale. Branşarea la aceste tipologii nu era deloc uşoară în epocă atunci când, un conservatorism mult mai accentuat la nivel social îi forţa pe artişti să depăşească tot felul de bariere de ordin axiologic, etic, artistic, etc. şi care totuşi, în final, s-a dovedit a fi posibil. Un mod activ de a propune şi păstra conexiunile cu mainstream-ul epocii a fost realizat prin contactele permanente pe care pictorii coloniei le aveau cu Germania şi ulterior cu Franţa, în deplasările lor anuale care deveniseră aproape ritualice. Experimentele artistice erau apoi împărtăşite în fiecare vară aici, iar rezultatul palpabil al acestor periple individuale a fost că, într-un timp relativ scurt, Baia Mare a devenit dintr-o „terra incognita” un adevărat tărâm al făgăduinţei.
Miza acestui proiect pe termen lung este însă una cu mult mai importantă decât aceea a racordajului la o şcoală sau alta. Fiecare generaţie de artişti de aici, prin câţiva dintre reprezentanţii ei, a reuşit să ofere soluţii proprii care să răspundă la problematica globală. Ei se află în postura de a provoca, de a incita şi alţi artişti ai unei zone întinse din Europa, să se hrănească estetic din operele lor.
Cred că actuala manifestare, cea mai importantă după 1999, când Galeria Naţională din Budapesta a deschis la Muzeul Naţional de Artă al României expoziţia Lumini şi culori. Colonia artistică de la Baia Mare, constituie un moment favorabil cunoaşterii, recunoaşterii şi asumării unui parcurs artistic în toată complexitatea lui.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara