Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Banca de valori literare de Ion Simuţ

În zece ani situaţia dicţionarelor pe teme de literatură română s-a schimbat semnificativ în bine. Dacă multă vreme după 1989 ne lamentam că nu stăm deloc onorabil la acest capitol şi ne bucuram că, în sfârşit, putea apărea Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, pregătit înainte, dar oprit cu informaţia la limita anului 1989, de un deceniu am putut consemna victorie după victorie. La un bilanţ atent (pe care merită să-l facem cât de curând), am putea contabiliza aproape douăzeci de dicţionare literare, cu diferite intenţii (pe epoci, pe genuri, pe zone, pe scriitori din ţară sau din exil, pe opere, pe biografii, de termeni şi un dicţionar general). Ion Pop a iniţiat (înainte de 1989, deci cu două decenii în urmă) un dicţionar de opere literare româneşti cu o mare parte din colectivul de profesori de la Facultatea de Litere din Cluj, angajând, mai precis, Catedra de literatură română, comparată şi teoria literaturii. Coordonatorul mărturiseşte în prefaţă că a fost nevoie de mai multe etape pentru finalizarea proiectului. Prin 1985, se pregătea realizarea unui dicţionar de opere clasicizate, în cadrul căruia literatura contemporană ocupa un loc restrâns. În 1995 s-a întâmplat o reevaluare decisivă a proiectului ce risca să rămână un şantier fără rezultat sau cu unul modest. Amplificat, acordând un spaţiu foarte generos literaturii contemporane, dicţio­narul a primit un impuls fructuos şi datorită reorganizării cercetării ştiinţifice în centre sprijinite de Ministerul Educaţiei Naţionale de atunci. Primul volum, literele A-D, a apărut în 1998, iar în 2000 dobândea o formă îmbunătăţită în ediţia a doua, revăzută şi adăugită. Editura care şi-a asumat misiunea de a tipări acest dicţionar este Casa Cărţii de ştiinţă, prin implicarea inspirată a redactorului Irina Petraş. Gheaţa s-a spart şi fluviul alfabetic al operelor literare a putut curge maiestuos în următoarele trei volume: II, literele E-L, 1999; III, M-P, 2002; IV, Q-Z, 2003. Ultimul volum cuprindea şi o amplă Addenda la volumele I-III, ca o dovadă a necesităţii de completare continuă a sumarului. Revizuirea periodică trebuie, de altfel, să fie lozinca unui asemenea instrument de lucru, cum sunt dicţionarele de orice fel. Este, de aceea, de mirare că reeditarea recentă a întregului dicţionar în două volume poartă în subtitlu menţiunea "ediţie definitivă", incompatibilă cu acest gen de lucrări, susceptibile continuu de actualizări şi perfecţionări. Dar poate că menţiunea e expresia unei eliberări de exasperarea pe care le-a produs-o dicţionarul atât coordonatorului, cât şi celoralţi autori, de-a lungul a douăzeci de ani de lucru. Evident că va fi spre onoarea întregului colectiv să revină peste patru-cinci ani (dacă nu mai repede) la dicţionar pentru a-l îmbunătăţi - şi nu mă îndoiesc că o va face, chiar dacă acum l-a aruncat pe piaţă ca şi cum ar fi scăpat "definitiv" de o povară, de o obsesie şi un stres. Ion Pop îşi asuma această disponibilitate la modificări când, în prefaţa la volumul IV, reflecta: "Suntem perfect conştienţi de faptul că, în chiar lista scrierilor reţinute în ansamblul lucrării noastre, Timpul va opera fireşti deplasări de poziţii, chiar şi eliminări din rafturile crezute astăzi cele mai reverberante, după cum, dinamica scrisului românesc va obliga la noi înregistrări. Prin definiţie, o cercetare ca aceasta trebuie să rămână o operă deschisă, un şantier reluat periodic, pentru renovări de prespective şi noi contrucţii". Cu uşoare modificări, aceste fraze sunt reluate şi în prefaţa noii ediţii, în două volume. Cu alte cuvinte, Dicţionarul... nu are cum să rămână într-o "ediţie definitivă", aşa cum se anunţă.
Urmele lucrului îndelungat la acest dicţionar se văd în diferite forme. Între timp, dintre cei 34 de autori ai articolelor din dicţionar, patru au plecat dintre noi: Livia Grămadă, Ioana Em. Petrescu şi Liviu Petrescu - mai de mult, iar folcloristul şi etnologul Dumitru Pop mai de curând. Articolele lor, dar şi ale altora, suferă de lipsa unei actualizări bibliografice, care nu ar fi fost, totuşi, aşa de greu de făcut. Dar acesta nu este un defect prea vizibil, în măsură să afecteze ansamblul. Într-un colectiv atât de mare e firesc să se vadă diferenţele de elaborare, datorate nu numai decalajelor în timp, ci şi unor amprente personale în stil şi interpretare. Autorii se diferenţiază prin vârste şi preferinţe, metode şi valorizări. Din generaţia seniorilor clujeni (astăzi pensionari) colaborează la dicţionar: Georgeta Antonescu, Leon Baconsky, Nicolae Bot, Cornel Căpuşan, Doina Curticăpeanu, Sergiu Pavel Dan, Vasile Fanache, Sara Iercoşan, Octavian Şchiau, Ion Şeuleanu, Silvia Tomuş. Şaizecişti sau şaptezicişti activi încă la catedră (cu una sau două excepţii) sunt: Mircea Muthu, Ion Pop, Cornel Robu, Ion Vartic şi Vasile Voia. Optzecişti şi nouăzecişti, implicaţi profund şi polemic în actualitatea literară, sunt: Ştefan Borbély, Ioana Bot, Corin Braga, Sanda Cordoş, Laura Pavel, Gheorghe Perian, Horea Poenar, Călin Teutişan, Mihaela Ursa - şi mai ales pe umerii lor va cădea povara schimbărilor necesare în viitorul apropiat. Cei mai tineri sunt mai puţin cunoscuţi şi nici nu au debutat încă, după ştiinţa mea, într-un volum propriu: Andra Bruciu Ivan, Laura Lazăr Zăvăleanu, Ovidiu Mircean, Nora Rebreanu Sava, Lionel Decebal Roşca. E o imagine de ansamblu a colectivului de critici şi istorici literari, care dă, cui îl cunoaşte, garanţia calităţii acestui dicţionar.
La proporţiile de acum, dicţionarul cuprinde 850 de opere analizate, sumă în care sunt incluse cele 30 de titluri noi faţă de prima versiune. Am făcut o analiză a cuprinderii literaturii pe secvenţe temporale în numerele 6 şi 7 din 2004 ale României literare, imediat după apariţia volumului IV, Q-Z. Constatam atunci (dacă am numărat bine) următoarea distribuţie pe epoci: 11 creaţii populare, 12 titluri din literatura până la 1800, 111 opere din secolul al XIX-lea, 273 din intervalul 1901-1945, 320 de titluri din perioada 1946-1989 şi 90 din perioada postdecembristă. Aceste cifre trebuie corectate prin distribuţia celor 30 de titluri noi adăugate la reeditarea din 2007 a dicţionarului. Nu mai am răbdare să refac investigaţiile şi socotelile. Am făcut tot atunci observaţii despre operele care lipsesc (nu le mai reiau, au fost destul de multe). De unele s-a ţinut cont şi au fost introduse (de pildă amintirile lui George Panu şi ale lui Iacob Negruzzi, romanul Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia, Memoriile mandarinului valah de Petre Pandrea), de altele nu (de pildă lipsesc în continuare romanul Ora 25 de Constantin Virgil Gheorghiu, balada Mistreţul cu colţi de argint de Ştefan Aug. Doinaş). Aici poate ar trebui să purtăm o discuţie mai lungă.
Sunt de părere că dicţionarul coordonat de Ion Pop s-ar putea clasiciza sub titlul O mie de opere literare româneşti, incluzând în viitor încă aproximativ 150 de titluri, posibil a fi obţinute din literatura basarabeană (total absentă) şi completări din literatura exilului (mai slab reprezentată decât s-ar cuveni), din proza contemporană (mai exigent selectată decât poezia) şi din literatura mai recentă, în măsura în care merită. Dar pecetea "ediţiei definitive" (pusă chiar pe copertă) ne dă impresia că şantierul şi atelierul au fost închise "definitiv" - ceea ce sperăm că nu e adevărat.
Coordonatorul şi-a îndeplinit bine rolul de moderator şi de aducere a interpretărilor şi a grupajului informativ la un numitor stilistic comun - ceea ce înseamnă atenuarea subiectivităţilor, dar şi evitarea unei neutralităţi insipide şi plictisitoare. Dicţionarul clujean de opere reuşeşte să depăşească cu brio nivelul unui descriptivism plat şi caracterul neutru al interpretării, dovedindu-se util prin dimensiunea lui analitică. Mulţi dintre autorii articolelor sunt critici de prestigiu ai actualităţii. Interpretările se adecvează operei analizate şi se reţin prin originalitatea moderată, prin substanţialitatea lecturii, evidenţiind limbajul literar specific. Sunt relevante şi stimulatoare conexiunile de istorie literară sau de literatură comparată, deschizând semnificativ orizontul lecturii critice. Tinerii se remarcă prin conştiinciozitatea cercetării, prin meticulozitatea adunării informaţiilor adiacente operei analizate şi prin profesionalismul lecturii, egalându-i adesea pe maeştri, profesorii lor. Remarc în mod deosebit, chiar dacă sunt întotdeauna puţin prea lungi, articolele lui Lionel Decebal Roşca, un tânăr pe care sunt curios să-l văd cât mai curând într-un volum propriu. Conlucrarea perfectă dintre ucenici şi profesori e demnă de remarcat şi ea asigură calităţile dicţionarului. Se realizează îmbinarea obiectivităţii din sectorul informaţiei cu o subiectivitate bine temperată a exegezei. Informaţiile de istorie literară sunt prezente într-un chapeau cu date despre prima ediţie şi despre variantele ulterioare, completate în final cu o listă a reeditărilor (din păcate, nu întotdeauna completă), traduceri şi referinţe critice. Schema de organizare a articolelor e cea adecvată şi e respectată consecvent.
Se cuvine subliniat încă o dată meritul coordonatorului în armonizarea şi mobilizarea echipei. Ion Pop este, de altfel, campionul absolut la numărul de articole redactate: 144, în timp ce următorii clasaţi (Ştefan Borbély, Călin Teutişan, Georgeta Antonescu, Gheorghe Perian, Ioana Bot, cu câte 42-39 de articole) abia dacă realizează o treime din performanţa coordonatorului. Îl descoperim cu surprindere pe Ion Pop şi ca un foarte bun critic de proză, scriind cât se poate de comprehensiv despre Radu Aldulescu, M. Blecher, D. Ţepeneag, Dan Stanca, Gh. Crăciun şi despre alţii.
Cercetare de anvergură, bine dată la lumină în pagina tipografică, Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coordonat de Ion Pop, este un fin instrument de lucru filologic, realizat cu seriozitate, competenţă şi profesionalism. El oferă o imagine cuprinzătoare a celor mai importante opere literare româneşti, într-o selecţie ce alcătuieşte, după cum promite în prefaţă, "o bibliotecă esenţială a literaturii române". Aşa cum este conceput şi realizat, dicţionarul rezistă atât prin capacitatea de reprezentare a valorilor în lumina contemporaneităţii, cât şi prin forma de elaborare, suplă, atent supravegheată, echilibrată, inteligentă şi accesibilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara