Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Botezul de Cristian Teodorescu


Într-o duminică după predică Fănică i-a ţinut calea preotului să i-l boteze pe Tudorică: "Sărut mîna, părinte!" Popa se face că nu-l cunoaşte: nu-l vedea la biserică... Poate după nume încearcă Fănică: Theodorescu, de la restaurantul gării. Nici după nume, că nu-l avea pe lista cu donaţii. Pricepe cîrciumarul şi i-o întoarce, dar cu respect. Pînă mai deunăzi era greu să pătrunzi şi în curte, darmite în biserică, dacă nu te aveai bine cu dl Stelian şi cu gardiştii d-sale. Fănică nu ţinea să-i aducă aminte preotului că-l sărea cînd mergea cu busuiocul de Bobotează, dar nu voia nici să pară că nu observase. "Vremuri încurcate... Şi cunoştinţa, cu ce ocazie?" Ştia părintele ce voia să-i ceară cîrciumarul, dar se lăsa greu de cînd se răriseră botezurile, cu toate ameninţările lui din amvon împotriva femeilor care lepădau pe furiş - lui i se spovedeau moaşele, să le ierte de păcate. Fănică ştia şi el, din cârciumă, ce-l apăsa pe preot. Avea o donaţie pregătită, din partea unei familii care se ridicase puţin de cînd venise aici.

"Din slujbele de pomenire şi din acatiste ce mai venea un ban la biserică. Nu tu nunţi, nu tu botezuri şi, Doamne, iartă-mă!, moartea se mutase în Rusia, pe front!" ar fi zis preotul. Se dusese la primărie să ceară bani pentru reparaţii la zidărie, că se adînceau crăpăturile făcute de cutremur şi stă să cadă turla bisericii - şi primarul că n-are! Obraznic, l-a sfătuit să mai meargă o dată cu căldăruşa din poartă-n poartă şi să le bată obrazul enoriaşilor. Cînd îl aude, să cadă părintele în păcatul mîniei, care şi-aşa îi cam dădea tîrcoale în timp ce număra banii din cutia milei. Îi ţinea sub ochi pe credincioşi după predică. Treceau pe rînd prin faţa cutiei, mai întîi cei mai înstăriţi, cu locuri în strană, urmaţi de cei cu pretenţii, care se aşezau îm primele rînduri, iar la urmă de tot amărîţii, cu mărunţişul lor. Ce nu găsea prin cutie!? - bănuţi înfăşuraţi în hîrtie, să nu sune şi să-i dea de gol pe cei înstăriţi, bancnote prăpădite, de nu le mai primea ni­meni, pînă şi bucăţi de ziar tăiate de-acasă şi împăturite în pa­tru. Dacă s-a dus acasă la fiecare cu căldăruşa şi cu catastiful să-i scrie, ca să nu creadă careva că bagă el banii în buzunar, s-a ales doar cu cîteva sute de lei şi cu promisiuni de donaţii. Îşi face preotul cîteva cruci cu limba după ce aude îndemnul pri­ma­rului şi de-abia după aceea îl întreabă dacă auzise de unul Kemal Agi Amet. Parcă da, zice primarul. Erau cîţiva cu numele de Kemal în oraş, dar nu ştia de unde să-l ia. " Nici nu mai ai de unde, dacă-i pe aşa. |sta a fost primar al Medgidiei cînd du­mneata nu te născuseşi." Turc sau tătar, nu vorbea bine ro­mâ­neşte, dar s-a dus la Bucureşti şi a cerut de la guvern bani de biserică pentru creştinii din oraş. Şi n-a plecat de-acolo pînă nu i-a căpătat. Acum preotul ce era să-i spună primarului că nici el n-ar fi ştiut de acest Kemal Agi Amet dacă n-ar fi găsit prin­tre actele bisericii lăsate de fostul paroh, copia unei scrisori de mulţumire adresate "Voitorului nostru de bine, învăţatului şi de Dumnezeu iubitului Kemal"! De curiozitate s-a dus Fănică la doctorul Tefik care mai ştia una alta din istoria oraşului. Au băut vin şi din memoria doctorului negustor de curcani a ieşit la iveală că da, Kemal, care fusese cel dintîi primar al Medgidiei după ce trecuse Dobrogea de la turci în regat, se dusese la Bucureşti şi primise 10.000 de lei, o avere în banii de atunci, după ce îi bătuse obrazul prim-minis­trului că vine el turc (sau tătar) să ceară bani de biserică pen­tru creştinii din Medgidia. Şi aşa o ridicase. Dar cine dintre români mai voia să ţină minte aşa ceva? Două săptămîni mai tîrziu în vreme ce preotul ţinea slujba de botez pentru Tu­do­ri­că al lui, lungă, după tot tipicul, Fănică se uita din cînd în cînd la crăpăturile din pereţii bisericii prin care pătrundea lumina amie­zii. Altfel ce să zică, toţi cei invitaţi veniseră la botez, iar pri­marul stătea, recules-încrezător, chiar sub turla crăpată, la fel cum se spunea că ar fi stat inginerul Saligny sub podul său de la Cernavodă, cînd a trecut pe deasupra convoiul marelui tren de încercare.