Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Cabina de probă de Constantin Ţoiu




Stig Dagerman, romancier suedez care s-a sinucis la 31 de ani în garaj, lăsînd motorul să functioneze, - gazele... Pesimism de nordic. El scria:
"Sînt atît de mult sclavul talentului meu, încît nu îndrăznesc să mă slujesc de el de teamă să nu-l fi pierdut." (Sterilitate inventivă)
Altul, de care nu-mi mai amintesc:
"Trecînd de un prag al fricii, si provocînd-o chiar cu bună stiintă, frica devine un ideal."
S-a văzut! Totdeauna i-am suspectat pe insii cărora "le place să le fie frică." Frica ar mai fi si "motorul" sexualitătii.

*

* *
Am avut mai de mult ocazia să cunosc pe un bătrîn patron de case de tolerantă "de lux", decăzut, bolnav si fără resurse. Plăcerea de a povesti cunoscutilor viciile clientilor săi dintre cele două războaie mondiale, majoritatea acestora, preciza el, - viciile ă importate de la Paris, si, n-o să mă credeti, de la Hong-Kong...
Avea si o filozofie a lui de proxenet superior în raport cu femeile, cu "profesoarele" amorului dezmătat, bune psiholoage de altminteri si tiranice în totul. N-aveau ele armate, - zicea fostul patron - dar ar fi conduse numai la victorii trupele comandate de ele. Sau nu aveau, sub comandă, tări, state, imperii, de ce nu? că ar fi modificat istoria globului terestru.
Azi, în ziare si în reviste se vor vedea reclame porno cu femei ademenindu-si clientii potentiali pe fel de fel de "linii fierbinti". Domnul patron, care încă mai vietuieste si mi-a pus la îndemînă un fel de caiet cu însemnări care de care mai socante convins că asa ceva i-ar trebui unui "romancier de azi", ca să aibă succes - vrea să mă "ajute" să dau lovitura. Încerc să-i vorbesc de "legătuirile primejdioase" ale lui Laclos si de perversiunile cerebrale ale secolului al XVII-lea, nu străine de "Discursul asupra metodei", dar renunt observînd din primele clipe dezinteresul fostului proxenet de anvergură fată de asemenea "aventuri" intelectualicesti, precizează el.
Înteleg din ce-mi spune că amorul pervers nu înseamnă neapărat umilirea persoanei, nu are nici un continut moral, intentional, în sensul posesiunii prin mijloace ignobile. Nu. Tehnica, la el, e doar o tehnică a actului de împerechere conceput "contra naturii", sau asa cum o altă natură, infernală, infinit mai imaginativă decît orice pervers de rutină, ar concepe copularea.
Ei bine, tipul începe să mă agaseze cu speculatiile lui într-o materie atît de concretă în raport cu tot ce văzuse el pe vremuri că făceau clientii săi. (Avea, de pildă, o odăită tapetată cu trandafiri roz si cu o gaură, cu o fantă produsă discret în peretele subtire ce dădea într-o încăpere de alături. O fostă cabină de probă a unui magazin de haine de pe Lipscani. Totul, - explica ă arăta ca o cabină de operator de cinema, cu diferenta că înregistrarea o făcea el, ocular numai. Nu apăruse încă, - spunea, - tehnica, neloială, a filmărilor intime, unele în scop de santaj, si care nu mai erau amor, erau politică.
Aici, fostul patron protesta împotriva acestor practici, mîrsave, si pe lîngă ce făceau clientii săi de odinioară, ele păreau într-adevăr niste uneltiri ale infernului lipsit de orice chemare reală a... sexului! ă traduse, liber, formula engleză.
M-da, se putea sustine. Dar ce se făcea, la urma urmei, pe vremea aceea, ce fel de blestemătii, ce vicii grozave ar fi putut domnul Georges, (fostul patron) să-mi povestească?... Să povestească! Rîdea, bătrîneste, cu prohabul ud de incontinenta urinară. Cum să povestească asemenea lucruri? Care si sînt, la urma urmei, de nepovestit. M-am gîndit, în sinea mea, la un termen, la un cuvînt care-mi plăcea si pe care îl auzeam des în ultima vreme. La inenarabil. Inenarabilul, în loc de aici zace iepurele, sau aici sunt lei. Mă rog, tot ce nu se poate, si gîndi, si rosti!... Misterul.
L-am somat în cele din urmă pe domnul Georges să-mi relateze, asa, de suvenir, măcar una din stricatele aventuri petrecute prin 1932 în elegantul său stabiliment denumit la "Surorile Levitki"...
Domnul Georges a tusit, si-a netezit barba lui de social-democrat de pe la 1910, cu mustata îngălbenită de tutun, si a început să-mi spună cum, la vizorul său din cabina de probă amintită, tapetată cu trandafiri roz, într-o zi, prin 1936, - era prin luna mai, - se prezintă conu... si mă roagă pe cuvînt de onoare să nu retin numele. Cert era că era ministru, nu mai contează la ce minister... Îl primise Suzana...Susanne, care era veche în meserie. Bătea spre 30 de ani. Specialitatea ei erau bosorogii "care nu mai aveau aprindere". Am rîs, bine-dispus. Era o contributie personală a domnului Georges, nu mai auzisem. Auzisem eu de "a nu avea demaraj", dar era o expresie prea tehnică, automobilistică. Pe cînd "aprinderea", propriu-zisă... Ei, îl îndemnam, si...? Cum conu X s-a dezbrăcat, adică l-a ajutat mai mult Suzana, cum ea l-a pus pe conu X în patru labe, cum si-a pus ea un joben pe cap, goală cum era, cum a pus mîna pe o cravasă si a început să-l croiască tare pe ministru, care tipa, dar de plăcere, domnule, si rostind vorbe desucheate; pe urmă... Stop! strigasem ca pe un platou de filmare. Asta, - am strigat ă să le-o povestesti copiilor! Chestie răsuflată. Credeam că acolo se dădea dovadă de ceva mai multă fantezie...
Domnul Georges mă privea mustrător. Încet, pricepusem: cenzură e-n orice; si-n vicii.
M-am gîndit la secolul 20. La subconstientul său, supraaglomerat. La căile lui de eliberare... Pe lîngă el, secolul XVII al lui Choderlos de Laclos, intriga amoroasă diabolică a vicontelui de Valmont mi se păru o simplă deviere carteziană, o retorică flamboaiantă.