Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Cabinete de literatură de Nicolae Manolescu

Aşa se chemau cândva clasele de şcoală special amenajate pentru lecţiile de limba şi literatura română. Nu mai ţin minte când s-a renunţat la ele. În orice caz, existau încă prin anii 70, când făceam inspecţii de grad.
Astăzi li se spune laboratoare, pe ici, pe colo, pe unde vor mai fi existând. Am avut surpriza săptămânile trecute să fiu invitat la un liceu bucureştean, cu ocazia inaugurării unui astfel de cabinet de literatură. E vorba de liceul, colegiul, cum i se zice acum, „Ion Creangă”. Ideea i-a aparţinut profesorului Laurenţiu Dumitrescu. Conducerea şcolii a acceptat să „sacrifice” o sală de clasă. Doi tineri oameni de afaceri, care nu doresc să li se facă numele cunoscut, au sponsorizat cu o sumă importantă crearea cabinetului. Legătura celor doi cu liceul „Ion Creangă” consta în faptul că unul dintre copiii lor îl absolvise cu ani în urmă şi, deşi nu fusese premiant, ba, mai mult, primise rareori o notă mai mare de cinci la română de la profesorul Laurenţiu Dumitrescu, rămăsese cu o bună impresie despre calitatea învăţământului şi despre onestitatea dascălilor.
Să vă spun în ce constă un astfel de cabinet. De jur împrejur, pe pereţi, se află panouri care prezintă cronologic, în imagini însoţite de scurte legende, cronologia literaturii române, de la facsimilul „Scrisorii lui Neacşu” din Câmpulung de la începutul secolului XVI şi până la portretele câtorva zeci de scriitori contemporani. Tot de jur împrejur se află dulăpioare în care se găsesc, în treizeci de exemplare, acesta fiind numărul elevilor dintr-o clasă, cărţile scriitorilor consideraţi canonici de noua programă. La fiecare oră, în funcţie de lecţie, o carte sau alta se află pe pupitrele nou-nouţe. Cărţile provin din seria săptămânală publicată miercurea de „Jurnalul Naţional”. (De unde se poate trage concluzia că ideea editorilor de a privilegia literatura recomandată de programa şcolară a fost cât se poate de fericită.) Nu lipsesc dicţionarele, şi ele prezente pe pupitre. Au acces la cabinetul de literatură, nu doar elevii liceului „Ion Creangă”, dar şi elevii gimnaziului vecin.
Vorbindu-le elevilor despre utilitatea unui astfel de cabinet, n-am omis să le povestesc despre cum am învăţat eu însumi în şcoală literatura română, la începutul anilor 50, când nu aveam manuale, înlocuite temporar cu două broşuri intitulate Teze provizorii. Acestea conţineau o cronologie a literaturii române, destul de exactă, cu toate omisiunile datorate cenzurii (cum am mai spus, generaţia mea nu i-a studiat în şcoală şi în facultate pe Maiorescu, Macedonski, Lovinescu, Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu, Pillat, Arghezi, Barbu şi pe alţii de aceeaşi anvergură) şi extrem de puţine comentarii (ceea ce constituia un noroc). Titlurile scrierilor vechi erau date în latină, la Cantemir, de exemplu. Şi anii, şi titlurile le-am învăţat pe dinafară. Cum memoria reţine uşor la vârstele mici, tot ce am învăţat atunci mi-a rămas bine înfipt în minte şi pot să reproduc oricând fără nici o dificultate. Nu ştiu dacă, mai târziu, am adăugat multe alte informaţii factuale. Un cabinet de literatură are un rol asemănător. El fixează infrastructura, nume, titluri, date, a istoriei literaturii. Şi scuteşte programele de până la ultimele clase de liceu de studiul cronologic, acela care îi obliga (îi obligă încă?) pe elevii de 14-15 ani să-şi formeze deprinderile de lectură începând cu cronicarii sau cu Ţiganiada, ceea ce reprezintă o enormă eroare, fiindcă, în loc să-i pună în contact cu opere potrivite cu vârsta şi cu epoca, în stare să le trezească gustul de a citi, îi îndepărtează definitiv de opera literară. Cronologia de pe peretele cabinetului de literatură ţine loc de istoria literaturii.
Nu ştiu cine are meritul principal în crearea cabinetului de literatură de la „Ion Creangă”, profesorul Laurenţiu Dumitrescu, conducerea şcolii sau sponsorii care se vor anonimi. În ce mă priveşte, cred că toţi la un loc. Printre atâtea exemple de fraudă, corupţie, egoism, de care aflăm, ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, din presă şi din mass-media, iată, un lucru extraordinar, o excepţie

altruistă, de care nimeni nu vorbeşte: există profesori care nu trişează la bac şi oameni de afaceri care dau bani pentru binele şcolii. Stimaţi ziarişti, duceţi-vă la colegiul „Ion Creangă” din Bucureşti şi întrebaţi de cabinetul de literatură! Daţi-l pe post, la o oră de vârf, în locul talk-show-urilor cotidiene despre totul şi despre nimic! Chiar dacă nu vă pot promite un rating mare de la început, vă pot garanta un succes de stimă de lungă durată, când şi alte şcoli, şi alţi sponsori vor urma exemplul liceului bucureştean „Ion Creangă” şi vor înfiinţa cabinete de literatură română. Veţi avea atunci şansa de a reprograma o emisiune care se va fi dovedit profetică. A bon entendeur, salut!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara