Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

"Bartleby, contemporanul nostru": formula de pe coperta a IV-a a ediţiei de la Humanitas este îndreptăţită; profetică, scrierea lui Melville, revendicată de existenţialişti şi de literatura absurdului, se află în consonanţă cu sensibilitatea ultimelor decenii. Nu doar conturarea unui personaj emblematic, dar şi umorul, ingredient care, ignorat de critici scorţoşi, ne ajută să înghiţim o pastilă foarte amară, o face să fie mai apreciată azi decît alte opere cheie ce au exprimat deruta omului modern, titluri aparţinînd aşa-numitului canon al disperării, care ne-a şlefuit pe atîţia dintre noi; mă gîndesc, bunăoară, la povestirile lui Kleist, prea grave, s-a spus, pentru gustul vremii.
Enigmatica nuvelă riscă să fie sufocată de abundenţa comentariilor, uneori de o subtilitate excesivă. Arta unui maestru al ambiguităţii ironice permite interpretări dintre cele mai variate. Astfel, eroul eponim a fost numit campionul rezistenţei pasive, rebel tăcut, martir al refuzului, încarnare a artistului, figură cristică. Atitudinea lui a putut fi văzută ca ilustrarea doctrinei orientale a nonacţiunii, eventual o caricatură, o pervertire a ei. Diagnosticul de nihilism mi se pare cel mai potrivit. A sublinia apăsat critica ideologiei americane sau a capitalismului, a insista asupra contextului social (prosperul Wall Street din jurul lui 1850) înseamnă să reduci brutal dimensiunile textului.
Refuzînd retorismul, grandilocvenţa generaţiilor mai vechi, dar şi psihologia, evitînd - în acord cu cerinţele genului - lungimile din Moby Dick şi Pierre, nuvela reprezenta, la momentul cînd a fost scrisă, o nouă piatră pe mormîntul unui romantism cu care Melville a întreţinut o relaţie complicată (s-a vorbit în privinţa lui de "dark romanticism" sau de "romantismul deziluziei"). Cu măruntul funcţionar, apariţie de spectru, trădînd pe faţa lividă o disperare fără limite, se consumă ruptura totală dintre erou şi lume. Conţopistul a trăit experienţa catastrofei; de la prima apariţie e un om prăbuşit; există o preistorie pe care o ignorăm; naratorul va relata în final un zvon. Sîntem departe de revolta luciferică a unor personaje romantice, de protestul sufletelor delicate, incapabile să trăiască printre semeni, de cultivarea orgolioasă a singularităţii şi retragerea blazată a celui care se ştie superior mediului. Departe, în acelaşi timp, de abulicii lăsînd viaţa să treacă pe lîngă ei, de inadaptaţii, de oamenii de prisos minuţios construiţi după reţetele prozei realiste.
Rezistenţa pasivă a copistului, refuzul luptei, presupun imposibilitatea oricărei forme de evaziune - visul, iubirea, drogul sau călătoria. Cea mai mică urmă de speranţă este exclusă. Cufundarea în letargie aminteşte de Baudelaire: ŤRésigne-toi, mon coeur, dors ton sommeil de bruteť. Sentimentul catastrofei a purtat mai multe nume în secolul al XIX-lea. În concentratul text al lui Melville nu există nici o pendulare între spleen şi ideal.
Bartleby, "nu pare o psihologie complexă", afirmă un bun comentator român, Codrin Liviu Cuţitaru. Tocmai astfel se explică, aş spune, reuşita nuvelei. Copistul fascinat de neant este impenetrabil fiindcă e golit, fiindcă şi-a pierdut sinele. Nu importă cît era de complicat sub raport intelectual. Atît de disperat, paralizat de propriile spaime, îndreptîndu-se lent către moarte, n-ar fi avut cum să ţină un discurs articulat. Tonul abstract ar fi fost nepotrivit; ar fi fost o lipsă de inteligenţă artistică să avem parte de reflecţii despre seducţia nimicului, fie ele şi aparţinînd avocatului.
S-a putut afirma că adevăratul protagonist e naratorul, care străbate un drum spre cunoaştere. Exclamaţia finală ("Vai ţie, Bartleby! Vai ţie, omenire!") e departe de suficienţa filistină pe care avocatul, "niciodată tulburat în pacea (sa) lăuntrică", încredinţat că "viaţa cea mai uşoară este şi cea mai bună", o etalează în primele pagini.
S-a mai întîmplat ca viaţa unui misterios personaj purtînd însemnele negativităţii să fie povestită din perspectiva unei fiinţe normale; mă gîndesc la Adrian Leverkühn şi Serenus Zeitblom.
Bartleby a însemnat un exorcism pentru scriitorul aflat în pragul destrămării sufleteşti. Respins de public şi de critică, după succesul primelor cărţi, cel care astăzi ne apare ca un uriaş era convins că a eşuat iremediabil; găsea înfrîngerea preferabilă unui triumf ieftin. Reţine atenţia titlul unei povestiri, altminteri nu foarte reuşite: The Happy Failure. Dezastruoasa viaţă a eroului reflectă criza unui autor care a contemplat abisul. Previzibil, psihiatrii şi criticii de orientare psihanalistă au găsit aici un teren fertil: copistul, dominat de instinctul morţii, ar reprezenta, împreună cu avocatul, cele două faţete ale personalităţii scindate a creatorului; masochism, depresie, anxietate ş.a.m.d. Ştim că Melville era fascinat de capodopera de se­col al XVII-lea a lui Robert Burton, Anatomia me­lan­co­liei. Artişti contemporani erau inspiraţi de grandioase figuri ale melancoliei, Olandezul zburător sau Evreul rătăcitor, condamnaţi pentru care exista şansa mîntuirii. Drama lor, legată de traversarea spaţiului, e diferită de claustrarea lui Bartleby, retras într-un birou, în faţa zidului orb, pentru a sfîrşi în temniţă. Nu-i de mirare că a fost pomenit numele lui Robert Walser, scriitorul elveţian care a ales să-şi petreacă ultima parte a vieţii într-un ospiciu. Prin refuzul său radical, Bartleby, funcţionar al nimicului, a avut urmaşi. Într-o carte de succes, tradusă şi la noi, Enrique Vila-Matas conchidea că scriitorii refuzului - printre ei, Rimbaud, Hofmannsthal, Kafka, Musil - ar suferi cu toţii de "sindromul Bartleby", fascinaţia neantului fiind o "suferinţă endemică a literaturii contemporane", o literatură a negaţiei.
Bartleby e o emblemă a epocii vidului. Criza pe care o trăim nu pare a se încheia prea curînd. Pri­vaţi de repere în modernitatea tîrzie (sau postmodernitate, dacă vreţi), după falimentul ideologiilor şi sleirea re­ligiei creştine, vom rămîne sub semnul acestui canon al disperării.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara