Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Bolduire de Rodica Zafiu


O parte din terminologia tipografică, preluată de programele informatice de editare de text, a intrat în uzul curent. În cazul limbii române, procesul a presupus şi o înlocuire a termenilor tradiţionali, deja impuşi, cu cei preluaţi din limba engleză: cuvintele s-au instalat, mai întâi, în vorbire, prin intermediul programelor care circulau netraduse; când au apărut versiunile traduse, care repropuneau termenii tradiţionali, obişnuinţele erau deja formate. Două exemple mi se par a ilustra foarte bine situaţia actuală: perechile de sinonime aldin-bold şi cursiv-italic. Mă voi opri deocamdată asupra primului caz, urmărind nu terminologia de specialitate propriu-zisă (unde distincţiile şi nuanţele sunt numeroase), ci intrarea ei în uzul mai larg, reflectată în dicţionarele generale.

Literele vizibil îngroşate (evident, pentru specialişti există mai multe grade de grosime, dar uzul curent e standardizat) erau numite la noi, până acum vreo douăzeci de ani, mai ales aldine; mai rar, compacte (cf. DEX) şi, uşor învechit, grase: "litere grase", caractere grase". ("gazetele nu şi-au pierdut timpul cu dubii. Unele au titrat cu litere grase, pe prima pagină...", Cotidianul, 17.05.2005). Găsim termenul aldine în dicţionarul român-francez al lui Frédéric Damé, din 1893, cu traducerea "lettres aldines", apoi în Dicţionarul limbii române (Dicţionarul Academiei, A-B, 1913), cu explicaţia "litere grase", în Dicţionarul universal al lui Şăineanu (de exemplu, în ediţia a opta, 1930: "aldine sau litere grase"), la I.-A. Candrea, în Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat "Cartea Românească", 1931 ("aldină... - literă grasă") şi, desigur, în toate lucrările lexicografice ulterioare. Pentru acelaşi tip de caractere, termenul consacrat în engleză este bold, în franceză - gras, în germană - fett, în italiană - grassetto sau neretto. Multe dintre acestea (gras, fett, grassetto) se bazează pe o metaforă vizuală care a fost probabil imitată şi în română, în calcul litere grase. Termenul impus în română - şi pentru care dicţionarele indică drept etimon pur şi simplu cuvântul italian aldine - a suferit o interesantă schimbare de sens, pe care o reliefează comparaţia cu alte limbi. Cuvântul italienesc (ca şi reflexul său francez, aldines) provine de la numele editorului şi tipografului veneţian Aldo Manuzio (1450-1515), care a introdus multe inovaţii în punctuaţie şi în tipul de caractere. Ediţiile sau literele aldine sunt, în sens larg, cele create şi folosite de Aldo Manuzio şi de urmaşii săi; în italiană sau franceză, aldino/aldin a dobândit sensul restrâns de "literă cursivă", principala inovaţie a editorului. În Trésor de la Langue Française Informatisé, un citat din É. Leclerc, Manuel de typographie (1897) ilustrează acest sens ("Il şl'italiqueţ a été connu aussi sous le nom de lettres vénitiennes, parce que les premiers poinçons ont été faits ŕ Venise, ou sous celui de lettres aldines, parce que Alde Manuce s'en est servi le premier en 1512"). În română, specializarea a mers în altă direcţie, aldinele devenind la un moment dat, cum am văzut, echivalente cu "literele grase".

În ultima vreme, foarte mulţi vorbitori au preluat din engleză termenul bold (care nu era inclus în dicţionare - v. DEX), înregistrat de Noul dicţionar universal (2006) şi Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007). Programele traduse în română folosesc totuşi termenul aldin (de exemplu, Microsoft Office Word 2007; e drept, pentru a nu schimba automatismele, aldinele au simbolul B - de la bold). Concurenţa scrisă indică o situaţie încă favorabilă termenului tradiţional: Google (consultat pe 13 septembrie 2009) indică 1.730 de atestări pentru sintag­ma "caractere bold" şi 7.510 pentru "caractere aldine" (în vreme ce doar 121 de citate conţin formula "caractere grase").

Bold pare să fi câştigat bătălia în uzul familiar, unde şi-a format o întreagă familie lexicală, prin trei verbe aflate în concurenţă: a boldui (cu participiul adjectival bolduit şi derivatele bolduire şi bolduială), a boldi (boldit, boldire, boldeală) şi a bolda (cu boldat, boldare). Primul verb mi se pare cel mai bine instalat, cel puţin în limbajul familiar, "Sorine, vezi ce am bolduit în mesajul tau? (pescarul.com/forum_pescuit); "bagă o bolduire, mamă, să se vadă..." (elady.ro/forums), dar şi în texte neutre: "După ce rezolvi tema, bolduieşte cuvintele folosite greşit sau inexistente şi demască-l pe autor!" (hondafan.ro/forum). De fapt, chiar indicaţii bibliografice - de pe site-urile unor reviste ştiinţifice, ale unor universităţi - folosesc verbul a boldui şi termenii derivaţi de la acesta: "anul apariţiei se va scrie cu cifre bolduite" (cfdp.utcb.ro); "Nu se va abuza de tehnici de subliniere (bolduire, scris cursiv, underline, ghilimele etc.)" (ectap.ro/norme_de_tehnoredactare.php). Dacă bolduit şi bolduire pot apărea în contexte "tehnice", derivatul bolduială e, prin sufix, tipic familiar, glumeţ: "Mi-e teamă că bolduiala literelor nu ţine loc de demonstraţie..." (forum.computergames.ro). Destule exemple are totuşi şi familia verbului a bolda - "Google o să boldeze cuvintele cheie aflate in titlu" (dgeneration.ro); "capitolele vor fi numerotate cu cifre romane boldate" (hiphi.ubbcluj.ro); "Boldarea sau italicizarea cuvintelor cheie poate avea un efect pozitiv, dar nu abuzaţi de ea" (tudi.ro/optimizare-pentru-wordpress). Evident, vorbitorii oscilează între cele două modele derivative concurente, cel standard-cult, în -a, cu sufixul -ez (a bolda-boldez) şi cel popular şi familiar, în -ui, cu sufixul -esc (a boldui-bolduiesc): "am bolduit (eu ziceam până acum Ťboldatť - cum o fi oare?" (ocarteofraza.unspe.com). A boldi - care are marele dezavantaj al omonimiei cu popularul a (se) boldi - "a-şi holba ochii, a se uita ţintă" e destul de folosit, cu derivatele sale, chiar în indicaţii de redactare ştiinţifică ("Titlul va fi în caractere boldite"), ba a fost şi înregistrat de DEXI. Exemplele din internet par să sugereze chiar anumite preferinţe regionale; am impresia (dar e o simplă impresie) că a boldi apare mai des în Moldova, a boldui în Muntenia şi a bolda în Ardeal.

Interesant e că verbele sunt utilizate şi cu sensuri metaforice ("a scoate în relief, a sublinia, a evidenţia, a accentua"): "Când timpul ne va compresa vieţile într-o web-enciclopedie, data de 11 septembrie va rămâne la locul ei, mai bolduită decât numele actorilor pe care i-a creat" (Evenimentul zilei, 12.09. 2009); "gesturi bolduite separă sensurile absente" (foxy22.files.wordpress.com); "excepţiile există şi ele, bolduind norma" (hyperliteratura.reea.net).