Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Blog de Rodica Zafiu

De câţiva ani, pe Internet s-au răspîndit blogurile: termenul blog, neologism internaţional, provenind (prin contragere şi abreviere) din web log (un fel de "însemnare de jurnal de bord", al cărei spaţiu de apariţie este web-ul), a fost deja înregistrat în ediţiile unor dicţionare serioase. Conform informaţiilor din Wikipedia şi din alte surse (de exemplu, BBC), termenul, creat în engleză la sfîrşitul anilor '90, apare în versiunile tipărite recent din Merriam-Webster, Oxford English Dictionary, ba chiar şi din Le Petit Larousse şi Le Petit Robert. Prezentările existente în Internet cuprind foarte multe date tehnice: descrieri ale fenomenului, tipologie, mijloace de realizare, scopuri etc.; în afara unor semnalări, blogurile româneşti au început să fie studiate ştiinţific (de exemplu, de Gabriela Grosseck, într-un articol din Revista de informatică socială, 5, 2006). Tipul de text oscilează între două feluri de jurnal, luînd forma unor însemnări personale (a jurnalului intim), dar avînd şi ambiţii publicistice (ca formă de manifestare ziaristică). În amestecul final intră, în grade diferite, şi tentaţia literaturii. Cu autori unici sau colectivi, presupunînd un dialog cu cititorii, blogurile oferă un conţinut pur personal sau unul de interes mai larg. Se pot găsi, în inventarul existent, de toate: de la relatarea naivă a petrecerii unei zile pînă la cronici de carte sofisticate sau la colecţii de imagini (de exemplu: capace de canal din toată lumea). Nu există, desigur, nici constante stilistice: domină limbajul familiar-argotic al tinerilor, cu destule note vulgare, dar nu lipsesc nici textele standard sau foarte cultivate, poetice sau preţioase. De fapt, interesantă e tocmai calitatea scrisului: în bloguri sînt multe texte alerte, inteligente, spirituale, scrise surprinzător de bine. Fenomenul produce o veritabilă atenuare a graniţelor, inducînd un puternic sentiment al relativităţii: ce desparte, de fapt, literatura de "ficţiune autobiografică" publicată de aceea care va continua să rămână doar în spaţiul Internetului? De ce unele comentarii de bun simţ sau doar iritat-personale apar ca editoriale în cotidiene de mare tiraj în vreme ce altele, perfect echivalente, rămîn pe o pagină virtuală, vizitată doar de doi-trei prieteni ai autorului? E drept că ierarhiile şi organizarea tind să se refacă şi în această zonă: apar competiţii, premii, fragmente din bloguri sînt republicate în ziare, bloguri întregi devin volume tipărite; îşi fac bloguri şi persoane publice, celebrităţi din muzică, sport, literatură, politică: astfel, cultura instituţională îşi asimilează contracultura spontană. În orice caz, fenomenul blogurilor e încurajator în măsura în care stimulează afirmarea individuală, creativitatea şi stilul. Ridicolul unor mimetisme naive, al egocentrismelor adolescentine sau al filosofărilor fără acoperire mi se pare neînsemnat în balanţă cu punerea în valoare a creativităţii adesea ascunse a atîtor neprofesionişti ai scrisului.
Efectele modei şi ale inventivităţii se văd şi în proaspăt produsa familie lexicală a termenului blog: cuprinzând, alături de numeroase împru­muturi şi derivate, stabile sau efemere, multe variante glumeţe şi jocuri de cuvinte. Termenul însuşi are avantaje formale: e scurt, uşor de pronunţat, uşor asimilabil în multe limbi. În română, a devenit imediat un substantiv neutru, cu desinenţa de plural -uri : "la sfârşitul lui 2005, în lume existau 50 de milioane d­e bloguri, majoritatea fără cititori" (Evenimentul zilei = EZ, 2.04.2006). Surprinzător de des este însă utilizat, cu valoare ironică şi vag depreciativă, şi pluralul în -e, cu alternanţă vocalică, producînd un efect de marcată asimilare, de "românizare": "plimbare prin bloage" (artistu.blogspot.com); "mă uitam, pe sărite, pe câteva bloage să vad reacţii, impresii şi alte d-astea..." (tugurlan.blogspot.com); "autori prolifici de bloage poliglote" (princessita.wordpress.com); "indiferent de ceea ce cauţi, în rezultatul căutării ai cel puţin doo bloage" (kaizergogu.blogspot.com) etc. Multe derivate, compuse, cuvinte-valiză s-au creat în engleză, de unde au fost preluate şi adaptate în alte limbi. Autorul de bloguri e un blogger, termen foarte folosit şi în română: "un parlamentar britanic, blogger din anul 2003" (EZ, 27.08.2006); "desant de bloggeri la "Cotidianul"" (Cotidianul, 26.02.2007) - "Eu folosesc blogger şi blogging" (manafu.blogspot.com). Există însă deja mai multe versiuni de adaptare, mai multe variante de scriere a împrumutului: blogăr, bloger - "câţiva "bloggeri" (sau măcar "blogeri") mi-au reproşat transcrierea "blogăr"" (gandul.info) - şi blogher: "blogher ar mai fi o alternativă serioasă" (unapezi.fourhooks.com); utilizatorii chiar poartă polemici, susţinînd una sau alta dintre forme. Destul de frecvent apare, în grafia fără diacritice, forma "blogar"; aceasta e ambiguă, pentru că poate corespunde fie unei transcrieri fonetice a anglicismului (blógăr, ca rockăr), fie unei adaptări glumeţe cu sufixul de agent -ar (blogár, ca plugar): "cel mai vechi blog si blogar din Romania" (jurnalismonline.ro); "mi se pare ca am ajuns la o definitie destul de buna a blogarului" (gandul.info; în exemplele anterioare am lăsat textele aşa cum apar ele pe Internet). Uneori textele au totuşi diacritice şi cele două variante se pot diferenţia: "eu folosesc deja "blogăr"ť şi nu-mi sună deloc aiurea" (manafu.blogspot.com) versus: "Salut! Mă numesc Ago şi sunt alcoolic. Sau măcar blogar" (totul.sau.nimic.org); de altfel există şi un pseudonim Blogariu (format prin joc de cuvinte, printr-o contaminare dintre blog şi numere real al autorului; oricum, conţinînd forma învechită şi regională a sufixului -ar:
-ariu). Numele de agent (pentru care româna are numeroase sufixe concurente, unele marcate stilistic) se formează şi cu sufixul -ist: în variantele blogist (pornind de la forma scrisă) sau bloghist (care conservă pronunţarea): "ochii exigenţi ai unui reputat cadru universitar, bloghist şi jurnalist român" (valachu­s.blogspot.com). şi în acest caz există dispute şi preferinţe personale: "bloghist sau blogăr, this is the question... tot încerc să îl conving pe George că bloghist sună ca dracu' în limba română (...) (ca un fel de sectă)" (unapezi.fourhooks.com); "Porţile rămân deschise pentru orice blogger (blogher, bloghist - şi gâlceava reîncepe!)" (prinsea.net). Evident, în dispută va decide uzul; deocamdată, acesta pare a fi favorabil menţinerii anglicismului, cu scrierea şi pronunţia originară.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara