Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

ex libris:
Bibliografice de Mircea Anghelescu

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a publicat foarte recent două volume ale unei bibliografii consacrate criticii şi istoriei literare din România, primul volum cuprinzând referinţele anului 2009, iar al doilea pe cele ale anului următor, 2010. Cum precizează într-o notă introductivă Florina Ilis (în „viaţa civilă”, cunoscuta prozatoare Florina Ilis este bibliotecar la BCU Cluj-Napoca şi autoare a multor iniţiative realizate în acest spaţiu, între care a coordonat şi un volum de studii dedicate lui Adrian Marino), se reia astfel, într-un format mai consistent, mai vechea serie de referinţe critice apărută sub aceeaşi egidă din 1967, dând astfel un exemplu de continuitate destul de rară în ţara meşterului Manole.
Utilitatea unei astfel de bibliografii este evidentă: se pot găsi rapid trimiterile la studiile, recenziile şi interviurile din spaţiul literar publicate în anul respectiv (de pildă, cel din 2009) în 50 de periodice (dintre care 6 în maghiară) şi 97 volume (dintre care 36 apărute în Transilvania şi Banat şi 61 dincoace de munţi). Ceea ce nu se vede de la început este ceea ce indică statistica, cu diversele ei implicaţii, de pildă orientarea interesului către anumiţi autori şi anumite tipuri de scriitori în anumite perioade. În acest an 2009, de pildă, Eminescu domină absolut spaţiul criticii şi istoriei literare româneşti, cu 170 de ocurenţe, faţă de numai 43 pentru Caragiale şi abia 10 pentru Creangă, sau cu doar 30 pentru Blaga, dintre autorii „clasici”. Al doilea loc în acest clasament e ocupat de N.Manolescu, cu 146 poziţii, zestre spectaculoasă care este îndatorată nu numai interesului constant pentru critica lui, ci şi apariţiei Istoriei critice a literaturii române, care a suscitat un număr neobişnuit de comentarii.
Este evident că asemenea statistici nu pot avea decât o valoare circumstanţială şi că semnificaţia lor trebuie găsită printr-o abordare care să conjuge şi alte criterii. Aceeaşi statistică ne arată, de pildă, că momentul respectiv privilegiază literatura cu conţinut ideologic şi a eseiştilor din sfera ideilor: la Eliade trimit 66 referinţe, la Noica 62 de poziţii (este anul centenarului), la Cioran 58, la Călinescu (critic puternic marcat de gestaltism) 51 de consemnări, la Steinhardt 40. Dintr-o altă perspectivă, autorii contemporani se bucură de o favoare a criticii comparabilă cu aceea acordată autorilor interbelici cu un statut consolidat: Mircea Cărtărescu cu 39 referinţe, Al.Muşina cu 33, Livius Ciocârlie cu 17, faţă de 43 pentru Sebastian, 23 pentru Rebreanu, 14 pentru Camil Petrescu sau 12 pentru Sadoveanu. Destul de mici mi se par cifrele pentru autorii din exil sau diaspora, respectiv pentru unii dintre ei: cu excepţia lui Mircea Eliade citat mai sus, interesul merge spre Paul Goma cu 21 trimiteri, Bujor Nedelcovici cu 14, Culianu cu 9 sau Vintilă Horia cu 5. Repet, cifrele trebuie confruntate pe o perioadă mai mare pentru că altfel sunt „avantajaţi” scriitorii care au publicat un volum în acel an sau au fost marcaţi de o aniversare sau de alt eveniment. Mai cred că ar trebui traduse referinţele la titlurile în limba maghiară (cărţi şi recenzii în alte limbi decât cele internaţionale nu apar aici), pentru că altfel ele rămân opace pentru necunoscătorii interesaţi, totuşi. Îmi scapă astfel explicaţia marelui număr de referinţe, respectiv 77 intrări, la numele scriitorului Nyirö József.
Sigur că ar fi de dorit ca numărul de periodice şi de volume consultate să crească pentru a reflecta mai larg mişcarea literară din ţară. Oricum însă, prin includerea unor apariţii din zone culturale mai îndepărtate, a unor volume ocazionale etc., prin profesionismul pe care-l denotă, volumele Bibliotecii „Lucian Blaga” din Cluj se anunţă ca un auxiliar preţios pentru cercetarea istoriei noastre literare şi sperăm în continuitatea şi regularitatea lui.
Cam în acelaşi timp au apărut şi primele trei volume din noua serie a Cronologiei vieţii literare româneşti, a doua parte a unui proiect început mai demult şi al cărui prim volum a apărut în 2010. În această primă parte s-au publicat zece volume, cu referinţe care includ anii 1944-1964, în timp ce noua serie din care au apărut acum primele trei volume se referă la anii de după 1989, „perioada postcomunistă”. Primul volum, consacrat textelor apărute în 1990, poartă şi un Cuvânt înainte al coordonatorului general, E.Simion, şi o Notă asupra ediţiei de Bianca Burţa- Cernat, care a coordonat „redacţional” aceste volume. Nu se poate sublinia îndeajuns ce serviciu însemnat face o asemenea „cronologie” istoricilor literari care vor găsi aici, semnalate şi ilustrate prin fragmente de câteva rânduri sau mai mult, ideile şi opţiunile care s-au exprimat într-o învălmăşeală de neînchipuit acum, dar şi într-un interes pasionat, care s-au manifestat în acei ani şi care se reflectă inevitabil şi în aspectul eterogen şi contradictoriu al semnalărilor, extraselor, rezumatelor: aşa au fost vremurile.
Avem a face, de fapt, cu o bibliografie ilustrată (cu texte) a pulsului vremii şi poate că nu numai istoricii literari se vor apleca asupra ei, ci şi romancierii care vor voi să retrăiască momentele de confuzie agitată ale lunilor şi apoi ale anilor de „tranziţie”. Ca material brut, psihologic, ca fişă de temperatură a experienţei diverşilor autori, a diverselor grupuri care se fac şi se desfac, ca mărturie a marilor iluzii afirmate cu candoare şi bună-credinţă şi, desigur, cu imprudenţă, aceste volume şi textele propuse de autori sunt preţioase şi vor sta pe masa de lucru a multor studioşi. Pe ele se vor baza, anonim desigur, multe dintre cercetările anilor care vin şi acest lucru l-au şi urmărit iniţiatorii.
Numeroase materiale selectate şi publicate aici au o valoare de informaţie nu atât prin caracterul lor de adevăr indiscutabil, ci, dimpotrivă, prin acela de impresie, de faţetă a unui adevăr care rămâne să fie recompus ulterior, din mai multe asemenea mărturii. Într-un text din 13 iunie, I.Buduca scrie astfel despre mitul lui Mircea Dinescu, în care interesează nu fondul, ci circumstanţa: că Dinescu a devenit un simbol pentru că a fost luat cu tancul de Caramitru şi dus la Televiziune (p.288), la 16 iulie apare un interviu important al lui D.Ţepeneag cu detalii despre relaţiile dintre scriitorii din emigraţia onirică de la Paris (p.347), la 3 aug. 1990, Mircea Cărtărescu protestează împotriva faptului că o grupare în care s-a înscris, pentru că promitea ferm să fie „o asociaţie strict apolitică” s-a dovedit, cu timpul, a fi prea politică (p.380) şi multe altele asupra cărora nu mă pot opri.
Dacă gândul de la care a pornit „cronologia” e bun şi iniţiativa e mai mult decât binevenită, e nevoie însă şi de ceva mai multă consecvenţă pentru a le duce la realizare. Iau, de pildă, o pagină între alte câteva pe care le-am spicuit cu atenţie, p.439 din vol.I, consacrat anului polar al devenirii noastre într-o nouă societate şi urmăresc evenimentele celor patru zile consemnate aici: la 17 septembrie, ziarul „Democraţia”, cu identitate neprecizată, publică două articole semnate de nume absolut necunoscute care atacă Grupul pentru Dialog Social, iar redacţia le însoţeşte cu un chapeau nesemnat în care face o ameninţare făţişă: „Să sperăm însă că membrii acestei formaţii deja compromise în ochii oamenilor vor avea acea înţelepciune... de a nu mai impune o nouă... zi a minerului la Bucureşti”. Publicarea unui asemenea extras fără precizările necesare (măcar prin citarea a două-trei nume ale colaboratorilor ziarului în care apare imunda ameninţare) poate duce, după părerea mea, la crearea unei impresii nepotrivite şi false despre această grupare. E vorba de fapt de o opţiune mai generală pentru una dintre cele două posibilităţi: pentru un cât mai mare număr de menţiuni şi citate, aşa cum pare să fie acum decizia redactorilor, sau pentru o prezentare a lor mai selectivă şi mai bogat încadrate în informaţia istorică necesară. Găsesc, de pildă, informaţii nude precum „Mariana Şora este intervievată de Ovidiu Pecican” etc. în „Apostrof” (p.317). Mariana Şora a fost un personaj foarte interesant şi informat din exilul nostru literar, dar foarte puţin cunoscut în ţară; e probabil deci că interviul cuprinde lucruri semnificative pentru un istoric literar sau cultural al momentului. Câteva cuvinte despre conţinut ar fi orientat prezumtivul cititor. Putea lipsi în schimb, cred, menţiunea că în aceeaşi revistă se publică un fragment din cartea Orizonturile roşii a lui Pacepa, fără legătură cu „viaţa literară”.
Cu un efort suplimentar, e adevărat, toate aceste informaţii şi citate ar putea fi reprezentate şi valorificate mai eficient printr-un al doilea indice final, pe lângă acela al numelor proprii: un indice de subiecte sau de teme, foarte general, dar util pentru că propune cititorului o tematizare a informaţiei oferite chiar dincolo de ceea ce spune comentariul rezumativ, pentru că s-ar face de către autorul sau bibliograful care are sau a avut în faţă tot textul şi pe care l-a citit desigur pentru a extrage adnotarea respectivă sau citatul.
Nu trebuie să uităm şi, probabil, că nimeni nu uită că pentru chestiunile curente şi simpla informaţie bibliografică (autor, titlu, publicaţia în care apare) există de mai mulţi ani Bibliografia naţională română. Articole din publicaţii periodice, editată de Biblioteca Naţională a României. Capitolul dedicat literaturii în fiecare apariţie lunară cuprinde în general peste o sută de pagini de titluri, cu secţiuni despre teoria literaturii, istoria şi critica literară, cronici şi dezbateri despre apariţiile literare curente etc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara