Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Beţia de cuvinte de Tudorel Urian

Şerban Foarţă este, în ce mă priveşte, autorul cel mai greu de recenzat. În versuri sau în proză, cărţile sale sunt, simultan, materiale şi evanescente, ai sentimentul că le ţii în mână, dar că sensul lor ultim îţi scapă printre degete. Nu se poate să nu admiri formidabila dexteritate a acestui autor de a jongla cu vorbele, de a bricola din vocabule, dar şi, în celălalt plan, să nu fii marcat de aluziile culturale, combinaţiile semantice, dezmăţul vizual, acustic, olfactiv, erotic. Puterea sa de inovaţie nu cunoaşte limite, şocul este total şi vrei, nu vrei, rămâi bouche bée. Dacă există vreun autor român despre a cărui creaţie să nu se poată spune "aşa cui făceam şi eu", acela este, cu siguranţă, Şerban Foarţă. Nimănui nu cred că i-a trecut prin minte să îl imite - ori măcar să îl parodieze - riscurile pentru eventualul temerar de a se prăbuşi în abisurile ridicolului fiind greu de ignorat. Aşa se face că poetul este stăpânul absolut al unui regat cu un singur locuitor: el însuşi. Lumea lui Foarţă este o lume a holorimelor, a quiproquourilor şi a calambururilor, a combinaţiilor posibile şi imposibile, în care cuvintele sunt deconstruite pentru ca vocabulele din alcătuirea lor să intre apoi în alte alcătuiri cu sensuri diferite. Nimic nu este ceea ce pare în această lume, unde toate formele, culorile, sunetele, mirosurile sunt filtrate prin întreaga experienţă culturală a umanităţii. Dincolo de jocul compunerii/ descompunerii/ recompunerii cuvintelor şi frazelor, există în scrisul lui Şerban Foarţă şi o şaradă a semnificaţiilor. Uneori, voluntar sau involuntar, scriitorul ajunge să dialogheze cu cărţi, picturi sau compoziţii celebre, iar sensurile acelor capodopere artistice sunt puse în relaţie cu experienţa sa empirică. Alteori, prin recombinarea sunetelor în cuvinte se ajunge la termeni sau chiar expresii în limbi străine (de fiecare dată, însă, cu certă trimitere culturală), care schimbă complet registrul de referinţe al cititorului. Fiecare literă şi fiecare sunet contează în scrisul lui Şerban Foarţă. De aceea, cititorul scrisului său trebuie să rămână vigilent în fiecare secundă, să-şi pună întrebări şi să facă analogii, să aibă ureche muzicală şi ochi trecuţi prin proba capodoperelor picturii. Nici măcar aceasta nu garantează însă că va înţelege tot ceea ce a dorit să transmită poetul. Există în poezia lui Şerban Foarţă şi un teritoriu inexpugnabil, numai al lui, aflat la graniţa mereu schimbătoare dintre trăire şi livresc, în care, cineva din afară nu poate fi niciodată convins că a situat corect lucrurile. Nu ştiu dacă se poate lăuda cineva - eu, nici într-un caz - că l-a înţeles deplin pe Şerban Foarţă.
Prozarium, de pildă, cel mai recent volum al său, sugerează prin sonoritatea titlului o combinaţie destul de facilă, dar perfect situabilă în spiritul autorului, cea dintre roză şi proză. Cuvântul ca atare nu figurează în dicţionare, dar este cunoscut cititorilor de SF, "prozarium" fiind principalul combustibil de pe planeta Dune, într-unul din romanele de referinţă ale genului. Întrebarea este în ce măsură cititorul lui Şerban Foarţă poate privi titlul acestei cărţi şi prin prisma acestei ultime posibile intepretări. Este vorba despre o simplă coincidenţă sau autorul a făcut cu ochiul spre romanul lui Frank Herbert, sugerându-i scriitorului avizat că această carte a sa "plină cu fluturi" ar putea fi luată şi ca un combustibil necesar funcţionării literaturii (de pe altă planetă), aşa cum prozariumul este principala sursă de energie de pe planeta Dune? Greu de spus, dar dilema este tipică pentru stilul de ambiguitate cultivat de autor.
Prozele din alcătuirea Prozarium-ului sunt de toate felurile: amintiri, vise, însemnări cvasi-gratuite, prilejuite de observarea obiectelor din arealul poetului, aspecte din cotidian. Apare chiar şi o "parabolă a presei" cu un neaşteptat final biblic sau alta cu versiunea maramureşană a celebrei formule romaneşti "Marchiza a ieşit la ora cinci (Marc, Iza a ieşit la cinci - din albie)". Toate aceste mici poeme în proză au delicateţea şi fragilitatea efemeridelor, fluturii migrează cu dezinvoltură dintr-un text în altul. Zborul lor este, într-un fel, elementul de coeziune al volumului. Altminteri, aproape fiecare text face trimitere la poezia lui Şerban Foarţă. Sunt prezente nu doar holorimele devenite un soi de ex libris al scrisului său, dar şi unele motive şi jocuri de cuvinte devenite celebre. Pe alocuri prozatorul Şerban Foarţă nu ezită să-l citeze pe mult mai celebrul poet omonim: "Viitoarea Avenue Foch era faimoasă, de mult, prin foşnetele ei. Faimos avea a fi, pe urmă, şi mareşalul eponim prin tocmai foşnetu-i specific de mare, foarte mare şal" (p. 42).
Alteori, sub forma unui vis, este reprodus un poem tipic pentru "holorimele lui Foarţă". Cuvintele se desfac şi se recompun ca într-o litanie, totul sugerează o stare de trezie, dar, paradoxal, şi o luciditate textuală capabilă să ţină sub control vocabulele ce tind să se revolte: "... cu umbre, lande, doamne în crinolină albă. (În crin, o lină, albă, zadarnică ardoare.) Cu umbre, lan de doamne. (În crinolină albă: za darnică, ard oare?) Cu doamne-n voal (ten palid, ovaluri împetrite!) Cu doamne-n­voalate ('n palid, o, valuri împietrite!)" (p. 31).
De tot hazul este proza In care debutează în stilul unui discurs critic modern sufocat de cuvinte alcătuite cu prefixul "in" (ineficace, inactual, inacceptabil, inconsistent, inutil, inalterabil, inuman, inacesibil, indecent, invalid, incomod, incomparabil etc.). O simplă pauză introdusă între prefix şi restul cuvântului transformă radical enunţurile, elementul de referinţă devenind planta folosită în industria textilă: "in accesibil tuturor (dacă se-nduplecă să-l poarte); in apt să ţină când de cald, când să proteguie de soare; un in tratabil, actualmente cu diferite chimicale (ca, de altminteri, - cu expresia ilustrului humuleştean - şi Ťsora cânepăť şi Ťfratele bumbacť); un in actual (căci, precum bănui, dintr-o cultură nu prea veche); un, ca să zic aşa, in cert, - un in onest, un in valid, un vreau să spun, in autentic; şi nu încape îndoială, un in decent, un in salubru; un, aşadar, - stimaţi colegi, distinşi confraţi, - in eficace." (p. 9).
Capacitatea scriitorului de a improviza nu cunoaşte limite şi un text de două pagini se transformă într-o interminabilă aliteraţie. Cu excepţia unor ligamente ale textului (inevitabilele conjuncţii, prepoziţii, adverbe şi pronume), toate celelalte cuvinte încep cu litera h. De altfel, textul însuşi se intitulează ironic Ora H: "Haidamacii Hadesului hâd, herţogii hârdăului hulpav, histrionii hrubelor hicleni, nu-l hârţuiau cu hapca sau harponul, nici nu-l hăituiau cu vreun harapnic, necum să-l hărtănească, hain cu herestrăul; ci-l hrăneau, hoţeşte, cu himera (sau halviţa) hedonismului hârtiei, - hăul căreia hârşâitor, se holba halucinant, hipnotizându-l..." (p. 46).
Plină de haz este Parabola presei în care, pentru a contracara lipsa de credinţă a oamenilor, Infernul şi Paradisul îşi trimit pe pământ agenţi de publicitate. Aceştia organizează reuniuni de "advertising extra­temporal", celestial şi diabolical promotion, iar în final se hotărăsc să facă două cotidiene. Primul este cel al dracilor, cu paginile "negre ca învelitoarea radio­grafiilor de altădată". Întrebaţi cum arată presa în Paradis, agenţii de publicitate dau un răspuns care merită reţinut: "Acolo sus?... La fel ca jos. Numai că foile gazetelor sunt albe. Imaculate, vreau să spun." (p. 52) De remarcat este faptul că în acest caz miza nu mai cade pe combinaţiile formale, ci, ironic, pe dialogul cultural cu textele sfinte.
Textele lui Şerban Foarţă au efectul unui beţii de cuvinte asupra cititorului. Aliteraţiile cu iz de incantaţie, holorimele cele mai năstruşnice, scarabeii misterioşi şi fluturii cu desene complicate care apar unde te aştepţi mai puţin, florile multicolore, parfumurile cele mai sofisticate, complicităţile abia întrezărite cu marea cultură a lumii (literatura, în primul rând, dar şi muzica, pictura, arhitectura, istoria) declanşează în mintea spectatorului minunate focuri de artificii. Spectacolul este total, echilibristica între sublimul estetic şi kitsch te ţine cu sufletul la gură. Un singur pas greşit şi totul se poate prăbuşi în derizoriu. Funanbulul are însă călcătura sigură şi, în dezmăţul general de cuvinte, el este singurul care îşi păstrează mintea limpede. Cu siguranţă, dacă ar putea citi cărţile lui Şerban Foarţă, Maiorescu ar rescrie astăzi, cu totul altfel, celebrul său studiu, Beţia de cuvinte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara